De data aceasta, prin alegerea de-a pune în scenă romanul lui Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş „Necrotitanium”, apărut în urmă cu doi ani la Editura „Cartier” din Chişinău. Deşi e un roman foarte greu de montat, cu foarte multe personaje şi planuri narative, acest lucru nu a intimidat-o pe Luminiţa. Premiera a avut loc luni, 20 februarie.
– Cine joacă în spectacolul tău?
– Alexandru Pleşca, deocamdată, actor la Teatrul Naţional Mihai Eminescu. Ideea este a amândurora.
– E un monospectacol după un roman cu foarte multe personaje.
– E adevărat că romanul are foarte multe personaje, dar tot atât de adevărat e că nu am găsit niciun teatru care să vrea să-mi ofere scena pentru a realiza un spectacol cu un număr la fel de mare de actori. Nici măcar nu m-am gândit să merg la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, unde sunt angajată în acest moment, ca să propun acest proiect, fiindcă bănuiam că o să mă refuze, aşa cum mi-au refuzat şi alte oferte regizorale pe care le-am făcut. Dar mi-am zis că nu am să mă las şi am să fac spectacolul, pentru că romanul m-a impresionat foarte tare, chiar şi dacă nu am o echipă foarte mare şi posibilităţi pe potrivă, oricum am să-l montez. Şi aşa s-a născut acest monospectacol, în care joacă doar Alexandru. Iar soluţia regizorală pe care am ales-o mi se pare cea mai potrivită pentru teatralizarea acestui roman.
– În care Alexandru joacă mai multe personaje…
– Se poate spune şi aşa. De fapt, Alexandru nici nu joacă în acest spectacol.
– Dar dacă nici Alexandru nu joacă, atunci cine joacă în „Necrotitanium”?
– Fireşte că Alexandru, dar încearcă să joace cât mai puţin, deşi totuşi joacă, întruchipându-l mai ales pe povestitor. Cu acest spectacol am încercat să abordez o altă formă de teatru. E un spectacol pe care-l consider într-o oarecare măsură un manifest contra teatrului de carton. E un spectacol de alternativă, în care căutăm să ne exprimăm altfel decât am făcut-o, până acum, pe scenele mari. Cu acest spectacol am încercat să facem un alt gen de teatru, aşa cum ne imaginăm noi că ar putea fi teatrul.
– Pe ce ai mizat mai mult în spectacol: pe ironie sau pe prezentarea unui univers violent şi frapant?
– Eu pledez pentru montarea dramaturgiei contemporane care ne pune oglinda în faţă, unde suntem portretizaţi, ironizaţi şi unde putem detecta o atitudine faţă de prezentul pe care-l trăim cu toţii. Montând dramaturgie contemporană, eu îmi asum toate aceste lucruri, adică nişte reacţii foarte clare faţă de realitatea înconjurătoare de astăzi. Ceea ce m-a impresionat cel mai tare în romanul lui Mitoş şi Florin nu au fost numai personajele sau ironia naratorului, ci şi forma acestui roman. Mi s-a părut că e un roman foarte şi foarte poetic şi asta m-a atras nu în ultimul rând.
– Când zici poezie, te referi la o poezie a umorului şi băşcăliei?
– Exact. Cu toate astea, în acest spectacol eu am încercat să fug de ceea ce am înţeles noi până acum că ar fi Planeta Moldova. Am încercat să arătăm o imagine mai profundă a demersului estetic din romanul lui Micleuşanu şi Braghiş. Adică, eu am găsit printre personajele din roman şi un prinţ danez. De aceea, spectacolul nostru ar mai putea fi înţeles şi ca un Hamlet al zilelor noastre. Craniul de pe scenă ascunde anume această metaforă. Cu această ocazie, vreau să le mulţumesc autorilor pentru curajul pe care l-au avut scriind acest roman. E chiar ceea de ce avem nevoie. Dar, cu toate astea, spectacolul nostru nu e o ilustrare exactă a textului celor doi scriitori. Sunt şi multe diferenţe. Unele chiar foarte importante.
– Totuşi, unde pui accentele în acest spectacol?
– Eu nu cred în mesajul spectacolului. Pentru mine e important ca publicul să perceapă ca atare reprezentaţia. Adică ca pe o poveste despre un om nemuritor… În acelaşi timp, mă bucur că spectacolul nostru se va juca la Foosbook şi sper ca acest proiect să aibă o viaţă cât mai plină, şi asta într-o ţară în care arta dramatică se află într-un mare impas.
– Tu şi Alexandru sunteţi actori la Naţionalul „Mihai Eminescu”. De ce totuşi nu aţi montat spectacolul acolo?
– Deocamdată, suntem actori la Teatrul Naţional Mihai Eminescu. Dar nu ştiu dacă mă pot mândri cu acest lucru, atâta timp cât această instituţie şi-a pierdut foarte mult din importanţa de cândva. Din păcate. Ceea ce se întâmplă acum la Mihai Eminescu e un dezastru şi treaba asta ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne scoată pe baricade artistice. De aia am şi conceput acest spectacol ca pe un manifest faţă de teatrul care se joacă la Teatrul Naţional Mihai Eminescu.
(Versiunea completă a interviului a fost difuzată pe frecvenţele postului „Radio Chişinău” şi poate fi ascultată pe net)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
