Aşa s-a întâmplat cu Ion Teodorescu-Sion (1882, Ianca, jud. Brăila – 1939, Bucureşti). A fost unul dintre marii artişti români, care a avut o contribuţie deosebită la salvarea Școlii de Arte Frumoase din Chişinău. Întâmplarea a făcut ca în 1921, când pentru prima oară artiştii basarabeni au fost invitaţi să participe la Saloanele oficiale din Bucureşti, Ion Teodorescu-Sion a văzut lucrarea lui Alexandru Plămădeală Disperarea. Profund impresionat, el a întrebat pe cei doi bărbaţi care stăteau în preajma lucrării şi care după părerea lui erau nişte muncitori, hamali, el a întrebat cine este autorul lucrării, la care unul dintre acei doi a răspuns: „Eu”.
Alexandru Plămădeală nu arăta ca un artist în viziunea pictorului bucureştean, dar prietenia lor s-a înfiripat pe loc şi a durat până la moarte şi n-a fost prieten mai fidel al Şcolii de Arte din Chişinău, decât Teodorescu-Sion.
De câte ori încerca Ministerul Culturii şi Cultelor ori Primăria Chişinău să atenteze la spaţiul şcolii, la finanţare, la suveranitatea instituţiei, acest artist, pe atunci funcţionar de stat, intervenea prompt şi într-un fel sau altul îşi ajuta prietenul și ocrotea şcoala.
În memoriile Olgăi Plămădeală, manuscris păstrat în Arhiva Națională a RM, mai multe pagini îi sunt dedicate artistului plastic bucureștean. În momente tensionate, când părea că nimic şi nimeni nu mai poate salva şcoala de Arte din Chișinău intervenea I. Teodorescu-Sion: „…autorităţile au cerut de la toţi funcţionarii instituţiilor de stat să jure credinţă României, aceasta se referea şi la profesorii Şcolii de Arte Frumoase. Este cunoscut faptul că în România regală erau eliberaţi din serviciu toţi basarabenii care nu depuneau acest jurământ. Aşa s-a întâmplat şi la Şcoală.
Peste câteva zile la A. M. Plămădeală a apărut un român năsos, oarecare Simionescu, şi a declarat că este numit director al Şcolii de Arte Frumoase. El a prezentat ordinul de numire în calitate de director şi ordinul Primăriei de transmitere urgentă a tuturor actelor instituţiei. După care Simionescu a declarat că tot personalul şcolii va fi concediat şi va aduce de la Iaşi profesori români, care-l vor ajuta să formeze la Chişinău o şcoală cu adevărat românească. Vorbind acestea, el întruna rotea degetul arătător sub nasul lui Alexandru Mihailovici.
Plămădeală s-a înfuriat şi l-a expulzat din incintă. Preîntâmpinând toţi colaboratorii «despre pericolul apărut», el a încuiat şcoala şi a plecat la Bucureşti. Acolo a povestit lui Sion tot ce s-a întâmplat şi împreună au mers la ministru. Sion a raportat cu indignare că absolvenţii Şcolii de Arte din Iaşi, care nu s-au remarcat ca artişti plastici, «nulităţi» şi «impostori» îşi fac de cap la Chişinău şi vor să arunce în stradă pe toţi profesorii Şcolii de Arte Frumoase.
În cele din urmă, ministrul a dictat o scrisoare adresată primarului de Chişinău ca primăria să nu se amestece în treburile de învăţământ ale Şcolii de Artă şi cu atât mai mult să-şi asume răspunderea de a selecta cadrele pedagogice după bunul său plac. Acelaşi mesaj a fost transmis Ministerului de Interne în a cărui subordine se afla Primăria Chişinău. Ca rezultat, tot personalul şcolii a rămas la locurile lor, dar instituţia a fost trecută din categoria celor de stat la categoria celor care primesc doar subsidii din partea statului…”.
Iar în anul 1926, această frumoasă prietenie a dat Şcolii de Artă din Chişinău posibilităţi financiare nebănuite. I. Teodorescu-Sion, care comunica mult cu A. Plămădeală, care se afla la Bucureşti unde se turna în bronz sculptura lui Ştefan cel Mare, a reuşit să obţină sporirea finanţării din partea statului şi în felul acesta au început să fie salarizaţi profesorii ciclurilor teoretice şi studenţii chiar să primească burse.
Şi tot I. Teodorescu-Sion s-a ataşat definitiv de Basarabia când s-a căsătorit cu basarabeanca Elena Evreinov, discipolă a Şcolii de Arte din Chişinău.
Acceptarea lui de către familia Evreinov, neam cu vechi tradiții nobiliare s-a produs foarte greu. Fiul de țărani, chiar dacă ocupa un post foarte înalt în stat și era unul din marii artiști ai vremii, nu era privit cu ochi buni de familia Elenei. Din partea lui Alexandru Plămădeală s-a cerut multă diplomație, mult tact ca să convingă părinții fetei că temerile lor nu au niciun motiv.
În cele din urmă, nunta a avut loc și mireasa a fost fericită…
Ion Teodorescu-Sion era un spirit vesel, inventiv, câteodată păşind chiar peste limitele bunului-simţ.
Alexandru Plămădeală plecase într-o excursie la Paris, lăsând acasă mama bolnavă. Dar având ferma înţelegere că dacă situaţia se înrăutăţeşte să i se dea o telegramă cu un conţinut adecvat: mama se simte rău. Ion Teodorescu-Sion, sosind la Chişinău şi negăsindu-şi prietenul, a aflat această parolă de la inginerul Gh. Levițchi şi a trimis o telegramă urgentă la Paris, făcându-l pe Plămădeală să nu-şi mai termine excursia.
Supărarea lui Alexandru Plămădeală a fost mare, dar n-a ținut mult.
Asemenea șotii, la oamenii de acest calibru, sunt de iertat.
Alexandru Plămădeală în mai multe rânduri a executat câteva portrete ale lui Teodorescu-Sion, în creion și în fildeș. Iar moartea ilustrului pictor l-a amărât profund, fiindcă în atmosfera românească înainte de război, pentru el, această prietenie valora cât o rază de lumină pură.
În cadrul celui de al 11 Salon de artă basarabeană, portretul lui Ion Teodorescu-Sion executat de Alexandru Plămădeală, a fost expus, încadrat în ramă neagră de doliu.
Destinul a făcut ca peste un an, la 15 iunie 1940, să dispară din rândul celor vii şi A. Plămădeală.
La moartea lui Ion Teodorescu-Sion, cronicara de artă Olga Plămădeală a publicat un necrolog în revista Viaţa Basarabiei (1939, nr. 5, p. 74) din care desprindem un regret sincer:
„Cu Basarabia Teodorescu-Sion era strâns legat.
Venea des la Chişinău, vizitând întotdeauna Școala de Belle-Arte, pe care o preţuia mult.
Se interesa îndeaproape de progresul fiecărui elev talentat şi ţinea conferinţe despre artă, dând elevilor o comoară întreagă de sfaturi şi îndrumări.
Graţie intervenţiilor sale personale, Şcoala de Belle-Arte din Chişinău primea anual o subvenţie ministerială încât a putut funcţiona în condiţii optimale…
Prin moartea lui Teodorescu-Sion, tineretul nostru artistic a pierdut un mare prieten şi protector”.
Este un mare păcat că Chișinăul s-a făcut a-l uita pe acest mare artist și ocrotitor al Școlii de Belle-Arte. Probabil e timpul să imortalizăm în geografia orașului nostru și acest nume — Ion Teodorescu-Sion…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
