Internațional

(INCREDIBIL) Săracii lumii a treia, exploataţi pentru obţinerea dulciurilor puse în vânzare

Comunităţile sărace din ţara Coasta de Fildeş sunt preocupate de vânzarea boabelor de cacao, sursă de venit importantă, ţara africană fiind cea care producea aproape o treime din seminţele de cacao la nivel mondial. Cei implicaţi în această parte a industriei legate de cultivarea şi culegerea seminţelor de cacao sunt confruntaţi cu tot mai multe probleme. Peste tot în Coasta de Fildeş, cacaua este cultivată pe plantaţiile de familie.

Acestea sunt bine parcelate, iar fiecare familie încearcă să păstreze tradiţia această parte a agriculturii. Copiii sunt învăţaţi de mici să deprindă principalele aspecte ale lucrului în zona culturilor de cacao. Una din problemele din segmentul cultivării şi recoltării este implicarea copiilor în diferite tipuri de activităţi care ţin de industria acestui produs alimentar. Numeroase instituţii au făcut apel la încetarea exploatării copiilor şi a forţării acestora să muncească, dar nivelul ridicat al sărăciei a fost cel care determinat părinţii să continue să-i implice pe minori în activităţile lucrative.

Păstăile de cacao sunt tăiate prin folosirea macetelor (în mod manual), instrument de bază, care până în prezent nu este înlocuit de aparatura modernă. Creşterea accesului copiilor la educaţie este văzut drept obiectiv primordial al organizaţiilor care finanţează numeroase sate din Coasta de Fildeş, însă ţinta pe termen lung este tot asigurarea ulterioară a unei mâini de lucru pentru industria de cacao. Cererea globală în ceea ce priveşte cacao depăşeşte oferta de pe piaţă, marile companii fiind foarte interesate, însă dacă ţinem cont de inflaţia din Coasta de Fildeş, valoarea monetară a acestui produs a scăzut drastic în ultimele decenii. Unul din cultivatorii chestionaţi de CNN a fost Jean, un tânăr de 18 ani care de la 11 ani a fost nevoit să înveţe tot ce ţine de producţia de cacao, în urma morţii tatălui său.

Tânărul, reprezintă veriga cea mai de jos a sistemului global din industria care ocupă de cacao, acesta fiind cel care primeşte sume foarte mici în urma muncii sale. Comercianţii, cei care se ocupă de procesare, exportatorii şi producătorii sunt alte categorii de persoane implicate în această industrie, iar fiecare urmăreşte să realizeze un profit cât mai mare.

O altă problemă este reprezentată de alegerea persoanelor din mediul rural de a merge în zonele urbane, îndepărtându-se de practicarea tradiţionalei cultivări a cacao. Într-o ţară în care vânzarea seminţelor de cacao susţine în mod direct aproape 3,5 milioane de oameni, PIB-ul anual nu depăşeşte mai mult de 1.000 de dolari pe cap de locuitor.

sursa: adevarul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *