În urmă cu 30 de ani râul Bîc avea pește, astăzi este plin cu sticle și gunoaie (VIDEO)
Este un afluent de dreapta a fluviului Nistru, Bîcul curge pe o lungime de 155 km, inclusiv și prin capitală. În drum său, trece și prin orașul Bucovăț, raionul Strășeni. „Din 2012, din proprie inițiativă, practicăm acțiuni de curățare a deșeurilor de pe râul Bâc, împreună cu tinerii localității. Până în 2015 am făcut aceste acțiuni de două ori pe an, apoi am făcut o pauză de doi ani jumătate din cauza unor neînțelegeri cu administrația publică locală. Într-un final, am ajuns la un consens cu APL, căci, inevitabil, aveam nevoie de sprijin – pentru mănuși, saci de gunoi și transportul pentru deșeuri” spune directorul Gimnaziului Bucovăț, Sergiu Vulpe.
Dacă la început veneau câte 15-20 de tineri, în special elevi, acum numărul participanților s-a dublat. La acțiunile de salubrizare strâng, în special, deșeurile din plastic, dar și altele, periculoase pentru mediu.
Ce spun localnicii despre murdăria din râu
Aceștia spun că vecinii lor își spală automobilele pe malul râului, aruncă gunoiul pe mal și în apă, în loc să plătească pentru evacuarea deșeurilor. „Să nu căutăm răspunsul în altă parte, decât în noi înșine. Cândva am implementat proiectul „Soarta râurilor mici este în mâinile noastre”. Am văzut dezastrul din fiecare curte, din fiecare punct de vinificare, hambar, grajd cu reziduuri de la bovine – toate deșeurile erau aruncate în Bîc”, spune Elizaveta Suciu, fondatoarea Clubului Ecologic, profesoară de biologie și chimie în Gimnaziul Bucovăț.
De-a lungul râului, nu se respectă zona de protecție – „la noi oamenii au fost într-atât de lacomi după 89 încoace, încât au considerat că pot lua și râurile să le prelucreze”.
Andrei Rău, localnic de la Bucovăț, de copil cunoaște Bâcul. Spune că îl doare sufletul când vede râul. „Într-o zi, am organizat benevol o acțiune de curățare, nu am așteptat de la nimeni ajutor, am chemat excavatorul să încarce gunoiul. Le spun oamenilor să nu arunce, dar nimeni nu ascultă”, se vaită localnicul, concluzionând că o suluție ar fi amenda, poate se va de disciplina lumea.
Bîcul plin cu spumă
La căderea apei într-un prag al râului Bîc, la Bucovăț, am remarcat o spumă densă și persistentă. Unii localnici spun că este din cauza detergenților și a apelor uzate revărsate de către întreprinderile din apropierea râului.
De asemenea, mulți își spală mașinile cu apa din râu, utilizând detergenți. Primara orașului Bucovăț, Mariana Dîmcenco, declară că referitor la întreprinderi însă, presupunerea este puțin eronată: ”Absolut nimeni n-are scurgere directă spre râul Bîc. Eu personal am verificat întreprinderea „Codru” – ea e este în proces de construcție a unei stații de epurare.
La Întreprinderea de Cerealiere Bucovăț, se cresc porci și cândva, până să-mi iau mandatul de primar, într-adevăr era o țeavă spre apele pluviale prin care mai demult se întâmpla să se scurgă resturile menajere. Acum însă, dacă mergem la fața locului, această țeavă este utilizată strict pentru apele pluviale. La moment nu văd niciun agent economic care să verse apele reziduale în râul Bâc. Noi am întreprins o serie de acțiuni, am avertizat persoanele să nu arunce gunoaie pe marginea râului, câțiva au primit amenzi”, spune primara de Bucovăț, Mariana Dîmcenco.
Care sunt concluziile specialiștilor
Potrivit rapoartelor Agenției de Mediu, de la începutul anilor 2000, situația râului Bîc se înrăutățește din ce în ce mai grav. Principalele cauze sunt extinderea sectorului gospodăresc, dar și poluarea industrială, activitatea economică – detergenți, spălarea utilajului. Am solicitat de la Agenția de Mediu datele privind calitatea apei râului Bîc, pentru anii 2019 și 2020, iar pentru a putea determina clasa de calitate ne-am adresat după comentariu către dna doctor în chimia analitică din cadrul Institutului de Ecologie și Geografie, Maria Sandu.
„După clasa de calitate a apei râului Bîc, prevalează apa poluată şi foarte poluată. Din cele 46 de rezultate ale parametrilor fizico-chimici prezentați, după 8 (17,4%) parametri apa corespunde clasei I de calitate (foarte bună), după 5 parametri (10,9%) – apa este de clasa II de calitate (bună), după 6 parametri (13,0%) – apa este de clasa III de calitate (poluată moderat). Alți 8 parametri (17,4%) ne arată că apa este de clasa IV de calitate (poluată) și după 19 parametri (41,3%) – cei mai mulți – apa este de clasa V de calitate (foarte poluată)”, spune dr. Maria Sandu.
Ce prevede legea pentru persoanele care o încalcă
În Republica Moldova, pedeapsa majoră pentru poluarea apei este stipulată prin articolul 229 al Codului Penal. Aceasta presupune amendă în mărime de 650-1150 unități convenționale sau închisoare de până la 5 ani pentru persoana fizică și amendă în mărime de 2000-4000 unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru persoana juridică. Amenda se aplică în cazurile de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafață ori subterane cu ape uzate sau cu alte deșeuri ale întreprinderilor, instituțiilor şi organizațiilor industriale, agricole, comunale şi de altă natură, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătății populației ori a provocat decesul persoanei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!