– Dle Stoica, una din acuzaţiile pe care vi le aduce Victor Busuioc este că aţi pătruns la el în casă noaptea. La ce oră aţi plecat la Ştefan-Vodă?
– Operaţiunea s-a început pe la 11.00. Aproape toată ziua am stat lângă s. Tudora, aşteptând ca marfa de contrabandă să treacă hotarul din Ucraina. Când am fost informaţi că se apropie, am reţinut automobilul şi două persoane. Alexandru Busuioc, despre care ştiam că face parte din aceeaşi grupare, se afla acasă. Am mers la el cu ordonanţa de percheziţie şi reţinere de la judecătorul de instrucţie. Era în jurul orei 21.00. Poarta fiind deschisă, am intrat în curte. Lumina în casă era aprinsă. Un câine uriaş, rotfeler, lătra la noi. Am bătut în uşă şi imediat ne-a deschis Alexandru. Este încă o dovadă că el nu dormea, după cum spune taică-său…
– Busuioc spunea că vă aflaţi în stare de ebrietate…
– Înainte de intervenţia chirurgicală, am trecut expertiza la spital. Medicii au constatat că eram treaz.
– Câţi eraţi? V-aţi legitimat la intrare?
– Eram cinci, dar din grupul cu destinaţie specială – numai eu. Însoţeam conducătorul operaţiunii şi ofiţerii de urmărire penală, ale căror nume nu pot să le divulg. Eu purtam uniformă, pe care scrie clar: „CCCEC”, aveam automatul la mine şi m-am prezentat. Nu avea rost să umblu şi cu legitimaţia desfăcută. Când este risc maxim, primul care deschid uşa sunt eu. Observându-mă, Alexandru a închis uşa. În asemenea cazuri, reacţionăm imediat, ca bănuitul să nu reuşească să opună rezistenţă şi să nu nimicească probele flagrantului. Am forţat uşa şi, printr-un procedeu special de luptă, fără să-l lovesc, l-am imobilizat la podea, cu faţa în jos. L-am întrebat dacă în casă mai este cineva şi dacă au arme. El a negat. Atunci ofiţerul de urmărire penală s-a legitimat şi a prezentat autorizaţia de reţinere şi percheziţie. Eu am verificat două odăi. Una era întunecoasă, dar dădea în altă încăpere, cu uşa deschisă, în care ardea lumina. Păşind acolo, imediat am fost lovit de un glonţ, în mandibulă. A fost primul foc.
– Adică, Busuioc stătea după perete, pregătit să împuşte?
– Corect, ţinea pistolul în ambele mâini şi a tras trei sau patru focuri în aceeaşi direcţie (foto). Orice expert îşi dă seama că nu aşa se împuşcă din fugă, după cum spune el. În plus, era imposibil ca eu să împuşc în peretele unde mă aflam… Numai expertiza balistică va constata câte gloanţe au nimerit în mine. Ştiu doar că primul mi-a intrat în mandibulă şi mi-a ieşit prin gât, dar am şi o rană la piept, în regiunea inimii. Glonţul m-a împins în perete, m-am lovit puternic de colţul uşii. Timp de-o secundă, aveam senzaţia ca şi cum cineva m-ar fi lovit cu pumnul în faţă. Ca să nu scap situaţia de sub control, am încărcat automatul şi am făcut două împuşcături în perete, după care l-am aruncat şi am scos pistolul. Am făcut acest lucru, ştiind că gloanţele automatului AK 545 puteau să nimerească, prin ricoşet, în altcineva, pe când eu port răspundere pentru viaţa şi integritatea fiecărui colaborator al CCCEC. Deşi eram rănit, toate acţiunile mele au fost controlate. Automatul a fost preluat de ofiţerii noştri. Eu, înarmat cu pistolul, am purces la un procedeu tactic, numit „descurajarea agresiunii adversarului”. Împuşcam în pereţi, cu pauze, pentru ca agresorul să înţeleagă că focul se îndreaptă spre el. El a fugit şi a dispărut într-o altă încăpere întunecoasă. Puteam să-l neutralizez, dar nu am făcut-o, căci consecinţele unor astfel de acţiuni se pot oglindi negativ pentru noi. Între timp, am ajuns până la un întrerupător şi am stins lumina. Am tras trei sau patru focuri spre un geam. Când împuşti prin întuneric din orice armă, din ţeavă iese foc şi priveliştea provoacă tot frică. Anume acesta era scopul meu – să-l constrâng să cedeze, prin frică.
Legenda: Aceasta este intrarea în odaia din care, potrivit lui Stoica, Busuioc a împuşcat în el. „Semnele împuşcăturilor de pe perete aparţin agresorului, gloanţele fiind ţintite în direcţia mea”, susţine ofiţerul CCCEC
– Unde era el atunci?
– În acea cameră întunecată. Nu puteam să trag într-acolo, pentru că el aflându-se la întuneric, nu mai controlam ţinta. Un coleg mi-a strigat să aprind lumina. Am vrut să vorbesc, dar nu mai puteam… I-am arătat prin semne că Busuioc ar putea să iasă pe fereastră şi să ne atace din spate, dându-i de înţeles să controleze intrarea în casă. Eu am ieşit afară şi am tras câteva focuri în direcţia casei…
– De ce aţi făcut-o? Puteaţi fi atacat mai uşor din spate…
– Trebuia să-l presez psihologic, să-i dau de înţeles că sunt oameni înarmaţi şi afară, ca să se predea. Afară, câinele a sărit la mine şi am împuşcat de trei ori spre el, să-l sperii. Şi el s-a ascuns în cuşcă. Verificând curtea, m-am întors în casă. M-am apropiat de Alexandru, care era imobilizat, şi am încercat să aflu ce se întâmplă. Dar… nu mai puteam vorbi. Faţa şi gura îmi erau pline de sânge, iar pieptul mă frigea cumplit. În acea clipă am simţit că îmi pierd… nu cunoştinţa, ci echilibrul. Le-am arătat, prin semne, colegilor mei că mă sting, că-s gata… Unul dintre ei m-a tras de subsuori până afară. Au chemat Salvarea. Busuioc cel mic a rămas în casă. Mai mult nu ştiu ce a fost cu el, dar vă asigur că nimeni nu a dorit să-şi complice situaţia şi să aplice forţa faţă de el.
– L-aţi mai văzut pe Busuioc de atunci?
– L-am văzut când a tras foc în mine, iar când a fugit în camera întunecată, i-am zărit spatele. Pe urmă l-am văzut… pe Internet.
– Dar până la operaţiune, ştiaţi ceva despre el?
– Nu ştiam nimic. Dar, indiferent cine mi-e adversarul, eu sunt gata de luptă tot timpul. Când merg la o operaţiune, mă interesează doar dacă reţinutul este sportiv şi ce constituţie fizică are. Trebuie să ştiu dacă el poate să opună rezistenţă.
– În cadrul schimbului de focuri, Busuioc spunea ceva?
– Absolut nimic. Deşi oricine are permis de purtare a armei trebuie să ştie cum să o folosească. Mai întâi, arma se păstrează în seif, iar când omul vrea s-o folosească, deschizând seiful şi încărcând-o, are timp suficient să se gândească dacă e bine să facă acest lucru. Apoi, arma poate fi folosită când există un pericol evident pentru viaţa şi sănătatea posesorului, dar lui Busuioc nimeni nu-i ameninţa viaţa! Înainte de a trage primul foc, el trebuia să spună explicit că vrea să împuşte. Mai mult, primul foc se trage în aer sau în altă direcţie, fără să ochească pe cineva. De-ar fi procedat aşa, eu aş fi reuşit să-l conving să se oprească. Expertiza balistică va constata cu uşurinţă deosebirea dintre gloanţele folosite. Făcând declaraţii la TV şi arătându-şi casa, Busuioc nu înţelege că nu mai poate ascunde probele, pe care adevăraţii experţi le vor depista.
– E adevărat că fiul său striga: „Tată, nu împuşca, e poliţia!”? Pe soţia lui Busuioc aţi văzut-o?
– Eu n-am văzut acolo nicio femeie şi vorbesc doar despre ceea ce sunt absolut convins. Auzeam şi eu strigătele fiului, dar nu am atras atenţia ce zice. Pe urmă, colegii mi-au spus că striga anume aceste cuvinte. Adică, auzind că latră câinele la intrarea noastră, ei au avut timp suficient pentru a-şi pregăti arma. Şi strigătul: „Tată, nu împuşca!” ne arată că fiul ştia despre intenţiile tatălui. E o presupunere logică, evidentă.
– Cum aţi ajuns la spital şi prin ce minune aţi rămas în viaţă?
– La spitalul din Ştefan-Vodă mi s-a acordat primul ajutor. Medicii mi-au oprit sângele, s-au asigurat că glonţul nu a rămas în mine şi au intervenit chirurgical la piept. Pe urmă, a venit Salvarea de la Chişinău. Cu această ocazie, răspund la nedumerirea lui Sergiu Mocanu, precum că am fost rănit seara şi am ajuns la spital spre dimineaţă. Ştie toată lumea despre starea drumurilor noastre. În asemenea condiţii, maşina a ajuns la Ştefan-Vodă în două-trei ore şi, în alte trei-patru, ne-am întors la Chişinău. Mergeam mai încet, căci, având mandibula flexibilă, orice mişcare îmi provoca dureri insuportabile. La Chişinău, se zvonea deja că eu murisem… Slavă Domnului că nu e aşa! Le mulţumesc din inimă şoferului care m-a adus la Urgenţă şi tuturor medicilor care m-au ajutat să rămân viu!
– Cum apreciaţi faptul că două instanţe de judecată l-au eliberat pe Busuioc, chiar şi după ce a intervenit procurorul general în acest caz?
– Îmi pare rău… Şi, repet, acţiunile noastre, inclusiv deschiderea focului din partea mea, au fost legale. Legea îmi permite să împuşc fără avertisment, când există pericol evident. Pericolul exista – eu eram rănit. În rest, judecata judecă şi ce poţi să-i faci?
– Dacă Busuioc nu va fi pedepsit, cum veţi proceda?
– Eu n-am niciun sentiment de ură faţă de acest om. Nici dorinţă de răzbunare. Aceasta îmi este profesia, eu singur mi-am ales-o. Ceea ce s-a întâmplat – să rămână mai bine pe conştiinţa sa, ca o pată neagră, căci Dumnezeu le vede pe toate. Oricum, mi-s obijduitoare câteva momente. În primul rând, el a tras în mine, probabil, cu scopul evident de a mă lichida… Norocul meu că am rămas viu! Mai mult, după ce a împuşcat un om în timpul Postului Mare, el nu a încercat să-şi ceară scuze măcar de la părinţii mei, de la copiii mei mici… În al doilea rând, a tras într-un ofiţer în serviciu, care în fiece zi, ieşind din casă, vrea să ştie că va ajunge seara înapoi sănătos, ca şi copiii săi, şi toţi cei pe care îi apără. De nu va fi pedepsit Busuioc, în societate se va înrădăcina un fenomen periculos. Infractorii vor crede că pot să împuşte toţi poliţiştii. Dar dacă tragi în poliţişti şi n-ai treabă, de ce n-ai împuşca şi oameni simpli…
– După trauma suportată, nu v-aţi gândit să vă schimbaţi profesia?
– „Ceea ce nu ne omoară, ne întăreşte!”, spune un proverb. Dimpotrivă, mă gândesc cum să mă perfecţionez. Tare aş vrea să înţeleagă şi conducerea CCCEC, şi cea a ţării, că detaşamentele cu destinaţie specială trebuie să fie dotate ca şi peste hotare. Avem nevoie de echipament, aflându-ne pe muchie de cuţit întotdeauna. Trebuie reexaminate şi legile despre poliţie. Mergând la risc, noi trebuie să ştim că, de ne vom trece din viaţă, familiile ne vor rămâne asigurate. Un poliţist are nevoie de un salariu care să-i permită să nu se gândească că nu are bani de caiete pentru copii, iar familia sa nu are ce mânca. Reforma poliţiei din Georgia a început de la majorarea salariilor de 80 de ori. În plus, toate grupurile cu destinaţie specială din RM, în afară de cel al CCCEC, beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare şi de adaosuri la lefuri pentru risc. La noi vin băieţi entuziasmaţi, dar foarte curând dârzenia li se evaporă. Rămâne consolarea. Nefiind susţinuţi, mulţi dintre ei pleacă. Şi atunci să nu ne mai mire creşterea constantă a indicilor criminalităţii pe ţară…
La acelaşi subiect:
1. Împuşcat în timpul misiunii
2. Trăgătorul nocturn: Victor Busuioc, care a rănit un ofiţer, este…
3. AREST LA DOMICILIU pentru Victor Busuioc, care a rănit un ofiţer CCCEC
4. EXCLUSIV. Mama ofiţerului CCCEC, împuşcat la Tudora: Mă gândeam că am rămas fără copil
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
