Înger, demon şi… poet

Eu nu ştiu dacă e bine că Păunescu a devenit academician la Chişinău – prea bruscă şi, de aceea, neîncrezătoare e „turnura românească” a „principalului academician” al ţării. Nu ştiu nici dacă e bine că Păunescu a fost decorat cu „Ordinul Republicii”- chiar dacă dl preşedinte îi onorează astăzi pe „ai noştri”, parcă prea lungi, pestriţe şi aglomerate se fac listele cu cei onoraţi. Un lucru, însă, ştiu la sigur că e bine: faptul că Păunescu a mai trecut o dată Prutul. Şi ne-a recitat din poezia sa… Pentru că, oricât ne-am zbate pentru a dezbate această „personalitate controversată”, principala notiţă ce va rămâne despre Păunescu în istorie va fi că a fost un poet ce a făcut o epocă. Să mă ierte „elitiştii” care-l critică, dar eu cu Păunescu am descoperit România…

…Ştiu că Adrian Păunescu nu e un sfânt – dar câţi dintre noi pot pretinde la sanctitate? Mai ales că – au spus-o înţelepţii! – şansele noastre de a rămâne inocenţi scad proporţional cu anii pe care-i trăim pe pământ, iar experienţa de viaţă nu e decât o listă lungă de păcate făcute „cu voie sau fără de voie”…