Moldova

Interviu cu I. Sturza: “Alianţa va rămâne beton până la alegerile din toamnă”

Europa Liberă: Pentru că aveţi experienţa Alianţei pentru Democraţie şi Reforme – nu e uşor să menţii o coaliţie de guvernare, dar ce grav ar fi dacă se duce de râpă această coaliţie de guvernare?

Ion Sturza: „Este o diferenţă. Totuşi atunci o parte din acei, care făceau parte din formaţiunea noastră politică, au mers spre o coaliţie cu oponenţii noştri, cu Partidul Comuniştilor şi cu Iurie Roşca, o coaliţie absolut nefirească şi nenaturală. Eu nu cred că acum cei, care pleacă din Partidul Liberal-Democrat vor adera la partidele de opoziţie.”

Europa Liberă: Domnul Godea zice, că a plecat din PLDM pentru că aceştea se apropie de PCRM.

Ion Sturza: „Este o exagerare, nu este nici o apropiere. Da, bineînţeles, că confortul aparent sau al unei coaliţii cu partidul de stânga, PCRM, ar fi mai mare pentru domnul Filat, decât cu cei de dreapta. Deci, s-a trecut o linie, din păcate, de ură reciprocă şi de lipsă de comunicare, care practic este iremediabilă şi doar dorinţa de a păstra status quo până la următoarele alegeri şi de a beneficia de guvernare le mai ţin împreună. Un lucru foarte trist, de fapt.”

Europa Liberă: Dar cum să se înţeleagă în cadrul Alianţei cei trei lideri, dacă în cadrul unei formaţiuni lipseşte această înţelegere?

Ion Sturza: „Cea mai mare problemă a Alianţei este lipsa de democraţie şi de comunicare în interiorul partidelor, care se datorează în mare măsură a trăsăturilor personale a liderilor. Unii sunt prea tari, alţii sunt prea moi. Nu poţi să spui că guvernezi o ţară în mod democratic sau o alianţă în mod democratic, dacă în sine nu eşti un democrat. Este greu, bineînţeles, să accepţi pluralismul, discuţii, opinii ş.a.m.d. atunci când toată viaţa ta ţi-ai dedicat-o luptei şi formulei de a-ţi impune punctul de vedere. Dar fără asta nu poate să existe, mai ales o coaliţie. Atunci când este un partid la guvernare, atunci da, poţi să te impui dur, prin carismă, prin leadership-ul tău, poţi să-ţi impui punctul de vedere, sau ceea ce vreai să faci. Dar alianţele sunt inevitabile în Republica Moldova, eu nu cred, că vreun partid va mai câştiga vreo dată cu un scor zdrobitor, ca să poată de unul singur să guverneze. Poate că cei de stânga. Pentru că pentru ţările sărace aşa şi se întâmplă, cei de stânga de obicei încă mult timp au o majoritate în parlament. Cei de centru-dreapta niciodată. Şi dacă nu ai capacitatea asta să lucrezi în echipă, în alianţă, atunci e mai bine să nu chinui oamenii.”

Europa Liberă: În urma acestor neînţelegeri, are de câştigat PCRM-ul, partidul de opoziţie?

Ion Sturza: „Bineînţeles, ei nu trebuie să facă nimic, pentru că o fac cu prisosinţă şi cu lux oponenţii lor de la guvernare.”

Europa Liberă: Domnule Sturza, care e lecţia, pe care trebuie să o însuşească actualmente Vlad Filat şi poate Alianţa pentru Integrare Europeană?

Ion Sturza: „Este evident, că ei nu sunt capabili să înveţe. Asta e cea mai tristă concluzie. Pentru că au avut timp. Au avut posibilitate. Societatea, opinia publică, membrii partidului au tolerat multe lucruri, dar se pare că lucrurile merg spre un final trist. Nu au învăţat nimic din această guvernare în comun.”

Europa Liberă: Domnul Godea dacă merge independent, el se duce şi mai ia voturi tot de la liberal-democraţi.

Ion Sturza: „Eu am avut o discuţie un an în urmă cu domnul Godea, unde i-am simţit frustrările şi supărările. Se vede că lucrurile au degenerat foarte mult în relaţia lui personală cu domnul Filat şi mai ales decizia de a-l înainta pe domnul Bodiu la Chişinău. O variantă din start perdantă pentru Partidul Liberal-Democrat, dar nu perdantă pentru domnul Bodiu, care are o posibilitate de a se lansa pe scena politică, de a apărea ca notorietate. Bineînţeles, dacă tehnic, vorbind se va înregistra va lua voturile de la cei de dreapta.”

Europa Liberă: Cum credeţi, are şanse domnul Godea să facă un alt partid, cu domnul Tănase, cu domnul Nagacevschi?

Ion Sturza: „Bineînţeles, că nici domnul Tănase, nici domnul Godea nu vor sta pe tuşă şi se vor uita în teren cum alţii joacă. Vor încerca să iasă şi ei în teren, mai ales că au prins gustul, chiar dacă nu au putere. Nci unul, nici altul mare putere nu au avut, dar au expunerile acestea publice şi ei vor încerca să lanseze proiecte proprii sau în comun, politice, care bineînţeles vor fi axaţi în primul rând pe filiera Partidului Liberal-Democrat.”

Europa Liberă: Plecarea fruntaşilor din PLDM e un semnal pentru Vlad Filat, că trebuie să-şi schimbe comportamentul?

Ion Sturza: „Ştiţi cum spun englezii? Who cares? Cine mai vrea să ia ceva în cont? Nu cred, că domnul Filat îşi va schimba comportamentul. Atunci când îţi pare, că toţi în jurul tău îţi vrea răul şi îţi fac răul, fii atent, poate că răul este în tine. Aşa să se gândească şi domnul Filat la acest lucru.”

Europa Liberă: Ar fi o reglare de conturi între unii fondatori ai PLDM-ului şi premierul, liderul PLDM-ului?

Ion Sturza: „Chiar au viziuni diferite asupra cum ar trebui să funcţioneze Executivul, cum ar fi trebuit să meargă reformele, care ar fi relaţiile în partid ş.a.m.d. Chiar este o discuţie, ceea ce este un lucru bun. Nu este că uite, nu i-a dat un post, că nu i-a dat un flux de bani ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Credeţi, că finanţarea PLDM-ului este o zonă tabu în partid?

Ion Sturza: „Da, această formulă de a avea cât mai mulţi soldaţi şi un singur general ea este bună, atunci când vorbim despre lupte decisive. Dar totuşi atunci, când mergi la discuţii tactice, ai nevoie şi de suport, oameni care au credibilitate, pentru că trebuie să împarţi nu numai gloria, dar şi problemele trebuie să le împarţi cu cineva. Când n-ai cu cine împărţi problemele, atunci este mai greu.”

Europa Liberă: Credeţi că totuşi nu există un real pericol de apropiere a PCRM-ului cu PLDM-ul?

Ion Sturza: „Nu, pentru că nu-i va aparţine decizia în exclusivitate domnului Filat. Este posibil nişte alianţe tactice, dar nu alianţe de guvernare. Din păcate, aceste alianţe tactice, coaliţii largi nu mai sunt deloc astăzi reale, când vorbim de vechea problemă de alegere a şefului statului sau altceva. Acum toţi o să încerce să se repoziţioneze în noile alegeri, care, vă spun încă o dată, sunt din păcate inevitabile în toamna acestui an.”

Europa Liberă: Şi atunci competiţia în cadrul AIE pentru funcţia de şef de stat se menţine?

Ion Sturza: „Se menţine. Dacă cineva încearcă să spună că el are soluţii, cred că un pic exagerează. Astăzi nimeni nu-şi dă bine seama ce ar trebui de făcut şi cum ar fi trebuit de făcut. Un lucru care este evident – orice mişcare în domeniul alegerii şefului statului ea trebuie să fie făcută prin consens, în cadrul Constituţiei.”

Europa Liberă: De partea cui sunt şansele pentru câştig la alegerile locale?

Ion Sturza: „Per ansamblu, nu cred că se va schima foarte mult raportul de forţă, aşa cum şi-l doresc mulţi, ca să aibă o victorie zdrobitoare matematică, pentru că toată matematica din afara Chişinăului poate să fie dată peste cap cu matematica din Chişinău.”

Europa Liberă: Şi atunci Alianţa rămâne beton?

Ion Sturza: „Alianţa, v-am spus, că rămâne beton până în toamnă, până la alegeri. Ea nu mai este beton şi n-a fost niciodată beton, dar mă rog, niciodată alianţele politice nu sunt făcute din dragoste, sunt alianţe pe interese. Şi atunci când interesele comune sunt şi majoritare, atunci alianţa funcţionează, dar când interesele nu mai sunt, atunci oamenii îşi caută de treabă.”

Europa Liberă: Domnule Sturza, dar toţi liderii din cadrul alianţei spun că vor face dezvăluiri şocante după scrutinul local. Ce dezvăluiri pot apărea?

Ion Sturza: „Hai să fim serioşi. Toate dezvăluirile sunt deja făcute şi cunoscute şi nu va mai fi nici o dezvăluire. Care dezvăluiri? Atunci, dacă sunt ei atât de curajoşi, să o facă astăzi. De ce să o facă după alegeri? Nu că e o exagerare, dar este o lipsă de bun simţ. Că nu se primesc multe lucruri în mare măsură a depins de toţi membrii Alianţei. Că nu este mai breaz unul decât celălalt. Nu trebuie să considerăm, că toate relele vin de la Vlad Filat, aşa cum se încearcă acuma să se vehiculeze în presă. Şi Vlad Filat a avut nevoie de nişte parteneri mai înţelegători, mai cooperanţi. Şi el a retrăit foarte mult eşecurile de comunicare. Eu asta ştiu nu din presă. Şi el şi-a dorit ca să aibă o conlucrare mai bună cu colegii. Colegii au considerat că el îşi face PR şi de aici toate supărările. Colegii poate că n-au fost la înălţimea profesională a echipei lui Filat, mai ales, cea guvernamentală şi n-au înţeles unele lucruri, au mers pe formule populiste. Colegii au antrenat tot felul de oameni, de altfel foarte controversaţi şi pe plan intern şi extern, care au încercat împreună să facă coaliţie anti, nu pentru. Deci, nu trebuie numai pe Filat să-l considerăm vinovat în ceea ce se întâmplă.”

Europa Liberă: Mai nou se zice, că şi Vlad Plahotniuc ar fi cel care încurcă iţele şi toate relele se trag de la el.

Ion Sturza: „Ştiindu-i metodele lui de a face afaceri, care el i-a extrapolat un pic exagerat în domeniul politic, fără mari retuşuri, cred că are şi dumnealui o influenţă din umbră asupra lucrurilor. Dar unii exagerează atunci când vorbesc de Vlad Plahotniuc, considerându-l un demon, care face rele, ş.a.m.d. Deci, el are anumite viziuni şi anumită experienţă de a mişca lucrurile, deseori nu în mod ortodox. Dar nu e el cel, care decide în final. Decid toţi membrii Alianţei şi dacă lucrurile se făceau transparent şi în spaţiul public, dar nu acolo unde dumnealui este perfect în underground. Şi atunci lucrurile puteau să fie echilibrate şi nu se mai discuta astăzi că Plahotniuc este cel care vrea relele din altă parte. Totuşi, lipsa de transparenţă, lipsa de comunicare în spaţiul public joacă festa Alianţei. Dar cred că au ceva de ascuns, dacă nu vor să facă lucrurile acestea cel puţin în spaţiul Alianţei.”
 
Sursa: Europalibera
de Valentina Ursu 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *