Actualitate

În Republica Moldova se pun bazele dezvoltării turismului forestier

Inițiativa vine după o analiză amplă privind potențialul sectorului forestier și posibilitatea de a se încadra activ în programele de dezvoltare a turismului şi a altor activităţi recreative pentru a atrage vizitatorii atît din ţară, cît şi din străinătate.

Sectorul forestier naţional dispune de un număr impunător de obiective silvo- ecologice de o importanţă majoră. Printre acestea se enumeră: rezervaţiile naturale "Codrii", "Plaiul Fagului", Pădurea Domnească, "Prutul de Jos", rezervaţiile peisagistice "Pădurea Hîrbovăţ", "Pădurea Hînceşti", diferite obiective vânătoreşti.

În acest context, autoritățile mențioază că în anul 2016 reprezentanţii U.S. Forest Services (Serviciul Forestier al Statelor Unite ale Americii), au avut mai multe întrevederi cu mai multe instituții de profil din țară, inclusiv Agenția „Moldsilva". Scopul acestor întrevederi a fost schimbul de informații ce ţine de promovarea potenţialului eco-turistic al Republicii Moldova, includerea în circuitul turistic al rezervaţiilor Republicii Moldova, pentru diversificarea şi dezvoltarea produselor turistice noi și elaborarea unui model de proiect pilot ce ţine de dezvoltarea eco-turismului în rezervaţia "Plaiul Fagului".

Acest proiect pilot are drept scop dezvoltarea şi promovarea clusterelor regionale cu accentuarea eco-turismului și încurajarea dezvoltării de proiecte similare și în alte locații de pe teritoriul ţării.

Potrivit datelor de la Agenția Moldsilva, pe parcursul anului 2016 cele patru rezervații naturale „Codrii", „Plaiul Fagului", „Pădurea Domnească", „Prutul de Jos" subordonate agenției au fost vizitate de zece mii de turiști locali și internaționali.

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *