În Coreea de Nord sunt posibile reforme economice. A fost anunţată o “noua linie strategică”
Regimul nord-coreean a anunţat sâmbătă oprirea testelor nucleare şi a testelor cu rachete intercontinentale, precum şi închiderea complexului său de teste atomice, un gest salutat de preşedintele american Donald Trump, care urmează să se întâlnească în curând cu Kim Jong-Un în cadrul unui summit inedit.
În discursul său, liderul nord-coreean a anunţat de asemenea că "noua linie strategică" a Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord va fi "construcţia economică socialistă".
Expresia a revenit de 56 de ori în relatarea agenţiei oficiale de presă KCNA.
A fost un moment când, după ieşirea din Războiul din Coreea (1950-1953), Nordul era mai bogat decât Sudul, beneficiind din plin de strategia Japoniei colonizatoare de a concentra în nord dezvoltarea industrială a peninsulei.
Însă această situaţie s-a inversat total datorită dezvoltării spectaculoase a Sudului şi a prăbuşirii economiei de stat nord-coreene, afectată de decenii de proastă administrare, apoi de căderea Uniunii Sovietice.
În 2016, salariul mediu era de 20 de ori mai mare în Sud, conform statisticilor sud-coreene. Nordul nu publică cifre privind Produsul Intern Brut.
Lucrurile par să se fi îmbunătăţit de la venirea la putere, la sfârşitul lui 2011, a lui Kim Kong-Un, Coreea de Nord tolerând tot mai mult iniţiativele private şi proliferarea unor mici antreprenori care fac comerţ cu produse alimentare sau cu bunuri venite din China.
În 2016, economia nord-coreeană a cunoscut cea mai puternică expansiune a sa, conform băncii centrale sud-coreene. Însă această tendinţă ar putea fi afectată de intensificarea sancţiunilor internaţionale.
În opinia lui Andrei Lankov, care lucrează pentru think-tank-ul Korea Risk Group, Kim Jong-Un are intenţia de a pune în aplicare "un program economic pe model chinez". Ar fi vorba "de reforme economice, care nu sunt însă numite astfel", spune el.
Liderul nord-coreean nu trebuie decât să privească spre China şi Vietnam dacă vrea exemple de partide comuniste care au îmbrăţişat capitalismul fără a pune în pericol ideea partidului unic. Mai mult, aceste partide s-au putut chiar consolida, deoarece o mai mare prosperitate a însemnat întărirea puterii.
Oficial, Kim Jong-Un nu va urma un astfel de drum. De altfel, la congresul partidului din 2016, primul în 36 de ani, el a denunţat "vântul murdar al libertăţii burgheze, al ‘reformei’ şi al ‘deschiderii’ care suflă la vecinul nostru".
Însă, în privinţa faptelor, schimbarea este reală.
Administratorii unor uzine nord-coreene au afirmat recent pentru AFP că odată ce îndeplinesc cotele fixate de stat, ei sunt liberi să achiziţioneze şi să vândă la preţuri negociate cu furnizorii şi clienţii.
Companiile de stat pot de asemenea investi în alte sectoare de activitate prin intermediul subsidiarelor. Compania naţională de transport aerian Air Koryo a investit de asemenea în afaceri cu băuturi fără alcool şi cu taxiuri.
Acest lucru a permis unor antreprenori să se lanseze sub ‘protecţia’ unor societăţi comerciale publice.
Nici agricultura nu a rămas în urmă, deoarece unii ţărani lucrează pentru cooperative publice care îşi pot cultiva propria parcelă şi îşi pot vinde produsele pe o piaţă în teorie ilegală, dare care există în toate oraşele nord-coreene.
Pentru moment, Nordul este departe de a produce în cantităţi suficiente. Chiar şi în anii fără secetă, peste 40% din populaţie suferă, conform ONU, de subnutriţie.
Expertul Andrei Lankov spune că Nordul îşi va spori investiţiile în diverse infrastructuri, va tolera o mai mare autonomie pentru companiile publice şi le-ar putea chiar permite antreprenorilor să îşi păstreze profitul.
Kim Jong-Un "speră să obţină o creştere economică durabilă, să îmbunătăţească nivelul de viaţă", mai declară el.
În timpul recentei sale vizite în China de luna trecută, prima sa deplasare oficială în străinătate, Kim Jong-Un a vizitat inclusiv o expoziţie care prezenta inovaţii recente ale Academiei Chineze de Ştiinţe de la Zhongguancun, aşa-numita "Silicon Valley chineză".
"Putem profita de puterea Chinei", a scris el, conform KCNA, în cartea de onoare, afirmând că Partidul Muncitorilor din Coreea de Nord ar trebui să investească în ştiinţă şi în educaţie pentru a dezvolta "o putere ştiinţifică şi tehnică".
Este dificil totuşi să se anunţe un viraj de 180 de grade.
"Spre deosebire de tatăl sau bunicul său, Kim nu are niciun ataşament sentimental sau ideologic faţă de modelul socialist", recunoaşte Lankov.
Deşi Hruşciov l-a denunţat pe Stalin şi Deng Xiaoping l-a denunţat pe Mao, Kim nu poate scăpa de moştenirea de familie, mai spune expertul: "Nu se poate atinge de ideologie, deoarece nu poate spune ca tatăl sau bunicul său s-au înşelat".
Sursa: agerpres.ro