Actualitate

Întâlnirea lui Igor Dodon și Dmitri Kozak nu se găsește pe agenda președintelui, conform administrației prezidențiale

Agenția oficială rusă de știri, ITAR-TASS a scris zilele trecute că Dmitri Kozak va avea o întrevedere cu Igor Dodon la Moscova pe 12 septembrie, după ce vicepremierul rus s-a întâlnit și cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Instituția de presă făcea referire la declarațiile unui reprezentant oficial al lui Dmitri Kozak.

Solicitat de Radio Chișinău, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Maxim Lebedinschi, a declarat că acesta nu are planificate vizite cel puțin pentru următoarele zile.

Anterior, Igor Dodon a declarat la o emisiune televizată că Dmitri Kozak ar urma să vină la Chișinău. Maxim Lebedinschi a precizat că cel puțin pentru astăzi nu este programat un asemenea eveniment.

Amintim că Igor Dodon a avut o întrevedere cu Dmitri Kozak la Moscova, la mijlocul lunii iulie, la scurt timp după numirea acestuia în calitate de reprezentant special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova.

https://radiochisinau.md

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *