O tabletă publicată în revista Flux, a avut, peste un an de zile, un ecou neaşteptat în Germania. Am primit un fax:
„Stimate domnule Colesnic,
Stimată redacţie,
V-am mai trimis cu câteva luni în urmă un e-mail, dar, din păcate, a rămas fără răspuns.
Vă scriu în urma articolului dumneavoastră de pe 31 martie 2001 din cotidianul Flux (ediţia de vineri) cu privire la romanul Râşcanovca al lui Teodor Râşcanu. Vă scriu în calitate de nepot de frate al scriitorului, singurul urmaş al scriitorului.
După cum ştiu de la bunicul meu Eduard Râşcanu, fratele lui, numit în familie Toto (Teodor), nu a terminat romanul Râşcanovca, iar de manuscris, în urma războiului, nu se mai ştie nimic. Sunt însă în posesia manuscriselor romanelor inedite Răzvrătitul, Todiriţă (despre paşoptistul Todiriţă Râşcanu şi epoca sa) şi Pui de cuc.
Sper ca de această dată să vă parvină rândurile mele.
Cu stimă,
Dan Râşcanu,
Germania”
Dan Râșcanu
Am răspuns acestui emoţionant mesaj şi, în felul acesta, s-a înfiripat o corespondenţă:
„Stimate Domnule Colesnic!
Mă bucur că am reuşit să luăm legătura.
După ani de căutări, am reuşit să dau de urma romanelor Răzvrătitul, Todiriţa şi Pui de cuc. În următoarele luni, îl voi corecta pe primul, care este o frescă deosebită a vremii revoluţiei din 1848 şi ulterioare.
M-aş bucura mult dacă l-am putea publica măcar pe acesta. Puteţi contribui la aceasta?
În următoarele săptămâni, primesc şi alte documente, se par foarte interesante, corespondenţe deosebite.
Pentru a nu fi prea mare cantitatea de date, vă trimit mai multe mesaje prin e-mail cu fotografii: Teodor, cu fraţii, paşoptistul Todiriţă, blazonul lui Teodor Râşcanu (Râşcanu † Ghica, căci mama sa este Ghica). Blazonul este făcut de el însuşi. Vă trimit şi extrase din documentele publicate de Gh. Ghibănescu la 1915, câteva pagini şi arborele Râşcanilor.
Pe colţul din dreapta, sus, al unora din pagini, este ştampila lui „Moș Toto”, cum era numit de cei mai tineri, şi a fratelui său Eduard, bunicul meu. Se vede că Teodor prefera ortografia cu Th a numelui său.
Dacă nu puteţi „deschide” datele, prelucra sau tipări imaginile, anunţaţi-mă şi vi le trimit prin poştă, am o imprimantă foarte bună.
Arborele genealogic conţine corectări sau completări ulterioare, blazonul Râşcanilor al lui Ghibănescu era complet fals, cel care îl primiţi este cel real, l-am integrat eu în imaginea arborelui. Partea stângă a arborelui este partea basarabeană a Râşcanilor.
Toate cele bune şi mulţumiri.
Cu stimă,
Dan Râşcanu”
„Stimate Domnule Colesnic,
Aşa cum v-am transmis prin e-mail, vă trimit alăturat arborele genealogic şi câteva fotografii pentru a le folosi eventual în cartea Dumneavoastră Basarabia necunoscută. Arborele este în două forme: o dată ca extras în trei pagini din cartea lui Ghibănescu despre Râşcani, şi apoi sub forma a două pagini bătute la maşină. Familia Râşcanu, ca şi alte familii moldovene, a dat personalităţi interesante în ambele regiuni moldovene. Râşcanii fac prin aceasta o punte peste râul Prut, documentând astfel unitatea originii şi spiritului celor două regiuni, iar viitorul sper că le va uni şi soarta.
M-aţi rugat să vă spun câte ceva despre Teodor Râşcanu. Nu l-am cunoscut, căci a decedat înainte de naşterea mea. Ştiu însă din familie că era un om foarte serios şi cu un profil moral deosebit de integru. Educaţia aleasă, dar foarte severă şi conservatoare care a primit-o de la mama sa, şi-a lăsat amprenta asupra întregii sale activităţi. Expresia aspră, dar şi prezenţa deosebită a mamei sale, Maria Ghica, sunt, cred, evidente în fotografia ce v-o trimit alăturat. Teodor punea totul la suflet şi se implica activ în toate ocaziile brizante. Ziaristica era activitatea sa cea mai îndrăgită, scria referitor la toate temele deosebite sau actuale, fie ele literare, istorice, sociale, politice sau financiare. Atât firea sa excesiv de sensibila şi agitată, dar mai ales marile deziluzii care au urmat războiul, i-au grăbit sfârşitul. În 1952, la Bucureşti, dezamăgit, disperat şi convins de ireversibilitatea evenimentelor politice, văzându-şi ruinate toate idealurile, nu rezistă presiunii psihice şi îşi curmă singur zilele.
Extrasele din cartea lui Ghibănescu, trimise de mine prin e-mail, au calitatea necesară? Aveţi acces la această carte, aveţi de unde o procura? Dacă nu, poate vă interesează şi alte extrase? Prin e-mail, este foarte simplu să vă mai trimit.
În altă ordine de idei, v-aş ruga să vă interesaţi cine a ctitorit (se pare că în anul 1777) Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Chişinău? Este vorba de Teodor Râşcanu sau de fiul acestuia Constantin?
Cele două romane şi diverse alte documente sper să-mi parvină în curând de la Iaşi. Mă gândeam să fac eu corectura, sau la editură se va face oricum aceasta? Romanul Pui de cuc nu l-am citit, deoarece în ultimii 12 ani nu am avut acces la el. Înainte de plecarea noastră (definitivă?) în Germania, tatăl meu a lăsat spre păstrare unui prieten din Iaşi multe documente de familie. Despre romanul biografic şi istoric Răzvrătitul Toderiţă, pe care l-am citit, pot spune că este o frescă socială şi politică foarte interesantă a Moldovei secolului XIX. Publicarea acestuia va merita cu siguranţă toată strădania.
Mă bucur mult că putem colabora şi vă mulţumesc anticipat.
Cu toată stima,
Dan Râşcanu”
Deşi a fost foarte harnic şi bine cunoscut odinioară de publicul cititor, astăzi despre prozatorul Theodor Râşcanu se ştie foarte puţin.
Theodor Râşcanu s-a născut la Iaşi, la 4/17 noiembrie 1888, şi-a făcut studiile la Liceul Naţional din acelaşi oraş, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii (1910), unde, după Primul Război Mondial, şi-a luat doctoratul în economie cu tema Problema pământului, lucrare editată în 1922. Un timp, a fost avocat la baroul din Iaşi, apoi la Vaslui. Dar n-a profesat avocatura, fiind tentat să facă politică mare şi, în consecinţă, s-a înscris în Partidul Conservator. A debutat în 1910, în ziarul Evenimentul de la Iaşi şi a colaborat la mai multe publicaţii: Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Aurora, Dacia, Cuvântul(Iaşi), Evenimentul(Iaşi), Gândirea, Liga poporului, Patria, Gândul liber, Tempo, Tribuna, Ţara nouă, Viaţa românească, Opinia, Universul literar, Realitatea ilustrată, Arhiva genealogică, Arhiva C.F.R., Vremea, Voinţa, Din trecutul nostru, Timpul, Flacăra ş.a.
A fost director şi editor al periodicelor: Politica (Iaşi, 1913-1919), Cuvântul Vasluiului (Vaslui, 1914), Gândul liber (Iaşi, 1920), Lumina (Vaslui, 1928-1930) şi Criza (Bucureşti,1935). Dar cea mai ponderabilă parte a operei lui o constituie publicistica şi beletristica. A scos în 1905, la 17 ani, o carte de versuri, Pagini intime, remarcată de Nicolae Iorga, apoi a făcut publicistică: Spre Sofia (1915), Problema pământului (Bucureşti, 1922). A urmat o serie de romane deosebit de cunoscute în epocă: Aceea care trebuia iubită (Iaşi, Editura Viaţa românească, 1925), Ileana Lupului (Bucureşti, Editura librăriei Universală Alcalay, 1934), Ruginoasa (Bucureşti, Editura Vremea, 1939), Banul… ochiul dracului (Bucureşti, Editura Cugetarea Georgescu Delafras, 1941), Fermecătorul Hrisoverghi (Bucureşti, Editura Contemporană, 1943).
Conform informaţiilor furnizate de Dicţionarul de pseudonime al lui Mihail Straje, unele scrieri le-a semnat cu numele adoptiv Promoţia 907.
A scris chiar un roman cu titlul omonim Promoţia 1907, care (în 1935) a început să fie tipărit în fascicule în ziarul Epoca. Publicarea lui însă a fost suspendată din cauză că multe dintre personajele romanului erau uşor „descifrate” de contemporani, fapt ce crea confuzii şi animozităţi. Şi romanul Puiul de cuc a fost publicat fragmentar în câteva din ziarele timpului. Şi în acelaşi şir, se poate înscrie şi romanul istoric Răzvrătitul Toderiţă, redactat de cinci ori între anii 1936-1948.
Frații Eduard și Theodor Râșcanu
Interesantă această „lunecare” a lui Theodor Râşcanu de la romanul pur beletristic la literatura de inspiraţie istorică.
Gheorghe Bezviconi îşi caracterizează colegul şi prietenul astfel:
„D. Teodor Râşcanu este un romancier care întrucâtva aparţine Basarabiei, de unde se trag strămoşii săi. Ctitoriile Râşcăneşti le găsim la Chişinău şi în judeţul Bălţi. Printre alţii, trecutul acestor vechi moşii şi biserici moldoveneşti l-a cercetat şi d.Teodor Râşcanu. De câtva timp, scriitorul nostru publică romane, care găsesc o largă răspândire la publicul cititor. În prezent, la Editura „Contemporanul”, a apărut noul său roman Dragoste în furtună. Deosebit de cele de până acum, subiectul noului roman nu e luat din viaţa satelor. D. Râşcanu are gata de tipar două romane istorice: Fermecătorul Hrisoverghi şi Răzvrătitul Toderiţă. Acţiunea celui dintâi se petrece în jurul anului 1830, iar, celui de-al doilea la 1848. Sunt romane istorice, în care apare excelentul cunoscător al vieţii de odinioară a Moldovei. Afară de cunoscutul roman istoric Ruginoasa, am avut prilejul să stabilim erudiţia autorului, mai cu seamă din admirabilele sale foiletoane despre Iaşii şi ieşenii de altădată. Romanţarea artistică a istoriei contribuie la farmecul povestirii. Peste câtva timp, autorul promite un roman istoric din viaţa Basarabiei: Râşcani”. (THEODOR RÂŞCANU: [Scurte informaţii despre romancier şi unele manuscrise ale acestuia]. Viaţa Basarabiei – 1943. – nr.3-4. – P.151. – Semn.: G.B.)
În arhiva lui Gheorghe Bezviconi pe care ne-a pus-o la dispoziţie minunata pictoriţă Elena Uţă-Chelaru, nepoata cercetătorului, am găsit şase scrisori dintre care reproducem doar una:
D.C.T. (Dragă Cucoane Theodor), nu Vă supăraţi aşa împotriva lui Adrian P. Este şi el om. Apoi, să rămână între noi, căci cât sunt aici, ţin să-mi păstrez relaţiile cu ei. Dar cu „dinastia” am fost şi rămân, căci la fel aş fi răspuns şi lor, dacă ar fi nemulţumiţi de legătura mea cu T.R. (Theodor Râşcanu). Zotta a apărut în Evenimentul şi, ca în celălalt articol, scriem despre T.R. – prietenul meu! Scrieţi lui Jarmolinski (nu ştiu adresa lui: Roma 32-36??), să vă afle soarta lui S. Râşcanu. Despre casele Râşcanu, D.tr.n. (Din trecutul nostru) nr.31-34, 1936, p.19, 26 (Întrebaţi amănunte la Jarmolinski, să vă descrie şi interiorul), 75, 67. Vă rog, orice al meu ar apare, scrieţi undeva ceva. De ex. – articolul Rev. C.F.R. poate să întemeieze un foileton întreg. Romanul Râşcanovca ar trebui scris, fără să Vă opriţi la detalii. Dacă-l scrieţi până-n februarie-martie şi veniţi, îl citesc şi comentez pe larg. Voi spune cu cine despre ce să mai vorbiţi sau unde să citiţi. Mai cu seamă, ar putea contribui Jarmolinski. Spuneţi simplu: deşi documentele oficiale genealogice mai dau trei generaţii boiereşti de R. (Râşcanu), totuşi primul e T.R(âşcanu)., care se coboară din vechi stăpânitori din Bas. (Basarabia), numele de Râşca figurând din timpuri vechi (cred de la Ştefan încoace, deşi neamul e mai vechi; daţi şi originea cuvântului). Lăsaţi amănunte şi vom face. Dacă-mi dedicaţi – să zicem – romanul ca să nu fiu coautor, şi-l scrieţi până-n februarie, mă angajez să scriu 50% de comentarii de înviorare, fapte etc. R † C, scrieţi citeţ, pe o parte a paginii, cât de repede şi vag. Voi face totul şi veţi crea cel mai bun roman basarabean (Moruzi † Stere x 100) = T.R. Tempo! veniţi la Iaşi.
1941”
Acest răvaş conţine informaţii despre scrierea romanului Râşcanovca, roman care n-a fost publicat, dar care a fost anunţat în curs de apariţie şi care, la sigur, există în manuscris. Descoperirea lui ar aduce o sumedenie de noi detalii legate de istoria Chişinăului, moşia Râşcanilor şi de vremurile de odinioară.
Cred că cercetătorii literari sunt obligaţi să pornească în căutarea lui, deşi Dan Râşcanu, în mesajul lui, ne-a avertizat că acest manuscris este pierdut încă în perioada războiului.
La Chişinău, astăzi, aproape că n-au mai rămas urmele dinastiei Râşcanu. Moşia de mult nu mai există, cimitirul de pe Colina Râşcanu a fost „lichidat”, doar Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1777), ctitorie a spătarului Constantin Râşcanu mai păstrează amintirea lor. De fapt, la intrarea în biserică, în partea dreaptă a uşii, este un monument din marmură neagră, este ca un stâlp de aducere-aminte pentru acel care a fost Dumitru Râşcanu şi care a contribuit la păstrarea bisericii, care iniţial avea hramul „Învierea Domnului” . Dar, din 1834, la cererea lui Iorgu (Egor) Râşcanu, hramul bisericii poartă numele ctitorului.
Este prea puţin pentru un neam care a dat nume unui cartier al Chişinăului – Râşcani.
Pe str. Bucureşti 62, în ruine, se află palatul Iordache Râşcanu-Derojinschi, proiectat de celebrul arhitect A. Bernardazzi. Dar cu excepţia specialiştilor nimeni nu mai poate spune astăzi cine a edificat acest palat.
***
Înţelegând perfect situaţia creată după ocuparea României de către trupele sovietice în august 1944 şi văzând că toate strădaniile sale şi-au pierdut sensul, Theodor Râşcanu s-a sinucis la 2 iulie 1952, la Bucureşti…
E timpul să-l readucem în actualitate pe merituosul romancier, cercetător al istoriei, memorialist şi om de cultură care a fost Theodor Râşcanu.
