Instinctul matern nu dispare nici după gratii

Acestea susțin că așteptarea este foarte grea, însă doar aceasta le ajută să găsească puteri ca să-și poată ispăși pedeapsa până la capăt.

La Penitenciarul nr. 7 de la Rusca sunt deținute doar femei. Multe dintre ele au acasă copii, de aceea săptămâna trecută, conducerea închisorii le-a organizat o întâlnire cu odraslele lor. La poartă, dis-de-dimineață, s-au parcat câteva microbuze, autobuze și mașini. Copiii au venit însoțiți de rude.

„Nu m-am gândit niciodată s-o lepăd”

Vizitatorii au sosit cu gențile încărcate cu mâncare. Cantina penitenciarului era neîncăpătoare și peste tot se simțea miros de bucate. La fiecare masă era câte o familie.

Prin mulțime i-am identificat pe soții Stanislav și Svetlana. Bărbatul a venit împreună cu feciorul cel mai mic să-și viziteze nevasta pe care nu o văzuse de câteva luni. „Suntem tocmai de la sud, dar venim aici de fiecare dată când se permite. Acasă mai avem un băiat mai mare, care azi-mâine trebuie să se ducă la armată. Eu singur am grijă de ei și îi educ. Fără soție este foarte greu”, mărturisește Stanislav.

În același timp, Svetlana nu se putea despărți de fecior, îl cuprindea și îl săruta. „Întâlnirile cu ei îmi dau puteri să lupt mai departe. Aștepți luni de zile să vină, iar după ce pleacă îmi rămâne un gol în suflet. Vreau să stau lângă copiii mei, să-i mângâi pe cap, să-i alint și să le dau sfaturi atunci când au nevoie”, a menționat deținuta, care a ajuns după gratii pentru că a săvârșit un omor.

Deținuta Svetlana alături de soț și copii

Statisticile arată că, după ce ajung în spatele sârmei ghimpate, multe femei care au fost căsătorite sunt părăsite de soț. Această situație nu este caracteristică și pentru acest cuplu. „Nu m-am gândit niciodată s-o lepăd. Cei care fac acest lucru nu sunt bărbați, dar sunt niște cârpe. Fiecare dintre noi greșește, iar asta nu înseamnă că toți trebuie să ne întoarcă spatele”, subliniază Stanislav, care imediat și-a cuprins nevasta și a sărutat-o pe obraz. Fericit părea și băiatul. El a mărturisit că așteaptă cu nerăbdare zilele când poate să-și viziteze mama.

Educă singur trei copii

În curtea închisorii am asistat la o altă reuniune de familie. Alexei a venit tocmai din regiunea transnistreană ca să-și viziteze concubina, Tatiana Melica. Ei au împreună un copil, însă femeia mai are încă doi din prima căsnicie. Cât timp ea este după gratii, de cei trei are grijă Alexei. Imediat cum și-au văzut mama, copiii au înconjurat-o și au cuprins-o. Ea a izbucnit în lacrimi. Bărbatul susține că cei mici își iubesc foarte mult mama și mereu întreabă de ea.

„Venim la întrevederi cu mare bucurie, dar păcat că nu putem petrece mai mult timp împreună”, se arată dezamăgit Alexei. La rândul ei, Tatiana spune că a solicitat, prin intermediul mai multor instanțe, să-i fie micșorat termenul de detenție, dar deocamdată fără succes. „Cât stau aici, număr zilele când vor veni copiii, pentru că dorul de ei este o pedeapsă mai mare decât îngrădirea libertății”, mărturisește deținuta, ținându-și odraslele de mână.

Tatiana Melica (centru) împreună cu concubinul său Alexei, cele trei fiice și o colegă din penitenciar

Tatiana a ajuns la pușcărie pentru trafic de ființe umane. Pentru această infracțiune, ea a primit șapte ani și jumătate de detenție, iar până acum a reușit deja să ispășească doi ani și jumătate.

„După întâlnirile noastre, băiatul suferă”

Din păcate, nu la toate femeile a venit cineva în vizită. Multe dintre ele au stat prima jumătate a zilei cu ochii spre poartă, dar așa și n-a mai intrat nimeni. Printre acestea am întâlnit-o și pe Natalia. Femeia lucrează la fabrica de tricotaj din cadrul închisorii. Timp de trei ani ea a stat la Penitenciarul „Pruncul” împreună cu copilul său, Vasilică, pe care l-a născut acolo. Copilul nu mai avea voie să stea cu mama în pușcărie și a ajuns în grija rudelor.

„La mine astăzi nu a venit nimeni pentru că după întâlnirile noastre baiatul suferă mult. Se trezește noaptea, plânge și spune că vrea la mama. Pe 20 martie am întrevedere de lungă durată și atunci vom petrece mai mult timp împreună”, subliniază femeia cu o voce tremurândă.

Tatăl copilului tot este condamnat, iar atunci când au făcut cunoștință cu el, Natalia era la libertate. „Acum și soțul a vorbit cu administrația penitenciarului unde este deținut, ca să-i permită să aibă o întâlnire de lungă durată cu Vasilică. Încercăm să comunicăm cu el prin toate metodele posibile ca să știe că-l iubim”, mărturisește emoționată deținuta.

Natalia lucrează la fabrica de tricotaj din închisoare

Natalia a fost condamnată la șapte ani și patru luni de pușcărie și mai are de ispășit încă trei ani și jumătate. Femeia nu a dorit să comunice pentru ce infracțiune a fost închisă.

„Nu știu de ce nu a venit nimeni”

O altă femeie pe care nu a vizitat-o nimeni, mai bine de un an, este Aliona. Femeia spune că trebuia să vină sora și cei trei copii ai săi, doi feciori și o fiică. Cu ochii în lacrimi, deținuta a povestit că viața în penitenciar este foarte grea, iar atunci când nimeni nu te vizitează, durerea este de câteva ori mai mare.

„Nu știu de ce nu a venit nimeni. Am scris cererile de care era nevoie. Probabil a apărut ceva neprevăzut”, cu acest gând se liniștește Aliona.

Aliona (dreapta) alături de rudele unei colege

Săptămâna trecută, circa 40 de copii și-au vizitat mamele care sunt deținute la Rusca.

În prezent, în Penitenciarul de la Rusca, îşi ispăşesc pedeapsa aproape 300 de femei. Termenul maxim de privațiune de libertate pentru acestea este de 25 de ani.