Accidentul, în urma căruia a avut de suferit marele martir al neamului, s-a produs în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 1.30, la nouă kilometri de capitală. Grigore Vieru se întorcea de la Cahul, unde participase la un spectacol de omagiere a lui Mihai Eminescu. La volanul automobilului se afla Gheorghe Munteanu, director adjunct al Ansamblului Academic de Stat de cântece şi dansuri populare „Joc”. Din cauza ceţei şi a vitezei sporite, şoferul nu a observat semnul rutier ce indica direcţia deplasării, a pierdut controlul volanului şi s-a lovit în borna de separare, într-un bloc de beton pe care era instalat un panou publicitar. În legătură cu această tristă aniversare, i-am solicitat un interviu în exclusivitate pentru TIMPUL soţiei poetului, Raisa Vieru.
– Stimată doamnă Vieru, acum, după trei ani de la dispariţia poetului, ce vă întristează cel mai mult?
– În primul rând, faptul că el nici după moarte nu este lăsat să se odihnească în pace. Un ziar din Chişinău, recent, scria că eu şi feciorul meu, Călin, îl urmărim de Gheorghe Munteanu, care în acea noapte tragică se afla la volan. Acesta însă nu ştie nici cu spatele. Atunci, în judecată urma să i se dea şapte ani de detenţie. „E vinovat?”, ne-a întrebat procurorul. „Nu. Pentru că era ceaţă”, i-am răspuns noi. „E vinovat, fiindcă nu i-a pus centura de siguranţă lui Grigore Vieru şi se deplasa cu viteză sporită”. Noi, însă, l-am iertat pe şofer, pentru că ne-am zis că n-o să învie poetul dacă Munteanu va sta în puşcărie.
– Ce evenimente se vor produce astăzi, de ziua morţii poetului?
– La ora 11.00, la mormântul lui va avea loc un parastas. Serviciul divin va fi săvârşit de către un sobor de preoţi în frunte cu protoiereul Ioan Ciuntu, care i-a fost duhovnic. Sâmbătă, i-am ridicat la Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla”, unde se ducea să se roage adeseori.
– Cum a fost această perioadă, fără Grigore Vieru?
– Am mărit pozele sale şi, când intru în casă, parcă-l simt lângă mine. Adeseori mă trezesc că vorbesc cu el. Zic, Grigore, ţi-a fost atât de greu şi tu nu mi te-ai plâns niciodată. Acum trebuie să port eu povara greutăţilor pe umerii mei. Unii răuvoitori vorbesc că, chipurile, aş fi cerut 200 mii de euro pentru monument. E o minciună sfruntată. Monumentul de la mormânt costă 1,5 mln. lei. N-am ştiut că sculptorul Constantin Constantinov îmi va cere atât de mult. Eu credeam că va costa circa 300 mii de lei.
– Şi cum vă descurcaţi?
– Călin a vândut un lot de pământ. Onorariul din tot ce am editat l-am dat pentru monument. Acum, monumentul e aproape finisat. A rămas să acoperim mormântul cu trei feluri de granit: negru, gri şi roşu. La capătul mormântului va fi un înger de un metru înălţime, iar pe statuie va fi scris epitaful: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”.
– Cum e valorificată opera lui Grigore Vieru şi cum e înveşnicit numele lui?
– Au apărut multe cărţi despre Vieru ca poet şi om pe ambele maluri ale Prutului, traduceri în Italia, Bulgaria, Macedonia, iar aici, la Chişinău, l-a tradus în germană Ion Mărgineanu şi Fiodor Angheli – în găgăuză. Anatol Vidraşcu reeditează „Albinuţa”, iar eu am reeditat cartea „Un discipol al lui Orpheu”. I-au fost înălţate monumente la Alba-Iulia, Iaşi, Râmnicu-Sărat, Soroca, Străşeni, iar în 2010 – la Chişinău. Multe gimnazii şi licee îi poartă numele.
– Ce s-a mai făcut cu Casa-muzeu de la Pererâta?
– Din păcate, aproape nimic. Când a venit la putere AIE, ne-au promis pentru reparaţia casei 300 de mii de lei, pe care urma să-i gestioneze Consiliul raional. S-a organizat o licitaţie pentru a desemna executorii construcţiei, dar, din spusele preşedintelui raionului Briceni, nu s-a găsit nimeni s-o repare. Vă imaginaţi? Raionul Călăraşi are şapte muzee, iar Bricenii – niciunul, şi pe acesta refuză să-l facă…
– A mai fost deschis Centrul cultural „Gr. Vieru”?
– Noi l-am înregistrat, dar nu ni s-a dat încă un sediu. Vrem să fie acolo un muzeu, cu lucrurile personale ale poetului, o bibliotecă cu cărţile pe care le-a ţinut în mână şi o sală de lectură.
– Cine-şi mai aminteşte astăzi de Grigore Vieru?
– Din păcate, uneori am impresia că e uitat. Totul e pe linie moartă. Şacalii luptă şi acum împotriva lui.
– Vă mulţumim pentru interviu şi vă dorim multă sănătate şi ca lucrurile să se îndrepte spre bine!
