Înainte de Cernobîl a fost dezastrul nuclear de la Kîștîm! Cum au reușit autoritățile comuniste să-l țină ascuns zeci de ani, deși au murit sute de oameni din cauza radiațiilor

Cernobîl, serialul care înfățișează dezastrul nuclear ce a avut loc în luna aprilie a anului 1986, are, în prezent nota 9,7 pe IMDB, cu mențiunea că în prezent are mai puțin de 90.000 de voturi, spre deosebire de cele peste 1.5 milioane de voturi primite de GoT. Despre Cernobîl s-a vorbit, însă, mult de-a lungul anilor, însă înainte de producerea acestuia a avut loc un alt dezastru nuclear, în urma căruia peste 250.000 de oameni au fost afectați.

Mai puțin cunoscut decât Cernobîl, dezastrul nuclear de la Kîștîm a avut loc în Rusia, în secolul al XX-lea. Este a doua tragedie de acest fel a secolului trecut și a treia la nivelul istoriei omenirii, după episodul apocaliptic de la Cernobîl și cel din 2011 de la Fukushima Diichi.

Dezastrul nuclear de la Kîștîm a avut loc pe 29 septembrie 1957, în Uniunea Sovietică. Concret, potrivit Wikipedia, în după-amaiaza zilei de 29 septembrie, la ora locală 16:22, la 1.400 de kilometri distanță de Moscova, în centrala nucleară Maiak din orașul sovieitc Oziorsk, sistemul de răcire al unui rezervor, care conținea peste 70 de tone de deșeuri lichide, s-a defectat. Nimeni nu a observat. Temperatura a crescut, apa s-a evaporat și până la explozie nu a mai fost decât un pas. Baza de beton care cântărea 160 de tone a bubuit, dezlănțuind un nor radioactiv care conținea nitrat de amoniu și acetați.

Zece ore mai târziu de la momentul exploziei, norul radioactiv se deplasase la 350 de kilometri distanță de Oziorsk. Circa 1.000 de kilometri pătrați au fost contaminați cu Cesiu-137 și Stronțiu-90. Deși pericolul la care erau expuși oamenii erau uriaș, autoritățile comuniste nu au făcut decât să declanșeze o blocadă informațională. La mai bine de o lună distanță, însă, pe 6 octombrie 1957, aproximativ 15.000 de persoane din satele apropiate de zona centralei nucleare au fost evacuate, însă fără a fi informate cu privire la motivele pentru care se întâmplă asta.

De asemenea, autoritățile sovietice au adus nu mai puțin de 1.500 de etnici tătari pentru a curăța locul, ei fiind cunoscuți drept ”carnea de tun”. La scurt timp după ce s-au ocupat de ”treaba murdară”, aceștia au murit, în urma expunerii la radiații. În același timp, însă, mulți dintre oamenii rămași în zonă credeau că o boală rară face ravagii printre ei, întrucât unor victimele le cădea pielea de pe față, mâini și alte părți expuse ale corpului.

Și oamenii aduși să curețe locul s-au confruntat, evident, cu probleme de sănătate, mulți murind la scurt timp. A rămas, însă, în urmă, mărturisirea unei supraviețuitoare. Glașa Ismagilova avea atunci 11 ani și a povestit, în cadrul unei investigații publicate în Philadelphia Inquirer, în urmă cu câțiva ani, momentele dramatice prin care a trecut: ”Mâinile ne sângerau. Toată lumea voma. Voma mea era foarte verde. Un doctor m-a controlat și mi-a spus că am mâncat prea multă mazăre și m-a trimis înapoi la muncă”.

Obligați de părinți să ajute la curățarea zonei contaminate, copii, alături de părinții lor, au scos din sol cartofi și morcovi contaminați, pe care i-au aruncat în puțuri săpate adânc. Au îngropat și hoituri de bovine, au cărat țigle, uși de lemn și moloz și au curățat cu cârpe funinginea radioactivă depusă pe zidăria caselor, cărămidă cu cărămidă. Și cei mai mulți dintre ei nu mai sunt astăzi în viață.

Ba mai mult, potrivit ABC.es, dezastrul de la Kâștâm, care a avut loc cu zeci de ani înainte de Cernobîl, iar radiațiile erau de 500 de ori mai puternice decât bomba atomică de la Hiroshima. Unele date arată că 200 de oameni au murit imediat după dezastrul nuclear, alte rapoarte, ce datează din 1982, au arătat că 8015 persoane au murit pe parcursul celor 32 de ani după accident. Pentru a reduce contaminarea după accident, solul contaminat a fost excavat și depus în așa numite „cimitire de pământ”. Toate acestea au avut loc, însă, în mare secret, pentru că acest dezastru nuclear a fost ținut ascuns timp de 20 de ani.

Abia în 1976, tragedia avea să iasă la lumină, prin efortul depus de dizidentul rus Jores Medvedev. Și tocmai în epoca post-Perestroika, în 1998, un tribunal din Ozersk a stabilit că autoritățile sovietice sacrificaseră viețile copiilor de tătari în operațiunea de lichidare a urmărilor accidentului nuclear. Au urmat ani și ani de procese în instanțele din Rusia, cele mai multe fără sorți de izbândă.

Acum, însă, zeci de ani distanță, sătenii din Tatarskaya Karabolka încă încearcă să își facă dreptate și cer recunoașterea oficială a dramei care a ruinat destinele atâtor familii de tătari. Satul este un focar de cancer și anormalități genetice.

De asemenea, deși aproape 250.000 de persoane au avut de suferit din cauza radiațiilor, acum, la Mayak se află una dintre principalele centrale nucleare din Rusia.