(În culisele Istoriei) Labirinturile trecutului basarabean

Cubolta din judeţul Soroca îşi are fiii săi cu care se va putea mândri oricând şi oriunde: primul în acea listă stă scris numele lui Pavel Leonard, fiul lui Ştefan Leonard (1800-1864) şi al Ecaterinei I. Brozovschi (1816-1896).

Gheorghe Bezviconi în lucrarea Nobilimea Basarabiei (1821-1918) scrie despre arborele genealogic al Leonarzilor foarte mult, căci a fost un neam ramificat în Basarabia şi mai apoi în toată Rusia. Aici vom reţine o singură menţiune de principiu: Români din secolul al XVIII-lea de origine levantină.

Pantelimon Halippa, un alt cuboltean de mare faimă, are versiunea sa în privinţa originii acestei familii: Aşadar: „Pavel Ştefan Leonard… se trage din cunoscutul neam al Leonarzilor din Basarabia, care are originea în Veneţia, unde purta numele de Leonardi. În secolul al XV-lea şi al XVI-lea aceştia erau amatori bogaţi, care aveau corăbiile lor şi făceau comerţ în toată Marea Mediterană. În secolul al XVII-lea o ramură a Leonarzilor s-a aşezat la Constantinopole, în vestita mahala a Fanarului.

În Moldova Leonarzii au venit în anii 40 ai secolului al XVIII-lea cu unul din acei gospodari fanarioţi rânduiţi de Poarta Otomană, care, când veneau în Principatele Dunărene, aduceau cu dânşii câţiva oameni de casă, şi aceştia jucau apoi, în timpul cât domneau protectorii lor, un rol însemnat în conducerea ţării.

Conacul din Cubolta, imagine de epocă

Leonarzii, venind din Constantinopole, s-au aşezat la Iaşi, iar apoi, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, s-au răspândit şi în Basarabia, unde cumpărau şi arendau moşii şi gospodăreau. Tatăl lui Pavel Leonard – Ştefan Pavel Leonard – a cumpărat în 1883 (?) moşia Cubolta de la domnitorul Moldovei – Mihai Sturdza” (Viaţa Basarabiei, nr. 5, 1932).

Leonarzii, poposiţi pe acest pământ, l-au acceptat drept pământ sfânt pentru ei. Aici şi-au îngropat morţii, aici au ctitorit biserici.

La Cubolta şi astăzi se înalţă una dintre cele mai frumoase biserici din Moldova, Biserica Sfânta Elisabeta, drept model pentru care a servit Biserica Sfântului Andrei din Kiev. Ctitoria este a lui Ştefan Leonard, tatăl scriitorului şi cugetătorului Pavel Leonard.

Născut şi el, la 1837, într-o dimineaţă a culturii basarabene, Pavel Ştefan Leonard împreună cu Petre Leonard şi cu fraţii Casso au fost moştenitorii spirituali ai unui vechi cărturar basarabean – Alecu Leonard, fost mareşal al nobilimii din ţinutul Iaşi.

Şi-a făcut studiile la Odesa, a locuit mai mulţi ani la Petersburg, dar gândurile mereu i-au fost la mica sa Patrie.

A înfiinţat şcoli şi a asistat personal la examenele şcolare, veghind ca nivelul predării în şcoli să fie satisfăcător.

Folosindu-se de relaţiile sale în cercurile guvernamentale, a înlesnit construirea liniei ferate Ocniţa-Slobodca, prin care fapt a deschis toate posibilităţile pentru ca locuitorii din nordul provinciei să aibă legătură directă cu Odesa.

Şi totuşi, problema cea mare o vedea ascunsă în structura Zemstvelor şi în situaţia ţăranilor, îndeosebi a ţăranilor basarabeni.
Majoritatea lucrărilor publicate au fost scrise la Cubolta, graţie faptului că aici era adunată o bibliotecă foarte mare cu cărţi din diferite domenii: istorie, economie, filozofie, agricultură. Folosind, indirect, o relatare a aceluiaşi Gh. Bezviconi, confirmăm cele spuse mai sus: „Din manualele generaţiei sale, cercetate de noi la moşia Cubolta din judeţul Bălţi, constatăm că fraţii Leonard au învăţat nu numai româneşte, greceşte şi ruseşte, dar şi franţuzeşte şi nemţeşte (Vechi cărturari basarabeni în cartea Profiluri de ieri și de azi (București, 1943, pag.180)).

Pavel Ștefan Leonard

La vârsta de 29 de ani, tipăreşte la Lipsca, o lucrare de 48 de pagini intitulată sugestiv: Despre ameliorarea vieţii ţăranilor în Basarabia, studiu ce a stârnit discuţii, trezind atenţia publicului cointeresat.

Au urmat lucrările Câteva cuvinte cu privire la Zemstva în general şi cea a Basarabiei îndeosebi, editate în 1871 la Odesa. În 1870 tipăreşte o lucrare voluminoasă – Schiţe din viaţa Europei. Pan. Halippa, care a consultat numai prima parte a acestei monografii, menţiona că avea 728 de pagini şi era scrisă în limba rusă. Reţinem acest moment, deoarece, în 1864, Pavel Leonard tipăreşte, la Petersburg, lucrarea Reflexions sur un Grand Regne et sur le catolicisme, 58 d pagini scrise în franceză. Este o carte polemică şi filozofică. Creştin ortodox, el se aventurează să ia în discuţie problemele catolicismului. Debutul pe tărâmul dezbaterilor sociale şi-l face în lucrarea Călătoria prin Europa a renumitului principiu al naţionalităţii (Leipzig, 1867). Tânărul autor îşi prefaţează astfel studiul: „Din motive ce nu au depins de autor, această plachetă, scrisă în martie anul trecut, iese de sub tipar aproape peste un an”.

Scrisă într-un ton şi manieră polemică, cu o pronunţată doză de ironie, ea poate fi citită şi citată şi astăzi aproape fără comentarii. Răzbate din acele rânduri o respiraţie profund volteriană. Citeşti şi nici nu-ţi închipui că acest studiu pur european a fost scris cu un secol şi ceva în urmă în satul Cubolta din ţinutul Sorocii, de un moşier basarabean, Pavel Leonard. Unele accente şi concluzii pe care şi le permite să le tragă trădează legăturile sale cu Basarabia.

Accentul atenţiei lui Pavel Ştefan Leonard cade pe problemele agricole şi industriale. Adică, iarăşi, pârghiile practice ale progresului. Rezultanta firească este lucrarea Criza agricolă şi industrială, tipărită în 1883 la Paris.

Şi închei această suită bibliografică menţionând masiva lucrare Vizite în gubernii, publicată în 1878 la Petersburg, însumând 423 de pagini.
Lăsăm fără comentarii aceste volume care şi-au avut rolul lor bine definit în epoca dată. Se prea poate ca ele să prezinte astăzi doar numai pentru specialiştii în istorie şi în materie de bibliografie.

Pavel Șt. Leonard era un boier ca mulţi alţii, având un conac nu prea mare, dar care ştia preţul ospeţiilor şi al oaspeţilor, vânătorilor şi petrecerilor de lume. Coborâtor din lumea cărţilor, poet fin al naturii, era omul care avea şi simţul practic foarte bine dezvoltat. Drept dovadă ne serveşte căsătoria lui cu o femeie interesantă dintr-o familie nobilă – Anastasia Vecetici-Beleţchi. Tatăl ei, Ştefan Vecetici-Beleţchi, supus austriac, era de origine slavă, dar născut în Triest şi era un mare negustor la Odesa.

Lui Pavel Ştefan Leonard i-a fost dragă Cubolta şi anume aici, la 1891, a fost coborât în inima pământului să-şi doarmă somnul de veci.

Publicistul Grigore Komarov şi-a ales o mireasă din Basarabia, care era foarte bogată, foarte grăsuţă şi avea un caracter foarte dur. Despre proporţiile averii de care dispunea Ecaterina Leonard, fiica lui Pavel Șt. Leonard, e suficient să spunem că ei îi aparţinea fostul palat al contesei Iurevskaia, din centrul Petersburgului. În memorii, el descrie succint familia în care a intrat:
„…În 1915, m-am căsătorit cu Ecaterina Pavlovna Leonard şi astfel am intrat într-o familie cu principii foarte rigide.
Nevastă-mea s-a născut în Basarabia şi era strâns legată de ea.
Toţi strămoşii ei au lucrat pământul şi au trăit la ţară.
Cam pe la anul 1840, străbunicul ei a prins la intrare în casa de la moşia Cubolta un snop mare, bine potrivit de grâu, ca o aducere-aminte pentru urmaşii săi – cu ce trebuiau să se ocupe şi ca niciodată să nu-i părăsească nobila muncă de gospodar agricol.
Basarabia mi-a plăcut foarte mult, am îndrăgit-o şi ea mi-a devenit o a doua patrie.”

Dar Grigore Komarov urma să se despartă de cea de „a doua patrie” şi să facă un drum spre vest – sub presiunea Armatei Roşii – lăsându-şi moşia, averea, arhiva ca să se stabilească în vara anului 1940 la Bucureşti, unde avea să moară în 1950, fiind înmormântat la Cimitirul Sf.Vineri.

La Bucureşti, pe timpul refugiului, s-a şi întâlnit cu el Gheorghe Bezviconi şi l-a rugat să-şi scrie amintirile. Şi tot el a păstrat aceste pagini pentru posteritate, unde e descris conacul din Cubolta:

„Faianța de Saxonia
La Cubolta, într-o sală mare, se aflau nişte obiecte din faianţă de Saxonia din secolul al XVIII-lea extrem de interesante. Era vorba de două candelabre cu suport de sprijin pe podea şi o lustră fixabilă de plafon.
Înalte fiecare de doi metri, candelabrele stăteau pe un suport de faianţă şi pe un postament înalt. De la capătul de sus al candelabrelor se ramificau în evantai în toate părţile 48 de sfeşnice îndoite în care se fixau lumânări de ceară. Sub fiecare picior de sfeşnic se aflau suspendate, lucrate cu mare fineţe şi măiestrie, buchete de flori în formă de ou, de mărimea unei mingi de dimensiuni medii. Sub fiecare buchet, în poziţie de zbor, se afla câte o pasăre mică.
Întregul candelabru, suportul, postamentul, capul acestuia erau ornamentate şi conţineau desene ce se obişnuia să fie aplicate la acel timp pe obiectele de faianţă: flori, scene pastorale, oi, păstori şi păstoriţe, marchizi şi marchize. Toate desenele erau executate în culori dintre cele mai fine, în timp ce toate buchetele şi florile componente erau executate în culori naturale.
Ambele candelabre şi lustra fuseseră lucrate cu o măiestrie comparabilă doar cu cea cu care sunt lucrate cele mai bune obiecte de faianţă” (…).

Fără cultura şi lumina pe care o emană conacul din Cubolta al Leonarzilor, care azi se ruinează, la sigur că aici n-ar fi răsărit harnicul istoric Ion Halippa, marele politician Pantelimon Halippa. Conacele boiereşti au avut un rol deosebit în istoria noastră şi fără studierea acestei probleme nu vom fi în stare să înţelegem şi să dezlegăm labirinturile trecutului basarabean.