Marele istoric român Nicolae Iorga în anul 1905 a întreprins o lungă călătorie prin Bucovina și Basarabia și impresiile acelei călătorii le-a transpus în paginile unei cărți „Neamul românesc în Basarabia”, care a fost tipărită în 1905. La București în1995, la Editura Fundației Culturale Române, savantul Iordan Datcu scoate de sub tipar o nouă ediție a acelei cărți. Descrierea Basarabiei impresionează și astăzi prin pitorescul ei și prin faptul că istoricul Nicolae Iorga atent la detalii surprinde momente absolut uluitoare, așa ca în acest caz produs la Chișinău:
„Intrăm înapoi într-o papetărie ca să cumpărăm frumoasele vederi din Basarabia pe care le-a editat firma Wolkenberg, un alt papetier evreu, așezat chiar lângă otelul nostru. Vânzătorul era un ovreiaș strâns în umeri. Și el rupe moldovenește și, aflând de unde suntem, pune o sumă de întrebări ca acestea:
– La voi sunt jidani?
– Nu la voi, ci la dumneavoastră.
– La voi, la dumneavoastră sunt jidani?
– Dar unde nu sunt? Crezi că în rai nu sunt!
– Și ce fa ei acolo? Ce drepturi au?
– Multe.
– Măcar dreptul de a trăi, pe care nu-l aveți aici, întregește d. Flondor.
– Așa? Eu vreau să merg undeva, oriunde, în America. Aici nu-i câștig.
Apoi, mai gândindu-se…
– Și voi din Moldova ce ziceți de ce este pe aici?
– Nu voi, dumneavoastră.
– Dumneavoastră etc.
– Noi nu zicem nimica.
– Se poate? eu am auzit că vine Moldova aici cu oaste moldovenească.
– D-ta-i fi auzit; noi nu.
E neașteptat să-ți auzi cele mai nebune și nesocotite visuri spuse, de frica măcelurilor ca acel de dăunăzi, prin gura acestui biet băietan cu mintea slabă și neluminată! Pe stradă se mișcă multă lume, cuprinzând tot trotuarul din dreapta, înaintea dughenelor scânteietoare. Mulți sunt evrei și evreice, foarte gătiți. Câțiva funcționari cu familiile. Studenți în uniforme. Tineri intelectuali cu plete lungi, gulere ridicate, căutături întunecate. Ofițerii stau răzimați de părete, foarte cocheți în uniformele lor perfect ținute”.
Observația subtilă a lui Nicolae Iorga vizavi de cărțile poștale ne-a făcut să încercăm să aflăm mai multe date despre acest editor Wolkenberg, care în unele cărți poștale își etalează numele. Cel mai sigur fapt este că, era editor cu un foarte bun gust și ținea o papetărie unde se vindeau și rame pentru fotografii și tablouri, magazin situat la parterul hotelului Suisse, loc unde fusese cazat și marele istoric.
Autoarea cărții Popas în timp. Catalog de carte poștală ilustrată (Chișinău, 2006), Ana Grițco, după cercetarea fondurilor Arhivei Naționale a descoperit foarte puține date biografice ce ar ilustra destinul acestui editor”: Alexander-Wilheim Wolkenberg, supus turc, era negustor care se pare că locuia permanent în Chișinău (str.Gospitalinaia – azi Toma Ciorbă-Iu.C.). Era de confesie luterană, căsătorit cu Ludmila-Vilghelina Șindelari, de religie romano-catolică. Aveau o fiică – Maria, născută la 21 noiembrie 1891 în Chișinău, având ca nași de botez pe Constantin Harting și Francesca Șindelari.
Cu toate acestea din cărțile poștale editate de A. Wolkenberg putem deduce multe nuanțe care de fapt îl și caracterizează ca pe un profesionist. Abordarea tematică la el a fost foarte largă, începând cu Chișinăul, unde a ales subiectele cele mai interesante și terminând cu toată Basarabia. Grație acestor vederi știm cum la începutul sec. XX arătau cetățile noastre: Akkermanul și Hotinul sau gara din Tighina, Nistrul la Tighina, dealul mare al lui Bichir din Soroca, Prutul la Dănuțeni, la moșia contelui Constantin Moruzi, sau gara Ungheni, care la acel moment era ultimul punct de pe harta imperiului rus. În același registru se înscriu pozele cu Podurile cascadă de la Șoldănești, imaginea satului Vărzărești din Nisporeni a satului Chelmențî sau a satului Braga, din județul Hotin ș.a..
O temă aparte o constituie pozele ce reprezintă mănăstirile Basarabiei: Hârbovăț, Hârjauca, Japca, Curchi, Saharna, Țâgănești ș.a. Clișeele și imaginile lui A. Wolkemberg au fost utilizate de diverși autori care au descris Basarabia, începând cu Pavel Crușevan și mitropolitul Visarion Puiul, până la autorii contemporani care reproduc imaginile fără să știe cine le-a tipărit.
O altă temă foarte bine întocmită este cea prezentată sub genericul Souvenir de Bessarabie în care descoperim peisaje inedite, localități rurale, case țărănești cu arhitectura epocii, dar și subiecte regizate talentat: Joc, La fântână, Curte țărănească ș.a. Lista pozelor din Chișinău cunoscute nouă impresionează. Ele figurează tot cu genericul Souvenir de Bessarabie. Kișinev sau pur și simplu Kișinev, str. Alexandrovskaia…
Și în felul acesta au fost imortalizate secvențe din viața și realitatea de odinioară a Chișinăului: Primăria nouă, Magazinele de la parterul Primăriei, străzile centrale ale orașului, Clubul Nobilimii, Sala Eparhială, Auditoriul Pușkin, Orfelinatul Balș, monumentul lui Alexandru al II-lea, Casa Șvarțman, Casa Șumski, Catedrala, Biserica Gimnaziului 2 de băieți, Biserica luterană, Biserica catolică, Muzeul Zemstvei, Tribunalul Basarabiei, Gara veche, Banca municipală, Casa administrației financiare, Administrația accizelor, Seminarul Teologic, Gimnaziul nr.1de băieți, Gimnaziul nr.2 de băieți, Gimnaziul nr.1 de fete, Gimnaziul nr.2 de fete, Școala Eparhială, Hotelul Suisse ș.a.
Aceste imagini au servit drept modele pentru cei care au mers pe urmele lui Alexander Wolkenberg și au fotografiat aceleași subiecte. În realitate acestora din urmă le era mult mai ușor, ei aveau deja unul dintre posibilele unghiuri de filmare developate și prezentate. Un alt aspect original al acestui editor îl constituie locul tiparului. El executa tiparul la Chișinău, cum au făcut-o și alți editori, dar calitatea cea mai bună A. Wolkenberg a obținut-o atunci când a tipărit pozele la Berlin. Nu în zadar calitatea fotografiilor a fost remarcată de N. Iorga, care a și utilizat unele dintre ele pentru a-și ilustra cartea. Tipografii germani și atunci, și acum, sunt celebri prin calitatea pe care o produc. Trebuie să remarcăm că deși nu se cunoaște precis anul debutului lui editorial și nici anul în care el n-a mai profesat, cu o doză mare de aproximație putem afirma că și-a început activitatea în anii 90 ai sec. XIX și a activat până în anii 20, ai sec. XX.
Casa în care a locuit familia Wolkenberg poate fi văzută și astăzi. E situată pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.151, la intersecție cu str. Toma Ciorbă. În acel edificiu activează Camera de Comerț a Republicii Moldova. Deși renovată și reconstruită, clădirea fostului hotel Suisse, se găsește și astăzi pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 148, deci și spațiul fostei papetării modificat, dar s-a păstrat.
Deși nu dispunem de o poză a editorului A. Wolkenberg, dacă facem o sinteză din opera lui, obținem un portret comun, un portret al unui om care nu pur și simplu a fost un profesionist și și-a onorat profesia, a fost un om care a iubit profund și sincer Basarabia și oamenii ei. Și de aceea poate și noi cu multă plăcere ne-am amintit de el și de opera sa…
