Actualitate

Încă un autodenunţ în Transnistria. Ilie Cazac recunoaşte că a făcut spionaj în favoarea RM

Autodenunţul lui Cazac a fost difuzat de Agenţia tiraspoleană „Olvia press” şi este adresat lui Philip Remler, şeful Misiunii OSCE în Moldova.

„Într-adevăr am fost obligat de colaboratorii Serviciului moldovean de Informaţii şi Securitate să lucrez pentru acesta în sensul colectării de informaţii despre Transnistria, ambasadele României şi Ucrainei, când am fost observator la alegerile prezidenţiale din 2004”, scrie Ilie Cazac.

Potrivit lui, el ar fi fost unul dintre activiştii PPCD, iar ulterior a Mişcării Unioniste din Moldova.

Cazac scrie că, aflându-se în detenţie şi-a dat seama că a fost minţit şi că ar fi dorit să întrerupă colaborarea cu SIS încă în 2005, dar că a fost şantajat şi impus să continue activitatea.

Ilie Cazac susţine că prin acţiunile sale, SIS-ul i-ar fi cauzat prejudicii, fapt pentru care cere de la Misiunea OSCE asistenţă juridică „pentru evaluarea prejudiciului cauzat”.

SIS nu a comentat, deocamdată, autodenunţul lui Ilie Cazac.

Autorităţile transnistrene îl acuză pe Ilie Cazacu, un tânăr de 24 de ani, de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Moldovei. El riscă până la 20 de ani de închisoare.

Menţionăm că Ilie Cazac era angajat la Inspectoratul Fiscal din Bender (Tighina). A fost arestat pe 19 martie. În ultimele săptămânii părinţii acestuia au protestat în faţa Ambasadei Rusiei de la Chişinău, cerând eliberarea fiului lor. Stela Surchicean şi Alexandru Viniţchii au ţinut greva foamei, iar medicii avertizau că aceştia riscă să intre în comă.

Amintim că pe 12 mai 2010 şi jurnalistul Ernest Vardanean, arestat în Transnistria la începutul lunii aprilie, fiind acuzat de trădare şi spionaj în favoarea R. Moldova, a recunoscut, într-o înregistrare video, difuzată la postul transnistrean de televiziune, că a colaborat cu SIS. Vardanean declara că agenţii de securitate i-ar fi cerut să adune informaţii de la autorităţile transnistrene, în ceea ce priveşte politica internă a regiunii, precum şi să spioneze reprezentanţii misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău, în vederea obţinerii informaţiilor cu privire la politica Occidentului faţă de Transnistria.
Potrivit vicepremierului pentru reintegrare, Victor Osipov, "înregistrarea cu Vardanean ar fi fost făcută sub presiunea ofiţerilor MGB". Iar SIS califica acţiunile "acestei structuri neconstituţionale drept insinuări şi încercare de dezinformare a opiniei publice care au loc pe fundalul eforturilor întreprinse în direcţia consolidării încrederii reciproce între locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului".

Sursa: Timpul.md, cu referire la DECA-press

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *