Interviu cu Alexandru Tănase: “Deputații nu pot fi lipsiți de mandat pentru proteste parlamentare”

Sesizarea a vizat în esenţă posibilitatea încetării mandatului de deputat, fără consimţământul deputatului, în cazul neparticipării sale la şedinţele în plen ale Parlamentului sau la şedinţele comisiilor de specialitate ale Parlamentului. La 19 iunie 2012, Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea normelor date. Despre esenţa acestei hotărâri discutăm cu Preşedintele Curţii Constituţionale, dl Alexandru Tănase.

T.: Care a fost necesitatea interpretării articolelor 68 alin. (1), (2) şi 69 alin. (2) din Constituţie?
A. T.: Autorii sesizării au motivat cu faptul că deputaţii din fracţiunea PCRM nu au participat la şedinţele în plen ale Parlamentului perioade îndelungate de timp. Dumnealor considerau că lipsa de la lucrările Parlamentului reprezintă o încălcare flagrantă a obligaţiilor legale de a respecta Constituţia şi legile în vigoare, fiind pasibilă sancţionării sub forma pierderii mandatului de deputat. La interpretarea acestor norme, Curtea a ţinut cont atât de scopul urmărit de autori, cât şi de rolul şi importanţa opoziţiei într-un sistem democratic, în sensul art. 1 (3) din Constituţie.

T.: Ce înseamnă „a fi în serviciul poporului”?
A. T.: Sintagma „a fi în serviciul poporului” trebuie înţeleasă ca acoperind întreaga activitate politică a deputatului. Ar fi fost greşit dacă am fi redus rolul deputatului în Parlament doar la activitatea de legiferare. Prin urmare, Curtea a decis că prevederea constituţională „a fi în serviciul poporului” incorporează întreaga activitate politică a deputatului, care nu este legată nemijlocit de procesul de creaţie legislativă, inclusiv acţiunile de protest, oricare ar fi ele, dacă nu se recurge la violenţă fizică sau psihică. În consecinţă, ridicarea mandatului pentru recurgerea la o anumită formă de protest politic (inclusiv cea de protest parlamentar) ar reprezenta un instrument de limitare a drepturilor opoziţiei, ceea ar veni în contradicţie cu spiritul Constituţiei Republicii Moldova.

T.: În realitate, deputaţii sunt mai mult în serviciul partidului care i-a delegat decât al poporului…
A. T.: Acest aspect nu a rămas fără atenţia noastră. Curtea a decis că, din momentul obţinerii mandatului, fiecare deputat devine reprezentantul poporului în integralitate şi nu doar al partidului din care provine. Astfel, parlamentarii nu au obligaţia legală să-şi susţină partidul sau deciziile grupului lor în cadrul Parlamentului. Mai mult, în cazul în care deputatul, prin comportamentul său, provoacă daune acestuia, partidul sau grupul din care face parte poate să-l excludă, însă această excludere nu antrenează pierderea mandatului parlamentar.

T.: Cum să procedeze alegătorul, dacă nu este mulţumit de activitatea deputatului pe cale l-a ales?
A. T.: Curtea a decis că mandatul parlamentarului este irevocabil, ceea ce înseamnă ca atât alegătorii, cât şi partidul din care face parte, nu pot decide ca mandatul de deputat să înceteze prematur. Alegătorii pot să-şi exprime nemulţumirea faţă de modul în care un parlamentar şi-a îndeplinit misiunea prin refuzul acordării voturilor lor atunci când acesta solicită realegerea.

T.: Cum să procedăm atunci când cineva îşi „cumpără un loc pe listă” doar cu scopul de a obţine un paşaport diplomatic şi imunitate parlamentară?
A. T.: Trebuie să înţelegem că o asemenea sancţiune ca ridicarea mandatului de deputat reprezintă un ultim remediu, prin urmare ar trebui să se limiteze strict la cazurile prevăzute de lege. Pentru asemenea situaţii, Curtea a decis că ridicarea mandatului deputatului în cazul eschivării acestuia de la exercitarea îndatoririlor inerente calităţii de deputat, este posibilă doar în condiţiile legii. Deoarece la ora actuală lipsesc normele legale privind ridicarea mandatului deputatului, acest mecanism ar putea fi aplicat doar după adoptarea legii în acest sens, Curtea rezervându-şi dreptul de a se pronunţa în privinţa aspectelor suplimentare în cadrul unui eventual control de constituţionalitate. O abordare mai permisivă a instituţiei de pierdere a mandatului de deputat s-ar putea transforma într-o o armă periculoasă în mâinile majorităţii parlamentare împotriva opoziţiei sau a grupurilor minoritare.

T.: Dar faptul că deputaţii comunişti au boicotat activitatea Parlamentului timp de patru luni de zile nu reprezintă în sine o eschivare nemotivată de la obligaţiunile de serviciu?
A. T.: Lupta politică ţine de esenţa parlamentarismului, deoarece în acest fel se exprimă diversitatea de opinii, chiar dacă aceste drepturi pot fi utilizate într-o manieră obstrucţionistă, spre a împiedica sau întârzia luarea unei decizii. În acelaşi context, Curtea a subliniat că, spre deosebire de absenţele nemotivate, protestul parlamentar constituie, eminamente, o absenţă motivată politic, fiind o metodă de luptă politică, o acţiune a unui deputat sau a unui grup de deputaţi, ca ripostă la o anumită acţiune a majorităţii, prin care se exprimă o manifestare, fără acte de violenţă, a opoziţiei împotriva unor acte sau decizii care sunt considerate ilegale sau contrare interesului comun, cu scopul de a obţine cedări. Anume din aceste considerente, Curtea a decis că ar fi contrar spiritului Constituţiei dacă ar fi instituită posibilitatea ridicării mandatului de deputat pentru recurgerea la anumite forme de protest parlamentar. În acest context, aş vrea să menţionez un detaliu foarte important. Curtea a subliniat în mod special că, indiferent de motiv, lipsirea colectivă a unui grup de deputaţi de mandatul de deputat este inadmisibilă, astfel încât urmează a fi luate decizii individuale pentru fiecare caz în parte.

T.: Unde este limita dintre protestul parlamentar şi lipsa nemotivată de la lucrările Parlamentului?
A. T.: Înţelegem cu toţii că protestul parlamentar este utilizat de opoziţie, şi nu de majoritate. Prin urmare, în eventualitatea sancţionării opoziţiei parlamentare cu ridicarea mandatului pentru recurgerea la protest parlamentar, există riscul ca libertatea politică a opoziţiei să fie obstrucţionată de majoritatea parlamentară. Standardele democraţiei şi pluralismului politic impun protejarea opoziţiei împotriva presiunilor majorităţii. Anume de aceasta, Curtea a subliniat necesitatea unei reglementări legale exacte a procedurilor de protest parlamentar, a condiţiilor şi a temeiurilor când poate fi declarat, astfel încât să nu existe nici un dubiu sau confuzie între protest şi lipsa nemotivată de la şedinţele Parlamentului. Protestul parlamentar trebuie să fie notificat public de către deputatul vizat sau de preşedintele fracţiunii parlamentare, cu anunţarea situaţiei care l-a determinat şi a cerinţelor pentru sistare.

T.: Cine totuşi a ieşit învingător din acest proces – comuniştii sau deputaţii liberali care au sesizat Curtea?
A. T.: Eu cred ca a învins democraţia. Hotărârea Curţii Constituţionale din 19 iunie a demonstrat o dată în plus că Republica Moldova, cu toate probleme pe care le are, rămâne a fi un stat democratic.