Actualitate

Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului este vizat într-un dosar de corupție

Potrivit Procuraturii, în dosar sunt vizați atât responsabili din cadrul Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului (IPOT), cât și beneficiari ai unor companii, transmite Știri.md.

”Procesul penal a fost inițiat la începutul acestui an pe faptul abuzului de serviciu, coruperii pasive, coruperii active și traficului de influență, iar în rezultatul investigațiilor procurorii au documentat acțiunile ilicite ale responsabililor din cadrul ÎS “Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului”.

Mai exact, potrivit probatoriului, în intervalul martie și iulie 2021, specialiștii IPOT ar fi pretins și primit de la persoane fizice și beneficiari ai unor companii sume cuprinse între 250 și 2.000 euro. În schimbul acestor sume responsabilii diminuau bonitatea solului în studiul pentru terenurile deținute de comanditarii investigațiilor pedologice, prejudiciind astfel bugetul administrațiilor publice locale în proporții deosebit de mari”, este redat într-un comunicat.

Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar Procuratura va reveni pe parcurs cu detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *