(ÎNCOTRO?) Vocea Rusiei amenință Bucureștiul: În cazul izbucnirii unui război, România nu ar rezista mai multe de 30 de minute în faţa unui atac aerian

„Într-o operaţie de apărare a teritoriului naţional din zilele noastre, prima etapă, cea a împiedicării cuceririi supremaţiei asupra spaţiului aerian românesc, decide soarta războiului. Forţele aeriene româneşti fiind cele de care depinde continuarea luptei sau capitularea imediată.”, scrie autorul analizei. „Îndeplinirea acestei misiuni depinde de aproximativ 20 de avioane MiG-21 Lancer, apte de zbor dar cu resursa terminată de vreo 6 ani, înarmate cu rachete aer-aer sovietice (recuperate de la avioanele MiG-23 şi MiG-29, scoase din dotare) cu bătaia maximă de 40 km. În timp ce vecinii noştri (Ungaria, Ucraina, Cehia, Polonia şi Rusia) dispun de rachete aer-aer mai moderne, cu bătaia de 80-120 km. Forţele aeriene române mai dispun şi de rachete sol-aer sovietice din 1964, rachete sovietice KUB şi de o baterie AA Hawk veche din 1968, pe care nicio ţară din Europa nu se oboseşte să le bombardeze, întrucât sunt uşor de anihilat prin bruiaj. Ţinând cont de înzestrarea actuală a armatei române, se poate presupune că ea riscă să piardă supremaţia aeriană în primele 30 de minute de la declanşarea unei operaţii militare”, continuă autorului articolului.

În opinia acestuia, după depăşirea acestei etape „nimicirea” forţelor terestre româneşti este simplă. Acesta prezintă următorul scenariu:

„Începe cu structura ierarhică de comandă politică şi militară, prin bruierea emisiei mijloacelor electronice de comunicare şi prin lovirea nodurilor de reţea şi a serverelor care asigură liniile de date, cu blocarea comunicaţiilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene şi interzicerea oricăror forme de aprovizionare a armatei şi a populaţiei civile. Prin aceasta se realizează împiedicarea manevrei şi izolarea unităţilor, subunităţilor luptătoare care sunt obligate să acţioneze individual, în orb şi fără nicio coordonare. Aviaţia continuă cu vânarea din aer concentrărilor de tancuri, TAB-uri, MLI-uri, APR-uri şi piese de artilerie. Abia apoi se ocupă pe îndelete de infanterie.”

Situaţia nu este mai bună nici în cazul trupelor de uscate, susţine Valentin Vasilescu, precizând că rezerviştilor nu le rămâne decât să se descurce cu „tehnica stocată de două decenii, adevărate piese de muzeu, în mare parte descompletate şi nefuncţionale”.

„Rata de supravieţuire a subunităţilor de blindate româneşti care n-au fost nimicite de bombardamentele aeriene şi reuşesc să lupte cu trupele de uscat ale adversarului, depinde de doi factori. Anume, cine vede primul şi deschide focul, precum şi de capacitatea de penetrare a muniţiei”, se arată în analiza publicată pe site-ul Radio Vocea Rusiei. „Spre deosebire de tancurile româneşti, blindatele vecinilor sunt vopsite cu un grund cauciucat special, de tip radioabsorbant care reduce şi amprenta termică. Un alt dispozitiv de protecţie, are rol de orbire a capetelor de dirijare ale rachetelor antitanc în spectrul optic, infraroşu şi laser, utilizând două sisteme de lansare automată a grenadelor cu suspensii de aerosoli. Tancurile unora dintre vecinii noştri (…) au integrate şi echipamentele emiţătoare de impuls electromagnetic care scurtcircuitează de la distanţa de 5-8 m, senzorii electrici de declanşare a minelor antitanc”, continuă autorul.

În cele din urmă, acesta arată că, în opinia sa, „înfiinţarea Gărzii Naţionale compusă din rezervişti fără înzestrarea ei masivă cu tehnică de luptă de ultimă generaţie, nu are ca scop apărarea teritoriului naţional, ci cu totul altceva”.
 
Gandul.info