(Interviu cu Dan Dungaciu) Este România în război “hibrid”? Ungaria, destabilizatorul NATO?

Într-un interviu acordat Ziare.com, Dan Dungaciu, preşedintele Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI) şi al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN), explică ce este războiul hibrid (cazul Ucrainei fiind unui "de manual"), şi afirmă că problema esenţială a NATO în acest moment este lipsa unor "răspunsuri hibride".

"NATO este o maşinărie enormă, indestructibilă în războaiele militare clasice, dar actualele provocări sunt de altă natură", spune Dan Dungaciu, exprimându-şi opinia că una dintre mizele esenţiale ale vizitei preşedintelui Putin la Budapesta a fost "viitorul rol destabilizator jucat de Ungaria în regiune".

– Se vorbeşte în ultima perioada tot mai mult despre "război hibrid". Explicaţi-ne pe scurt ce înseamnă şi dacă se poartă astfel de războaie în acest moment?

– Sintagma "război hibrid" e un concept care nu are o definiţie unanim acceptată şi, până recent, nu figura în doctrine militare sau de securitate. E că şi cu aşa numitele "conflicte îngheţate" – nu e clar ce înţeleg prin ele cei care utilizează sintagma. În esenţă, "războaiele hibride" sunt războaie nedeclarate de către state, respectiv sunt acele confruntări în care componentă militară nu este asumată explicit şi nu este în niciun caz singulară. În războiul hibrid, esenţiale nu sunt doar slăbiciunile militare, ci mai ales cele societale, adică cele non-militare, pe care cel care generează agresiunea încearcă să le fructifice: tensiuni etnice, instituţii slabe şi corupte, dependenţă economică/energetică etc. Bazat pe aceste slăbiciuni, un război hibrid comportă acţiuni diverse, de la terorism la propagandă mediatică, trecând prin acţiuni militare neregulate şi neasumate. Un stat slab este ţintă predilectă a unui război hibrid. Stat slab înseamnă stat fără instituţii puternice, cu cetăţeni dezangajaţi faţă de stat sau chiar ostili lui, dependent economic de potenţiali inamici, măcinat de corupţie, deci uşor de infiltrat la nivelul deciziei strategice. Cazul Ucrainei este "de manual": o minoritate rusă dezangajată faţă de Kiev, corupţie endemică, servicii şi armata infiltrate şi aflate pe alte state de plata, dependenţă economică de Rusia, mai ales energetică. Războiul hibrid este agresiunea care, că o ciupercă, creşte pe un mediu deja carent pe care, treptat, îl ia în posesie. Doar că sămânţa e aruncată din exterior.

– Presă joacă un rol în acest război?

– Da. Presă joacă un rol în orice tip de război, dar într-un război hibrid, nedeclarat, rolul ei este şi mai semnificativ. Dar nu trebuie să exagerăm. În sociologie există la un moment dat o teorie despre efectele mass-media în termeni de "injecţie": cum se constată o problema (o "boală"), se injectează o campanie media şi opiniile cetăţenilor sunt modificate radical. Această teorie a mass-media că "injecţie" este, evident, falsă prin exces. Sigur că postul de televiziune Russia Today contează şi influenţează opiniile într-o anumită măsură, dar e o naivitate să crezi că Viktor Orban a ajuns adeptul "democraţiei neliberale" şi admiratorul Rusiei lui Putin pentru că stă toată ziua cu ochii aţintiţi la Russia Today! La fel şi electoratul maghiar, care îl girează încă copios pe Orban şi care nu s-a arătat deloc deranjat de vizită preşedintelui rus la Budapesta.

– Sunt statele NATO ameninţate de războaiele hibride? Cum se pot apară ele?

– Războiul hibrid necesită un răspuns hibrid. Asta este problema esenţială a NATO în acest moment. Are capacităţi să răspundă la asemenea provocări? Are NATO "răspunsuri hibride"? În acest moment, nu. NATO este o maşinărie enormă, indestructibilă în războaiele militare clasice, dar actualele provocări sunt de altă natură. Liderii NATO au simţit demult problema, încă de pe vremea Summitului NATO din 2014 de la Talin, unde, confruntaţi cu criză energetică declanşată de oprirea gazului către Ucraina şi Europa de către Rusia, s-a propus activarea Articolului 5 pe agresiune energetică împotriva unui stat NATO. Nu s-a operaţionalizat această solicitare, căci nu existau mijloace pentru asta. La ultimul Summit NATO din Ţară Galilor de anul trecut s-a operaţionalizat şi securitatea cibernetică, că pilon de securitate asumat că atare, deci care presupune măsuri concrete de prevenţie şi riposta. Dar, dincolo de asta, mai sunt multe de făcut. Discuţiile sunt în curs.

– Cum comentaţi declaraţiile cu privire la un posibil atac asupra unei ţări NATO de către Federaţia Rusă?

– Nu cred că e vorba despre agresiuni militare clasice. E un risc de evaluare aici, cred eu. Când ai în mâna un ciocan, toată lumea ţi se pare un cui. Cam aşa e şi cu planificarea strategică… Nu văd în acest moment un război declarat sau asumat între Rusia şi NATO. Dar văd alte tipuri de confruntări. Din punctul de vedere al războiului hibrid, cele mai fragile ţinte în acest moment sunt statele baltice. Agresiunea asupra lor se va putea face prin acţiuni care vor viza minorităţile ruse masive din aceste state, mai ales Estonia şi Letonia. Va fi propagandă prin media, vor fi şi acţiuni politice, nesupunere civică, proteste ale minoritarilor. Acela va fi, eventual, punctul de plecare. Or, aici, la acest nivel, NATO nu are ce face. Rusia nu va declara, deci, război unui stat NATO, dar asta nu înseamnă că unele dintre aceste state nu se află pe lista ei. În România se scrie acum "Strategia naţională de apărare a ţării" – prerogativa prezidenţială. Este de urmărit cum se va raporta decidentul la războiul hibrid şi la mijloacele de reacţie faţă de el. Va fi o miza importantă a viitorului document al preşedintelui Iohannis.

– Este România o ţintă?

– Nu cred în ipoteza unei agresiuni militare clasice împotriva României, dar ideea unui război hibrid – prin terţi, nu neapărat prin Rusia nemijlocit, care nu are o minoritate de asalt aici – nu e neplauzibilă. Dumneavoastră cum credeţi că a recepţionat premierul Viktor Orban declaraţia din ianuarie a speakerului Dumei de Stat care cerea Comisiei de politică externă să cerceteze dacă "anexarea" estului Germaniei de către Germania de Vest a fost legală?! Sigur că sună, într-o prima instanţa, hilar, dar trebuie să ne reamintim că la Conferinţă de Securitate de la Munchen, minstrul de Externe Lavrov a revenit la chestiune spunând că "reunificarea Germaniei s-a făcut fără niciun referendum". Pentru Viktor Orban, asta e muzică pe care vrea să o audă în urechi, iar Moscova, insidios, i-o fredonează de fiecare dată. Este evident pentru toată lumea că nu a existat vreo fisură juridică în reunificarea Germaniei, iar ruşii ştiu asta şi nu se gândesc să destrame Germania. Altceva au ei în minte. Ce vor să facă este să delegitimeze tot ce s-a petrecut după prăbuşirea URSS şi nouă ordine instalată post-Război Rece. Dacă totul e ilegitim, ce mai contează o ilegalitate în plus, de tip Crimeea sau Ucraina?! Este o veche strategie diplomatică a Rusiei de a mută discursul din zona responsabilităţii Moscovei în zona lui "şi voi, Vestul, faceţi la fel, noi nu facem decât să va urmăm". Simplă redeschidere a dosarului "legitimităţii" post Război Rece ar fi, pentru Rusia, un succes. Pentru că cei care sunt gata să preia muzică această şi să o multiplice sunt pregătiţi. Iar unul dintre difuzorii regionali este Budapesta. Eu cred că, deşi nu s-a comentat acest aspect, viitorul rol de destabilizator jucat de Ungaria în regiune a fost una dintre mizele esenţiale ale vizitei preşedintelui Putin la Budapesta. De aceea, România trebuie să fie extrem de atentă cum îşi gestionează de aici înainte proiectele.

– La ce va referiţi?

– Mă refer la toate proiectele statale, dar, în particular, la unul care presupune o zguduire administrativă de proporţii, respectiv reforma administraţiei şi regionalizarea, prin modificarea Constituţiei. Eu cred că ambele proiecte trebuie să meargă mâna în mâna. Sunt proiecte enorme, esenţiale pentru statul român, echivalente, pe plan intern, cu ceea ce a însemnat integrarea euro-atlantică a României pe plan extern. Doar că, îndrăznesc să spun, dacă integrarea euro-atlantică nu antrena efecte negative negestionabile pentru România, acest amplu proces de reforma internă, da!

– Sugeraţi că nu trebuie făcute?

– Nu spun că aceste lucruri nu trebuie făcute. Consider însă că trebuie conştientizate mizele şi efectele. Că să gestionezi procesele de decentralizare şi regionalizare ai nevoie de un stat puternic. Este România, în acest moment, aşa ceva? E de discutat. Un lucru mi se pare evident: niciun partid din România, singur, nu trebuie să înceapă acest proces până când nu va există un consens suprapartinic de tip Snagov, cel care a asigurat consensul pentru integrarea euroatlantică.

– Are vreo legătură discuţia despre regionalizare cu "războiul hibrid" în care România ar putea să fie implicată?

– Teoretic, nu. Practic, da. De aceea, cred că e nevoie de o dezbatere mai amplă la nivelul societăţii româneşti. Sunt instituţiile statului român capabile să gestioneze provocările interne şi, mai ales, cele externe ale procesului de regionalizare? Să nu uităm că România va declanşa acest proces într-un context regional extrem de periculos, marcat, cu precădere, de o presiune ruso-maghiară pe statul român care va fi, poate, fără precedent. Budapesta, singură, nu a fost niciodată o ameninţare pentru Bucureşti. O Budapesta asistată însă de Moscova devine periculoasă. Dar o Budapesta asistată de Moscova şi nesancţionată de spaţiul euroatlantic devine o ameninţare regională! Iar noi ce vedem? Vedem o Ungarie care joacă la două capete, şi cu Estul şi cu Vestul, un soi de "viţel deştept" de tip Kucima, Voronin sau Ianukovici, dar de dată asta din interiorul UE şi NATO! Şi care, în pofida faptului că premierul Orban a declarat sus şi tare că admira "democraţiile neliberale" de tip China sau Rusia, ajunge să fie vizitat de cancelarul german Angela Merkel înainte de a fi vizitat de preşedintele Putin, că o cauţionare în avans, parcă, a gestului Budapestei de a oferi preşedintelui Putin, după invadarea Crimeii şi a Ucrainei, şansă de a ieşi, din nou, în lume… Ceva nu e în regulă, parcă, cu Europa noastră care îşi uită prea repede propriile angajamente, valori şi proiecte şi care se desparte prea uşor de parteneriatul cu America, singurul care îi poate conferi coerentă şi eficacitate pe plan extern. E prea simplu să pui vină aici pe propagandă rusească de pe continent: Rusia este mai degrabă beneficiara activă a lipsei noastre de consecvenţă în interior şi a lipsei de proiect a instituţiilor europene în exterior.

sursa: ziare.com