Industria tutunului e ca și jurnalismul

În prezent, este Director Corporate Affairs la Compania Japan Tabacco International (JTI) România și, deși lucrează de peste 15 ani în industria tutunului, este o nefumătoare îndrăgostită de scris, oameni și călătorii. Vorbim despre Gilda Lazăr, unul dintre cei mai vechi şi cunoscuţi specialişti în comunicare corporatistă din România.

– De la presă la relații publice, apoi la business. Un traseu profesional spectaculos, dar care, de 15 ani, s-a oprit în același post. Nu se plictisește un jurnalist într-o asemenea funcție?

– În termeni americani, cariera mea este clasică. Am început în presă, am continuat în administrație și am trecut în business. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi fi prinsă atât de mult în noua mea slujbă, mai ales că în 1997, pe vremea când eram jurnalist, am schimbat destul de multe locuri de muncă. Totuși, industria în care activez în prezent este destul de interesantă, prin provocările pe care le avem zi de zi. Veșnic sunt urgențe, modificări, inițiative legislative și, chiar dacă temele par aceleași, contextul nu e niciodată la fel. Există mereu o noutate, care să te țină în priză, la fel ca în jurnalism. De ce această industrie? A fost o întâmplare. La acel moment, nu existau prea multe companii multinaționale în România și m-am dus la interviu din curiozitate. Dar, în loc să fiu eu cea intervievată, am fost eu cea care a luat un interviu de la interlocutorii străini. Nu aveam habar de această industrie, dar curiozitatea oricărui jurnalist era prezentă.

– Totuși, nu pot să nu vă întreb… Nu vă este dor de viața de jurnalist, de scris?

– Bineînțeles. Odată ce ești jurnalist, rămâi pentru toata viața jurnalist. Și, deși au trecut mai mult de 15 ani de când nu mai fac presă, oamenii încă îmi mai spun jurnalista Gilda Lazăr. De ce? Pentru că a fost perioada aceea tumultoasă, când am crescut odată cu instituțiile democratice ale țării, în care presa era într-adevăr o putere, în care opiniile noastre contau și puteau să facă istorie sau, cel puțin, așa credeam noi. Însă ceea ce fac eu acum este foarte mult legat de ceea ce făceam înainte, deoarece este o altă față a comunicării. Ca jurnalist comunici. Ca purtător de cuvânt comunici și ca Director Corporate Affairs comunici cu presa, cu autoritățile, cu toate entitățile de business.

– Ce anume face un Director Corporate Affairs și cum asigurați o comunicare eficientă?

– Am încercat să dau o definiție, mai ales că această funcție nu se traduce în românește. Este practic ceea ce rămâne după ce dai deoparte marketingul, finanțele, vânzările, producția. Rămâne partea de relaționare, interfața companiei, tot ceea ce înseamnă partea umană, ca să zic așa. Noi suntem cei care avem legături directe cu autoritățile guvernamentale, ținem relația cu presa, ne ocupăm de brandul corporației. Practic, meseria noastră este să găsim rezolvări tuturor problemelor care ar putea sa apară, nu neapărat al celor care au apărut deja.

– Site-ul publicației „Gândul” vă titra drept unul dintre veteranii comunicării din România. Cum v-a reușit să creați și să mențineți această imagine?

– Înseamnă foarte multă implicare în ceea ce fac. Ca jurnalist, la începutul anilor `90, era o libertate absolută, noi eram cei care nu numai că aveam curaj, dar ne asumam și responsabilități, ceea ce astăzi se întâmplă mai puțin, pentru că nu mai există autocenzura. În rolul de purtător de cuvânt, eram interfața unei instituții și era destul de dificil să te adresezi jurnalistului din fața ta, mai ales că ceea ce transmiteai nu-ți aparținea. Acolo am învățat cu durere că jurnaliștii nu sunt cei cărora le adresezi mesajul, ci ei sunt canale de comunicare și că, de fapt, jurnaliștii sunt folosiți de foarte multe ori fără ca ei să știe. Și într-o multinațională am învățat că există reguli foarte stricte, dar și o libertate de mișcare. Totuși, de fiecare dată, mi-am făcut meseria cu multă plăcere și drag, cu implicare și am încercat să împărtășesc și celorlalți același lucru. E foarte multă muncă, nu doar talent.

– Ce recomandări le-ați oferi instituțiilor guvernamentale, dar și jurnaliștilor pentru a fi asigurată o comunicare eficientă?

– Eu am trecut de la jurnalism la o instituție publică. A fost o experiență traumatizantă, pentru că era de la o libertate absolută la constrângeri absolute. Țin minte că îmi explicau colegii mei din minister câte 45 de minute de ce nu pot să-mi dea un răspuns, care ar putut fi dat în cinci minute. Sigur, e de înțeles că există niște limite, că nu poți să discuți despre niște activități care sunt în progres. În Statele Unite, spre exemplu, există această coordonare interinstituțională, la fel ca în democrațiile mature din Europa. Spre exemplu, o conferința telefonică matinală între Casa Albă, Pentagon, Departamentul de Stat, CIA: aceste instituții importante stabileau între ele care sunt mesajele zilei, astfel încât toți să vorbească aceeași limbă, care sunt mesajele ce trebuie transmise și care sunt cele care ar putea fi generate. Așadar, conveneau asupra liniei de urmat.

– E un lucru cunoscut deja că activitatea unei companii din industria tutunului este grav afectată de contrabandă. În ce măsură statul colaborează cu companiile de tutun și ce ar avea de învățat Moldova din experiența României?

– Volumele noastre de vânzări scad direct proporțional cu contrabanda. Prin urmare, industria legală suferă, în timp ce infractorii prosperă. În România și UE, ponderea taxelor în preț este foarte mare. 80 la sută din prețul unui pachet de țigarete înseamnă taxe în România. În Moldova e mai puțin. Dar acestea înseamnă taxe, care merg în bugetul de stat. Pornind de aici, este absolut natural ca o companie de tutun și statul să fie parteneri în aceste eforturi de combatere a contrabandei. În România, am avut experiențe foarte bune și nu doar colaborare operațională, dar și colaborare instituțională serioasă. Noi am venit cu propuneri de modificare legislativă, iar autoritățile au înțeles și le-au preluat. În România există o strategie națională de combatere a traficului ilicit de țigarete, care a devenit la un moment dat o problemă de securitate națională în 2010. Ne bucurăm foarte mult că și autoritățile din Moldova au fost receptive la aceste eforturi, pentru că era și o chestiune de prestigiu. Foarte multe țigarete intrau în Uniunea Europeană prin Moldova sau din Moldova. Or, în condițiile în care RM dorește să intre în UE, era o problemă serioasă și atunci colaborarea s-a intensificat și pe acest mal al Prutului. În prezent, Moldova nu mai este principalul furnizor de țigarete ilicite în România. A scăzut, și asta datorită eforturilor concentrate ale autorităților românești și ale autorităților din Moldova.

– Dacă nu ați fi fost în această funcție timp de 15 ani, ce v-ar fi plăcut să faceți?

– Să scriu. Mi-ar fi plăcut să scriu, pentru că am o listă de cărți nescrise. Pentru mine, cartea e ceva special și sfânt. Undeva, cândva, mă voi apuca să scriu. Când eram mai tânără, am visat să cânt la operă, să fiu actriță. N-a fost să fie asta, dar am făcut ce mi-a plăcut. Am iubit munca de jurnalist și-mi place foarte tare ce fac și acum. Iar planurile de viitor includ și scrisul.

– Cum găsiți echilibrul în tot ceea ce faceți?

– N-a fost întotdeauna un covor de flori. E greu să găsești echilibrul. Au fost probleme, sincope, dar au fost depășite. Deja fiul meu nu e copil, iar a doua căsnicie pare mult mai bună decât prima. Avem planuri comune, comunicăm foarte bine și ne bucurăm de viață cât de mult putem. Soțul meu este la fel un om extrem de ocupat și amândoi suntem persoane publice, deci avem restricții mari.

– Într-un interviu declarați că dedicați mult timp activităților plăcute și călătoriilor. Cât de mult călătoriți și care sunt planurile de călătorii pentru acest an?

– Foarte mult timp și cât de des pot. Am un plan minimal, care înseamnă patru țări noi pe an. Până acum am ajuns la 98, iar anul acesta trebuie să depășesc suta. Dar, cum numărul țărilor crește, atunci și planul meu se extinde. Prin urmare, călătorim cât de mult se poate, în țări cât mai îndepărtate. Ș-apoi încet-încet ne vom opri. Anul acesta oscilăm între Vietnam, Cambodgia, Chile și, respectiv, Antarctica.