În culisele istoriei /// UN REGE AL SCENEI DISPĂRUT ÎN GULAG

Noua orânduire comunistă a dorit cu tot dinadinsul să uite de timpurile anterioare, să şteargă memoria cu tot cu nume, cu tot cu oameni.
Am încercat să găsesc dosarul lui Vasile Vronski, nume celebru în mediul artistic de până la 1940. Nu ştiu în care arhivă a fostului NKVD se păstrează, dacă se mai păstrează… Dar el a făcut epocă, fiind legat sufleteşte de Chişinău, de Basarabia şi chiar de Bucureşti…
Leon Donici-Dobronravov, marele prozator și un excepțional cunoscător al subtilităților scenei de operă și teatru, i-a dedicat articolul Luminăția Sa V. Vronski în piesa Păcătoasa (Basarabia, 1923, din 27 noiembrie).

Utilizând un subtitlu sugestiv „Luminăţia Sa” V. Vronski în piesa „Păcătoasa”, autorul ocheşte de fapt exact în miezul problemei. Expunerea profesionistă a materialului teatral ne face să fim martori la o reprezentare teatrală uitată în arhivele vremii:

„Ultima oară am văzut această piesă în 1918 în Teatrul Pasaj din Petersburg, în distribuţie avându-i pe Granovskaia şi Nadejdin. Piesa se numea altfel, dar nu în denumire rezidă problema. Cum nu contează nici faptul că subiectul piesei a fost sugerat de un banc din viaţa împăratului Vilhelm II sau chiar de-o bârfă înfrumuseţată de fantezia supuşilor săi. Tradiţional însă s-a considerat că actorii care-l joacă pe Herţog, se machiază „a lea Vighelm II”.

V. Vronski a rămas fidel acestei tradiţii, excelând printr-un machiaj fin şi exact.

Mai întâi de toate eu consider că rolul Herţogului – nu este al lui Vronski, fiind cu totul altul prin temperamentul artistic şi prin felul său de a fi. Dar cu atât mai mare este măiestria unui actor demonstrată de acest înzestrat om, care demonstrează că pentru un talent veritabil toate rolurile sunt potrivite, că nu există roluri „avantajoase”, bune şi proaste.

Cel mai complicat moment în acest rol este să prinzi tonalitatea exactă. Aici e foarte simplu să cazi în farsă – moment în care păcătuia mult Nadejdin. Aici e foarte dificil să eviţi banalitatea.

De la prima apariţie în scenă şi până la finalul piesei, dm. Vronski a menţinut aceeaşi tonalitate excelentă, pe care eu aş defini-o ca fiind inspirată din garda imperială. În interpretarea rolului se simte o bună cunoaştere a „naturii umane”. Capacitatea de a urmări detaliile şi trăsăturile specifice… De la Herţogul lui Vronski adia un aer de cabinet de stat cu o atmosferă complexă, un aer de bal de curte, de budoar, de femei frumoase şi chiar de… cazarmă.

În armonie cu tonalitatea vine şi felul de a se ţine pe scenă.
Herţogul lui Vronski – este unul autentic din cap până în picioare. Acesta este într-adevăr – Luminăţia voastră, cel mai dintre toţi pe care i-am văzut pe scenele din Moscova şi Petersburg.

În partea a treia, el a pus un accent de care este capabil doar un mare artist.
Schimbând costumul de militar pe o haină de casă, vocea lui s-a schimbat şi a devenit mai intimă, mai caldă. El a făcut această trecere atât de fin, fără accentuări supărătoare, cu virtuozitate demnă de un redutabil artist…”.

Celebritatea sa era legată de activitatea la teatrul din Odesa, unde Vasile Vronski, împreună cu colegul Mihail Cernov, dirijau cu gestionarea Teatrului Fars. Era o situație foarte interesantă, căci ambii erau actori de profiluri opuse, unul dramatic, cu roluri mai mult de îndrăgostiți, altul era actor de comedie, dar în viață totul părea inversat. Căci Cernov, comediantul celebru, era omul care dirija partea financiară a teatrului, iar Vronski era responsabil de partea directoratului artistic. Igor Nejnîi, în cartea sa Bîloie pered glazami (Trecutul îl am în fața ochilor, Moscova, 1963) descrie în paginile 77-78 această unică experiență teatrală de succes.

Deoarece cei doi erau proprietarii teatrului și actori de primă mână evident că își fixau salariul cel mai mare – 300 rub. Când venea vreun actor să se angajeze și pretindea și el un salariu similar, Cernov pe loc îi replica:– Ce, ai înnebunit? La noi doar Vronski primește atâta…
Teatrul lor poate fi studiat ca o experiență de ingeniozitate impresarială.

În colaborare cu N. I. Sobolşcikov-Samarin fondează Teatrul de miniaturi Vronsobsam, care a activat din 1917 până în 1920 când armata roşie condusă de Grigorii Kotovski a ocupat Odesa.

Dar viața nouă şi teama de noua orânduire bolşevică în 1920 l-a obligat pe Vasile Vronski să apuce calea emigrației şi astfel el se pomeneşte la Berlin. În inima Germaniei el se dovedeşte a fi la fel de activ, încearcă să fondeze un teatru, participă la spectacole, este filmat în două producţii cinematografice „Dubrovski”, în care joacă rolul lui Troekurov şi în „Idiotul”, unde face rolul lui Ferdîşcenko.
Participă activ la lucrările „Uniunii ruse a activiştilor scenei din Germania”.

În cele din urmă, în 1923 în urma unui turneu a ajuns în Basarabia, unde numele lui era binecunoscut în cercurile amatorilor de teatru şi el parcă s-ar fi simţit acasă.

Aşa la Chişinău a apărut Teatrul de miniaturi „Bi-ba-bo” (1924), Teatrul vesel (1930-1931) sau trupa teatrală a lui Vasile Vronski (1926-1929, 1936-1937). Tot în această perioadă a colaborat cu celebra interpretă Lidia Lipkovski care fondase Teatrul miniaturii artistice „Ulîbka” (Zâmbetul, în 1932) şi multe alte diverse activităţi teatrale au fost realizate de V. Vronski. Epoca aceasta părea a fi dominată de numele lui.

Presa îi acorda o atenție deosebită. Referinţele la evoluţiile lui teatrale se pot descoperi mai în toate publicaţiile basarabene interbelice, cu precădere în cele de limba rusă. Nouă ne-a surâs norocul când o nepoată a celebrei personalităţi, Nadejda Terleţki, ne-a pus la îndemână o fotografie rară.

Poza aceasta poartă toate însemnele epocii. A fost tăiată în formă de pentagon din cauză că posesorii ei nu au dorit ca anumite persoane să fie recunoscute de serviciile secrete ale Imperiului Sovietic, NKVD.

În centrul pozei se află un rege al scenei Vasile Vronski (? – 1952), care împreună cu teatrul său a activat în Basarabia interbelică. Compozitorul Constantin Romanov în amintirile sale rămase în manuscris Moe jizneopisanie (Bucureşti, 1947, ANRM, fond 2983, inv.1, dos.,44) descrie cu ironie situaţia lor de la Bucureşti, când locuiau la aceeaşi gazdă şi făceau menajul împreună.

„Anul 1934… Ultimul nostru discipol a fost Vasilii Mihailovici Vronski, un actor minunat, cunoscut în toată Rusia şi celebru în sudul ei. El nu suferea de lipsă de optimism şi de dragoste de viaţă (fapt prin care eu şi explic caracterul comic al acestui talent desăvârşit). Treburile lui mergeau prost, i-au interzis să monteze spectacole ruseşti, şi el a sosit la Bucureşti în căutarea norocului. Locuind la noi, el, aşa cum făcea şi Jenea Torgaşev, era responsabil de gospodărie, despica lemne ca Hercule, încălzea baia şi mătura podelele – însă de fiecare dată era într-o dispoziţie excelentă”.

În iunie 1940 era deja la Chişinău, unde în scurtă vreme a fost angajat al Teatrului dramatic rus din RSSM. Convingându-se că arta teatrală sovietică e numai la nivel declarativ, iar în fond ea este dirijată ideologic, el nu se retrage odată cu armata roşie în iunie 1941, ci rămâne pe loc. În 1942 ajunge la Odesa unde fondează Teatrul Vasile Vronski, în care are trei roluri importante: antreprenor, regizor şi actor. El a beneficiat de faptul că primar al Odesei era basarabeanul Gherman Pântea, care reorganizase viaţa administrativă, economică şi culturală a oraşului de pe malul Mării Negre.

Dar în 1944 au revenit la putere autorităţile sovietice şi el ca om care a activat în colaborare cu autorităţile de ocupaţie a fost arestat, după mai multe interogatorii şi torturi, actorul Vasile Vronski a ajuns în GULAG unde a şi murit în 1952.

În istoria teatrului moldovenesc, paginile scrise de actorul Vasile Vronski vor rămâne ca o confirmare a unei mari colaborări dintre actorii locali şi cei aduşi la Chişinău de valurile vieţii…