Interviu exclusiv cu Angela Sârbu, directorul M1

– Angela, am alergat cu sufletul la gură spre Televiziune – întârziam un sfert de oră – şi tare m-am bucurat să aflu că ai venit puţin înaintea mea. Ţi se întâmplă des să întârzii? Ori te reţii, cum obişnuiesc să spună şefii?

– Întârzierea este un lucru care nu-mi place, indiferent dacă e vorba de şefi sau de subalterni. De aceea, chiar de mi se întâmplă să întârzii, e un fenomen sporadic. Recunosc, mi-ar plăcea să dorm mai mult dimineaţa – sunt bufniţă şi pot lucra până la miezul nopţii în schimbul unei ore de somn matinal. Dar, nu am cum – mă trezesc fetele şi… agenda de regulă încărcată de la serviciu. Iar, ca să ajung la timp, mă străduiesc să nu ies din casă în ultima clipă…

– La „Moldova 1” tot în ultima clipă ai venit?

– Nu, aici am depus dosarul pe ultima sută de metri . Managementul mass-media a fost un domeniu care m-a atras întotdeauna. La CJI am avut şansa de a învăţa meseria de manager şi de a creşte de la coordonator de programe la director adjunct, apoi la director. Dar nu a fost visul meu să ajung şefă la Televiziune. Când am candidat pentru „Moldova 1” nu m-a interesat funcţia, ci ideea că pot participa la un proces foarte important din RM – reformarea Televiziunii publice. Am vrut să fiu parte a unui proiect care înseamnă să faci altfel de presă, altfel de jurnalism. Şi am răspuns acestei provocări.

– Provocare care, la 20 februarie, a împlinit un an de zile. Ce notă ţi-ai da?

– Sunt o persoană extrem de exigentă cu toată lumea, inclusiv cu mine şi cei cu care am lucrat de-a lungul anilor pot confirma acest fapt. De aceea, mi-aş da o notă mai mică decât cea pe care aş fi vrut să o iau după un an – un „7+”, poate. Am sperat că o să pot realiza mai multe în acest an, dar lucrurile sunt aici mai complicate şi mai complexe decât mi-am imaginat la început.

– De ce atât de puţin? E cumva televiziunea o moară de vânt pe care Don Quijote din tine nu a reuşit să o cucerească ori măcar să o îmblânzească?

– S-ar putea spune şi astfel… Televiziunea publică înseamnă ştiri, programe educaţionale, emisiuni de divertisment. Dar, în anul care s-a scurs am reuşit să ne axăm prioritar pe componenta de ştiri – cea mai importantă ca impact şi audienţă, dar care, ca şi volum, reprezintă o parte mică a emisiei. De aceea, trebuie să revedem grila de programe, calitatea acestora. Cred că mi-am dat această notă mică deoarece speram ca, după un an, tot programul să arate altfel. Să fie ştiri moderne, echilibrate şi utile pentru oameni, dar şi emisiuni pe care telespectatorii să le aştepte cu nerăbdare în fiecare zi sau săptămână.

– Totuşi, monitorizările efectuate şi sondajele de opinie arată că „Moldova 1” revine în casele moldovenilor, iar lumea începe să aştepte „Mesagerul”. 

– Ori, cel puţin, să recapete obişnuinţa de a urmări „Mesagerul”… E un fapt îmbucurător pentru noi în situaţia în care, în 2010, în RM au apărut câteva televiziuni noi. Dar nici nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, ci să facem eforturi permanente să schimbăm ceva şi, astfel, să ne menţinem audienţa.

– E suficient, pentru aceasta, să aveţi banii necesari ori ar mai fi ceva?

– Banii sunt importanţi, însă, nu doar cu bani se face o televiziune de succes. În ultimul an, în TVM s-a investit mult. Am atras fonduri de la donatori, a fost procurat echipament, am încheiat dotarea celui mai mare studio şi cred că resursele tehnice pe care le avem ne permit să facem lucruri frumoase şi calitative. Acum contează să ne schimbăm şi modalitatea de a gândi şi lucra, felul în care e organizată Televiziunea şi Compania „Teleradio-Moldova” în general. Nu există altă soluţie decât să regândim din temelie acest lucru.

– În ce relaţii eşti cu politicienii, care suferă dacă nu apar primii la TV?

– Nu politicienii trebuie să controleze Televiziunea şi să decidă cum să arate programele. De aceea, mă gândesc la ei în măsura în care ei sunt o sursă bună pentru o emisiune. Nu m-au sunat şi nu mă sună, şi este un semn bun. Dar ştiu că nu e simplă relaţia cu politicienii, pentru că şi ei încă învaţă a se obişnui cu gândul că o televiziune publică nu le aparţine, sub nicio formă.

– Din întâmplare sau nu, tot cam de un an de zile, responsabilă pentru Ştiri la TVM este o colegă de breaslă şi de generaţie, Liliana Viţu. Nu vi s-a reproşat niciodată că v-aţi adunat acolo două femei şi faceţi ce vreţi?..

– Liliana a participat la un concurs foarte riguros pentru a veni la Ştiri. E la locul ei, e profesionistă şi mă bucur că fac echipă cu ea. E vital să ai oameni care te sprijină şi gândesc la fel. Sunt, probabil, singura directoare care vin în blugi la serviciu. Dar deciziile le luăm, ghidându-ne de nevoile publicului, nu de „preferinţele generaţiei”. Dovadă şi faptul că pe post de director adjunct îl avem pe dl Efim Josanu, reprezentantul unei alte generaţii.

– TVR 1 a dat-o pe Andreea Marin. „Moldova 1” are vedete?

– În Moldova, în general, e greu să ai ori să fii vedetă. Cred, totuşi, că şi noi avem vedete, de vreme ce avem emisiuni care există de 20 de ani şi publicul le caută, le aşteaptă şi le scriu autorilor scrisori… N-o să dau nume, pentru că echipa de la TVM este în transformare. Aştept ca vedetele „vechi” şi cele care abia se anunţă să se regăsească într-o singură, mare şi puternică echipă.

– Nu-ţi este dor de Praga, acolo unde, de dragul TVM, ţi-ai lăsat şi soţul, Alexandru Eftodi, care e redactor la biroul „Europa Liberă” pentru RM?

– Îmi este mai curând dor de Sandu . E adevărat că, după patru ani de trai la Praga, simţeam că acolo îmi este casa. Azi, însă, casa mea e la Chişinău. Aici îmi sunt părinţii, fratele, prietenii. Aici sunt fetele cu care ies la o cafea. Praga e un oraş în care nu poţi să nu te simţi bine – are clădiri frumoase şi e tare curat. La Chişinău însă ieşi din casă şi dai peste un om pe care îl ştii. Şi acesta e farmecul Chişinăului. În plus, aici mă simt bine pentru că sunt împreună cu fetiţele noastre, Nora şi Sanda, de cinci, respectiv, trei ani.

– Totuşi, într-o zi, va trebui să decideţi cine şi la ce renunţă, pentru a fi împreună. Ori veţi fi o familie modernă care trăieşte pe meridiane diferite?

– Visul meu cel mai mare e să fim împreună, toţi patru. Facem eforturi mari ca să ne vedem cât mai des. Acum, în acest moment e important să realizăm, fiecare, ceea ce ne-am propus. Dar ştiu că asta nu poate dura la infinit. Îmi doresc ca „lumea” mea – căci familia mea este o mică lume – să fie reunită.

– Vorbeai de agenda ta foarte încărcată. Ce loc au fetiţele tale în ea?

– Din păcate, mai mult în „grila de seară”. Pentru ele, venirea la Chişinău a fost o schimbare serioasă, inclusiv pentru că mama a început să meargă la lucru „chiar în fiecare zi”. Mă străduiesc să le dedic serile şi weekendurile, dar adevărul cel mare e că nu m-aş fi descurcat, dacă nu m-ar fi ajutat, enorm, mama mea. Fără mama, de fapt, n-aş fi existat nici eu la Televiziune.