Este actriţă la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, unde a interpretat mai multe roluri, lector la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice și mai nou regizoare. Munca ei este apreciată atât în Moldova, cât și peste hotarele ei.
– Când ți-ai început viața de actor?
– În 2001, când am absolvit facultatea, unde-am studiat în clasa lui Mihai Fusu. Imediat după absolvire am fost angajată la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, unde activez și în prezent. Actualmente, nu joc în niciun spectacol, ceea ce se întâmplă când te apuci de regie. E adevărat că și eu am refuzat câteva propuneri, pentru că am văzut din start așa-zisa impotență a regizorului.
– Cum a fost începutul?
– În primul rând, la facultate n-am fost acceptată din prima, dar am reușit să-i motivez financiar să mă ia, am plătit contractul de studii, deși pe atunci nu exista sistemul de contract. E adevărat, am plătit doar câteva luni, căci aveam note bune și am fost transferată la buget.
– Cine ți-a fost tutore în arta teatrului?
– Mihai Fusu este cel de la care am învățat cel mai mult, care ca și coordonator mă învață până acum, fiindcă suntem în aceeași echipă, lucrăm împreună. În rest, învăț din ceea ce citesc, văd sau aud.
– Ce te inspiră când joci sau regizezi o piesă de teatru?
– Viața. Nu fac nimic altceva decât să transpun ceea ce simt în viață. Bineînțeles că există și o doză de fantezie, chiar dacă prefer să redau prezentul, realitatea.
– Cum reușești să exprimi naturalețe atunci când plângi sau râzi în hohote într-o piesă?
– E suficient să crezi în ceea ce faci și în personajul pe care-l joci. Atitudinea este cea mai importantă.
– Ce părere ai despre spectacolele din Moldova?
– Este un subiect dureros pentru mine, căci tot timpul mi-am pus întrebarea cum trebuie să arate teatrul din Moldova și dacă are o imagine sau nu. În mare parte, ceea ce se montează nu implică un interes profesionist, ci mai degrabă financiar și politic. Cred că este ceva greșit în sistemul care s-a conturat, care distruge mișcarea teatrală care ar fi putut să existe. Cu toate acestea, sunt echipe independente care muncesc, dar care nu sunt susținute în măsura în care ar fi trebuit să fie. Pe de altă parte, sunt teatre care au tot ce trebuie să aibă o „fabrică de teatru”, adică săli, ateliere și forță administrativă, dar ei nu-și pun întrebările pe care mi le pun eu – care sunt pe altă parte a baricadei – care nu am decât o echipă de oameni. Totuși, cred că până la urmă vor câștiga cei care cred în ceea ce fac, căci marea creație și adevăratele valori au apărut nu pe scenele mari, ci la un colț, subsol sau un etaj. La fel cum și echipa noastră joacă într-o sală mică, pe care încercăm de fiecare dată să o facem cât mai confortabilă pentru spectatori, unica sală din Chișinău în care am putut să jucăm „Casa M”, „Necrotitanium” sau „RASSM”.
– Ce poți să spui despre activitatea teatrelor antreprenoriale?
– Cred că Teatrul „Spălătorie” este unul pentru care aș spune „DA”, cred că este unicul care face ceea ce trebuie să facă, are o echipă pe care o admir și care este o gură de aer pentru generația în care suntem. Cred că acest subsol de la „Spălătorie” este unicul subsol în care poți vedea ceva frumos.
– Ce mesaj ai pentru actualii și viitorii actori din Moldova?
– Să aibă o poziție, chiar dacă depind de angajator. De când mă țin minte, au fost câteva tentative de a schimba ceva în teatrele de sistem și oricum nu se reușea: de fiecare dată când pleca un director de teatru, venea altul mai rău. Paradoxal! Nu e normal să conduci un teatru 8 ani de zile sau mai mult și mai ales fără niciun raport de activitate, fără nicio îmbunătățire. Așa ne-am înglodat și nu mai putem oferi nimic nou publicului, spectacolele par să fie aceleași, doar cu alte denumiri. Eu optez pentru o schimbare radicală!
– Ce faci în timpul liber?
– Dacă îl am, dorm. Dar de mult n-am dormit așa cum mi-aș dori. Când jucam, aveam coșmarul că mi-aș putea uita replicile, iar de când regizez piese de teatru visez la tot ce stă în răspunderea mea. E un somn care oricum nu mă lasă în pace, uneori îmi doresc să nu mai visez nimic și să simt că am dormit.
– Ce hobbyuri ai?
– Teatrul este pasiunea care nu-mi lasă timp pentru altceva.
– Sunt actori nevoiți să lucreze în afara teatrului ca să poată supraviețui din punct de vedere financiar. Ce părere ai despre această situație și cum reușești să te descurci tu?
– Mi-aș fi dorit foarte mult să pot lucra cu actori care nu fac pe clovnul, care nu prezintă nunți și care se ocupă doar de profesie, pentru că eu sunt sigură că asta distruge. Dar, din păcate, în situația în care suntem, nu știu cum ne-am putea descurca altfel. Eu n-am făcut-o încă, dar nu știu ce se poate întâmpla mâine. Până acum am reușit să câștig din proiectele independente și poate că spectacolul „A șaptea cafana”, primul spectacol-document făcut de echipa noastră, nu mi-a dat timp să mă gândesc că aș putea face altceva, el mi-a adus bani, turnee, festivaluri. Este important ca în momentul în care absolvi facultatea să nimerești într-o echipă în care să ai de lucru. Asta m-a salvat pe mine.
– Cum ai ajuns să regizezi „Casa M”?
– N-am să uit niciodată, eram cu Petra, fetița mea, care atunci avea 3 luni, și a venit Mihai Fusu și mi-a zis „Trebuie să-l facem!”. Atunci nu visam unde ar putea ajunge acest spectacol, era o responsabilitate mare, eram concentrată mai mult pe partea administrativă și credeam că nu va fi decât un spectacol local. L-am regizat în 2010, au trecut doar doi ani, dar iată că am reușit să-l jucăm la Moscova, în cadrul Festivalului „Golden Mask”, la Timișoara, la „Fest FDR”, unde am fost apreciați cu unicul premiu – Premiul pentru interpretare, la Iași, la „Europa Est de tot”, la Edinburgh – Festivalul „Fringe” și iată că și la București am fost apreciați cu Premiul „Tânăra speranță”.
– La ce lucrezi acum?
– La spectacolul „Sex and perestroika” cu Mihai Fusu, textul îi aparține lui Cheianu, mai avem câteva proiecte în plan, la care lucrăm, dar preferăm să nu divulgăm prea multe până o să fie gata.
– Vă urez succese și curaj!
– Mulțumesc mult!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
