INTERVIU. George Maior, șeful SRI: Trebuie să existe un echilibru între libertate şi securitate

E. Hurezeanu: Domnule ambasador, terorismul şi antiterorismul sunt, ca să zic aşa, realităţile în binom pe care unii le consideră drept cele mai acute, mai importante, mai dinamic periculoase fenomene ale istoriei imediate. Aşa este, şi de ce?

G.C. Maior: Da. Până nu demult, în istoria modernă, dar şi astăzi, cred că nu se poate spune că nu e aşa, războiul este totuşi cel mai periculos fenomen care antrenează violenţa la scară statală cu implicaţii grave asupra unor segmente mari de populaţie şi, numai dacă ne gândim la secolul trecut, chiar segmente uriaşe de populaţie au fost antrenate în cele două Războaie Mondiale şi în războaiele care au succedat acestor evenimente unice în istoria modernă a omenirii. Terorismul, ca un fenomen de asemenea violent, diferit totuşi faţă de… sunt multe aspecte, poate discutăm de logica, haideţi să spunem în ghilimele a războiului, este acum în atenţia media prin capacitatea sa, de asemenea, de a ataca violent segmente de populaţie, dar a şi produce panică, frică şi teroare la nivelul unui segment chiar mai larg de populaţie decât cel afectat propriu-zis, fizic, a provoca daune economice, materiale, importante, a capta atenţia media în această eră a informaţiei şi a media mult mai incisiv decât orice alt eveniment, şi am văzut 2011, atentatele de la Londra, ce au putut produce şi la nivel de media şi, din această perspectivă, este într-adevăr un fenomen care, şi accentuat de globalizare, tinde să devină, din păcate, ceva echivalent cu ceea ce însemna în trecut războiul la scară globală, din punct de vedere al percepţiei oamenilor şi ale efectelor pe care le produce.

E. Hurezeanu: Este terorismul o subspecie a războiului, este o formă clandestină, neconvenţională, asimetrică, cum se tot spune, de război şi în ce măsură este războiul acesta, care e terorismul, aşa, ca fenomen particular, rezultatul globalizării?

G.C. Maior: Da, sunt întrebări foarte profunde şi bune faţă de acest subiect. Există similitudini şi diferenţe, bineînţeles, între război şi terorism. Între ele, undeva, se află aceste mişcări, tot asimetrice, tot violente, tot având un anumit scop la bază: gherila. Gherila, în traducerea din spaniolă – cei care au inventat termenul -, însemnând un război mai mic. Faptul că două state sau un stat nu se mai putea apăra s-a transmis cumva către anumite grupări care au preluat – mă refer la Spania – unde s-a petrecut acest lucru, Spania fiind, la un moment dat, cotropită de francezi, fiind înfrânţi la nivelul armatei statale, populaţia, o parte a populaţiei a preluat războiul statal, a opus rezistenţă armatelor franceze până când a intervenit Marea Britanie şi a echilibrat balanţa puterii în război, dar gherila…

E. Hurezeanu: Aşa cum bine face Marea Britanie din când în când.

G.C. Maior: Da.

E. Hurezeanu: De câte ori e cazul adică.

G.C. Maior: Da, politică tradiţională, dar gherila, acest mic război, este, poate din punct de vedere structural, într-un fel calitativ superioară, dacă aş spune aşa, ca mijloace, ca obiective, ca posibilităţi şi ca mase antrenate faţă de terorism. Si terorismul faţă de război presupune asumarea unui scop, fie politic, fie religios, dar el se realizează prin mijloace, repet, violente, de către un grup mai restrâns de regulă, care poate provoca disrupţii în ordinea politică sau publică sau de securitate într-un stat sau într-un ansamblu mai mare, internaţional, social să spunem, şi care produce, prin violenţa mijloacelor folosite, prin surpriza pe care o produce, panică, efecte psihologice majore, cum spuneam şi efecte economice şi, din acest punct de vedere, un anumit spectacol sinistru într-adevăr, care îl deosebeşte şi de mişcările de gherilă, şi de războiul propriu-zis.

E. Hurezeanu: Domnule Maior, avem de-a face cu terorişti de multă vreme, nu?

G.C. Maior: Da, aşa este.

E. Hurezeanu: Să zicem, ţarul, ţarii Rusiei aveau de-a face cu terorişti pe o bază aproape zilnică, sunt cel puţin doi ţari care au pierit în atentate teroriste, mari duci. Avem întâlnirile acelea spectaculoase între cutare terorist social-revoluţionar, extrem de cultivaţi, foarte sofisticaţi, care în închisori, după atentate, cu ţarina, îşi cer iertare, nu, deci fenomenul acesta de nihilism dostoievskian.

G.C. Maior: Da.

E. Hurezeanu: Aproape. Apoi, în părţile noastre s-a manifestat prima oară terorismul, ba chiar în preajma noastră imediată. Bulgarii sunt între pionierii terorismului, după câte ştiu, şi interesant este că şi declicul primului Război Mondial, care este începutul aşa-zisului război lung, 1914-1990, este tot un atentat terorist, nu? Un domn, pe care în cheamă şi Princip, adică principiu, îl împuşcă pe arhiducele Franz Ferdinand şi de acolo toată povestea. Terorismul acesta pe care, în serialul nostru, cei interesaţi îl vor vedea ilustrat în fazele lui, cum să spun, istoric – clasabile deja, după 1945, are însă, de-a lungul desfăşurări fenomenului, ca să zic aşa, nişte cezuri. Este 11 septembrie, şi răspunsul este aproape sigur, principala cezură, 11 septembrie 2001, o cezură care modifică paradigma?

G.C. Maior: O modifică prin prisma elementului de globalizare pe care l-aţi menţionat, prin capacitatea terorismului contemporan, care este, în sens istoric, o prelungire a acestui tip de terorism pe care l-aţi menţionat şi pe care îl putem regăsi şi în alte părţi europene, în Spania, vorbeam de Spania, vorbeam de Marea Britanie, Irlanda de Nord…

E. Hurezeanu: Germania pre-Hitleristă este…

G.C. Maior: Germania, da, terorismul de tip ideologic, când, iarăşi, un grup relativ restrâns de oameni, fără să aibă susţinerea unei părţi importante din spectrul politic şi cu atât mai puţin din populaţie, prin mijloace simple de asasinat politic sau de plantare de bombe în anumite instituţii, cu mijloacele vremii, au reuşit să provoace aceste efecte care s-au tradus şi în anumite consecinţe politice, uneori chiar negocieri ale ordinii legitime în stat, politice, cu aceste grupări. Vorbesc de Irlanda de Nord, vorbesc chiar de Spania. Ceea ce aduce 11 septembrie este o nouă paradigmă, generată de fenomenul globalizării, în ce sens? Ce s-a întâmplat acolo practic, un anumit grup de oameni au planificat o acţiune în inima unei super puteri mondiale, la care nici nu se aştepta cineva să poată fi penetrată din punct de vedere militar, sau atacată militar, sau lovită în acest fel, cu mijloace clasice. Nicio armată nu s-ar fi gândit, doar la nivel de planificare strategică în timpul Războiului Rece, să atace SUA.

E. Hurezeanu: Da. S-a întâmplat în 1812, când englezi au incendiat Casa Albă, dar, mă rog, e un episod…

G.C. Maior: Iată, un grup restrâns de oameni…

E. Hurezeanu: …de conflict fratern, nu fratricid.

G.C. Maior: Da. Unii lucrând în Germania, împreună, în Hamburg, alţi pe teritoriul Afganistanului, sub acea perioadă…

E. Hurezeanu: Vreau să vă întrerup puţin. Am citit, acum, recent, ceva care mi se pare foarte interesant; Atta, Mohammed Atta, principalul operator al actului terorist de la New York împotriva turnurilor, a studiat la Hamburg…

G.C. Maior: Da, asta spun.

E. Hurezeanu: Dar, atenţie, se pregătea pentru o lucrare de doctorat pe tema ‘Conservarea centrului istoric al oraşului Alep, din Siria’.

G.C. Maior: Da, da.

E. Hurezeanu: Uitaţi cum realitatea posterioară atacului terorist din septembrie 2001, cu ce se întâmplă astăzi în Siria, aproape că rotunjeşte cercul.

G.C. Maior: Exact! Oameni educaţi, unii dintre ei oameni chiar înstăriţi, deci toată mitologia asta cu…

E. Hurezeanu: … deposedaţii sorţii.

G.C. Maior: Exact, segmente periferice ale populaţiei marginale nu ţine din acest punct de vedere, insuflat un suflu ideologic aparte şi cu un scop determinat, plasaţi în diferite zone geografice ale lumii au putut comunica, au putut planifica de pe teritorii depărtate faţă de teritoriul SUA şi au putut folosi mijloace moderne ale comunicaţiilor, dar şi mijloace moderne ale transportului, respectiv avioane, pentru a produce o asemenea lovitură în inima simbolică, din punct de vedere financiar, a Americii, în inima simbolică, dar şi din punct de vedere real a puterii Americii, respectiv Pentagonul şi, mă rog, dacă ar fi reuşit până la capăt, chiar şi în inima puterii politice americane, Congresul american, că acolo lucrurile s-au stopat, slavă Domnului. Acest lucru nu a fost cu putinţă să se realizeze în istoria dinainte de dezvoltarea acestor mijloace tehnologice de comunicaţii la o asemenea scară şi cu un asemenea mod eficient de planificare şi din acest punct de vedere s-a schimbat o mare paradigmă.

E. Hurezeanu: Dacă globalizarea provoacă astfel de fenomene, democraţia, cel puţin în faza prealabilă lui 11 septembrie 2001, era cumva prea laxă, prea neglijentă…

G.C. Maior: Da.

E. Hurezeanu: … deci vulnerabilă?

G.C. Maior: Da.

E. Hurezeanu: Pentru că noi, ştiţi bine, am fost învăţaţi cu aşa-zisul silogism democratic al lui Fukuyama, celebrul pseudo-profet care ne anunţa că ordinea liberală, la sfârşitul Războiului Rece, e de acum indiscutabilă.

G.C. Maior: Va prevala.

E. Hurezeanu: Și va prevala.

G.C. Maior: Da.

E. Hurezeanu: El are şi aşa-zisul silogism democratic care spune cam aşa: prosperitatea favorizează democraţia şi democraţia favorizează pacea. Ori iată, se rupe pânza, ecranul se fisurează.

G.C. Maior: Da. Deci, într-adevăr, democraţia, şi cea mai puternică democraţie a lumii, din cel mai puternic stat, se pare că nu a fost pregătită pentru aşa ceva. Au existat, nu se poate spune acest lucru, semnale, au existat şi din partea serviciilor de informaţii, şi chiar şi conceptul strategic al NATO, după Războiul Rece, s-a schimbat, aducând terorismul în faţa principalelor ameninţări, dar mai mult la nivel conceptual, într-o primă fază.

E. Hurezeanu: Da.

G.C. Maior: Practic, s-a şi văzut ulterior că au existat şi informaţii referitoare la aceste intenţii de lovire a teritoriului SUA. Totuşi, surpriza a fost majoră; nu am fost, nu neapărat SUA, dar noi, ca democraţi, pregătiţi pentru un asemenea eveniment, pentru gestionarea sa adecvată. Ulterior, lucrurile au mai evoluat din acest punct de vedere şi acesta este un lucru care a fost speculat de noul terorism global, în acest caz întruchipat de Al-Qaeda, de această organizaţie specială din acest punct de vedere şi care a dobândit, prin actul din America şi alte acte, o recunoaştere globală. Un lucru de altfel urmărit de Al-Qaeda, că organizaţiile acestea urmăresc şi…

E. Hurezeanu: Da, da, notorietatea…

G.C. Maior: … un anumit tip de recunoaştere…

E. Hurezeanu: … oricât ar fi de sinistră.

G.C. Maior: … capacitatea de a face propagandă, capacitatea de a-şi făuri un brand, capacitatea de a insufla, în anumite zone ale lumii, chiar o teamă ce poate produce efecte politice la nivelul unor guverne. De atunci s-au schimbat anumite lucruri şi, din acest punct de vedere, există multe dezbateri. Dacă democraţiile nu au prea virat spre un anumit tip de control asupra societăţii …

E. Hurezeanu: Da.

G.C. Maior: … exageratul raport de ameninţare propriu-zisă, acum ce putem spune? Când se petrece un asemenea eveniment, opinia publică este revoltată…

E. Hurezeanu: Ultragiată, revoltată.

G.C. Maior: … speriată…

E. Hurezeanu: Da.

G.C. Maior: … dezbaterile sunt majore, se caută vinovaţi, se caută cauzalităţi.

E. Hurezeanu: Ce aţi păzit, unde aţi fost, CIA, FBI?

G.C. Maior: … Ce aţi făcut.

E. Hurezeanu: Da.

G.C. Maior: Când nu se întâmplă şi se iau măsuri preventive, un alt tip de dezbatere – de ce atât de mult, de ce asemenea legi mai restrictive din punct de vedere al libertăţii. Eu cred că există sau trebuie să existe un echilibru între libertate şi securitate. Lucrurile sunt complementare, sunt importante de a fi văzute împreună aceste două noţiuni şi să fim vigilenţi, pentru că, vedeţi, aşa cum atunci s-a produs o surpriză, surprizele viitorului pot fi şi mai dramatice. Dacă avem în vedere aceleaşi elemente pe care le-am menţionat, evoluţia extraordinară a tehnologiei, a capacităţii unui singur om de a manevra, de a opera cu noi tehnologii, din punct de vedere al comunicaţiilor, dar şi din punct de vedere al mijloacelor de distrugere pe care le are la dispoziţie de pe piaţa normală, publică; vorbesc de armament sofisticat, vorbesc de mijloace de transport aflate la îndemâna oricui, foarte sofisticate, care pot fi acaparate, manipulate, cum s-a întâmplat atunci, vorbesc de dezvoltarea tehnologiilor noi din punct de vedere al armamentului, arme chimice, biologice, arme nucleare; acum nouă ni se par utopii acest lucru, dar nu sunt, din punct de vedere al planificării şi la nivelul serviciilor de informaţii, şi la nivelul zonei militare, ca să spun aşa. Producerea unei bombe atomice, de exemplu, sau a unei arme nucleare, în sensul cel mai rar cu putinţă, la nivel de execuţie mai redus decât cele create de state, vă daţi seama ce ar însemna ca o grupare teroristă să reuşească să-şi procure instrumentele pentru detonarea unei asemenea bombe într-o aşezare urbană, şi nu vorbesc de azi, de mâine, vorbesc în 5-10 ani – la scară istorică este nimic – ce disrupţie majoră în ordinea socială, politică, psihologică, până la urmă, a unui stat, a unei aşezări mai largi, urbane. Nu este de neglijat nici această ipoteză deloc.

E. Hurezeanu: Nu poate fi exclusă ipoteza asta.

G.C. Maior: Deloc, deloc.

E. Hurezeanu: Domnule director, noi avem acum de-a face, ambiental, aşa, cu terorismul islamist, nu? Este varianta…

G.C. Maior: Da.

E. Hurezeanu: … exacerbată a Islamului revendicativ, să zicem, resentimentar, nu, recrearea califatelor, marea revoltă împotriva celor care au ocupat cu forţa locurile sfinte, americanii, în Arabia Saudită. Aici avem de-a face cu un terorism cu substrat religios, deşi sunt discuţii; apoi am avut, de-a lungul anilor, şi cei care ne privesc acum şi vor fi suficient de răbdători să vadă, de-a lungul următoarelor săptămâni serialele noastre, în Istoria terorismului după 1945, am avut de-a face cu terorism ideologic, bineînţeles în cazul Brigăzilor Roşii, în Italia extrema stângă, extrema dreaptă în cazul lui Baader-Meinhoff în Germania, tot un fel de extremism de stânga, există şi un terorism confesional religios, IRA şi aşa mai departe (este vorba despre documentare difuzate la Digi World, n.r.).

G.C. Maior: … de tip etnic, de tip politic…

E. Hurezeanu: Etnic, etnic.

G.C. Maior: … separatist.

E. Hurezeanu: Ceea ce un autor pe care ştiu că-l apreciaţi la fel de mult ca mine şi l-am mai evocat într-o discuţie pe care am avut-o cu domnia voastră, americanul Philip Bobbitt, care este unul dintre cei mai interesanţi, mai cutezători gânditori ai fenomenului terorist, el spune aşa: stop, nu ne interesează substratul; am ajuns într-o fază în care ne interesează teroarea ca atare, versus stat, statul democratic, pentru că nu mai suntem într-un stat naţional, ca în secolul XIX sau o bună parte din secolul XX, suntem într-un stat piaţă. Nu? Market state versus national state.

G.C. Maior: Da.

E. Hurezeanu: Și problema este a terorii care se manifestă prin terorişti şi care, de fapt, dincolo de orice motiv aparent, confesional ideologic şi aşa mai departe, ceea ce urmăreşte este transformarea unui stat al consimţământului, deci democratic, într-un stat al terorii. Cum înţelegem? E prea filosofică această explicaţie sau…?

G.C. Maior: Aparent, da, dar din punct de vedere practic, eu am să vă spun: un stat care – şi dau exemplul Bulgariei, vecinii noştri, apropo de ceea ce trebuie să înţelegem şi să percepem şi noi, ei n-au fost niciodată o ţintă, după 1989, din punct de vedere al terorismului. Anul trecut s-a petrecut un act terorist de amploare totuşi, la Burgas. Vreau să vă spun că efectele sociale, psihologice, asupra societăţii bulgare sunt majore, dincolo de discuţii le pe care le-am avut şi eu cu omologii noştri, faptul că s-a petrecut pe acel teritoriu, că încă nu există o investigaţie finalizată în legătură cu autorii atentatului din Bulgaria, că există gândirea ‘de ce, care sunt cauzele, ce s-a întâmplat, cum am evoluat?’, a produs o bulversare în societatea bulgară, la care trebuie să medităm şi noi. Într-adevăr, actul terorist provoacă daune majore din punct de vedere al mecanismului statal şi al funcţionării sale normale. Investitorii se gândesc de mai multe ori dacă să investească într-un stat care este supus constant unor acţiuni teroriste, turismul are de suferit.

E. Hurezeanu: Da, statul însuşi îşi fortifică musculatura marţială…

G.C. Maior: Statul îşi fortifică mecanismele. Da.

E. Hurezeanu: … şi îngrădeşte drepturile civice.

G.C. Maior: Poate şi se produc anumite exagerări, dar din bună intenţie…

E. Hurezeanu: Există pericolul derapajelor de la democraţie, cu reflexe dictatoriale.

G.C. Maior: Întotdeauna există, de fapt acestea sunt şi obiective urmărite de actul terorist.

E. Hurezeanu: Indiferent de substratul atacului terorist…

G.C. Maior: Exact, exact, sunt…

E. Hurezeanu: … de substratul afişat, clamat.

G.C. Maior: Indiferent de substrat, exact. Mulţi spun, cei din strategie, experţi în strategie, că terorismul nu are o strategie la bază. Eu cred că da, dincolo de teroare şi de aceste efecte, are, şi trebuie să identificăm cauzele, scopul. Aţi spus scop politic, scop religios, scop ideologic. Există şi acest fenomen nou al unei anumite devianţe, care face din ‘solo terrorism’, de exemplu, un ‘lup singuratic’, aţi văzut ce s-a întâmplat în Norvegia.

E. Hurezeanu: Da.

G.C. Maior: Un individ absolut… aparent normal în societate care, acumulând în timp o autoradicalizare, o anumită ideologie, a putut ucide cu sânge rece zeci de persoane paşnice de pe o insulă dintr-o ţară aparent extrem de liniştită.

E. Hurezeanu: Dintr-o ţară utopic de prosperă şi liniştită.

G.C. Maior: În Franţa s-a întâmplat acelaşi lucru, deci… şi acesta este cel mai greu de detectat.

E. Hurezeanu: Dar includeţi un astfel de atac ca cel împotriva copiilor din Norvegia sau manifestările de amoc, de nebunie, din Statele Unite, care se ţin lanţ, în terorism?

G.C. Maior: Sigur că da, e în categoria mai largă a terorismului, este chiar subiect de dezbatere în relaţiile pe care le avem cu alte servicii, pentru că este cel mai pervers şi mai greu de detectat. Nu avem nicio organizaţie la baza unui asemenea act, este un simplu individ care iarăşi, folosind tehnologia modernă, este capabil… comunicaţii, Internet, învăţare din lumea aceasta virtuală a Internetului de tot felul de mijloace şi metode, iată ce poate să producă într-o societate. Și aici chiar e ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân. Franţa a fost bulversată, de asemenea, de un asemenea fenomen chiar în mijlocul alegerilor prezidenţiale de anul trecut, când preşedintele Sarkozy a şi fost acuzat că, într-un fel, a folosit acel act terorist de la Toulouse pentru a-şi ranforsa campania prezidenţială, de fapt, gestiona o criză de amploare în Franţa. Iată ce efecte poate să aibă şi acest tip de terorism!

E. Hurezeanu: Vorbeaţi de atacul terorist de la Burgas, de anul trecut, şi noi suntem aici, vecinii nemijlociţi. Au existat repercusiuni de natură psihologică şi în societatea românească. A mai fost episodul acela reluat, într-un fel, printr-un interviu al colegului Adelin Petrişor cu un cleric islamist, care vorbea în continuare de pericolul, nu de pericolul, vorbea pur şi simplu de faptul că România şi Bulgaria sunt foste teritorii ale Califatului, nu, şi că sunt vulnerabile. Să vorbim puţin despre pericole care ne pasc pe noi!

G.C. Maior: Da, eu sunt uneori dezamăgit de ignoranţa de la nivelul chiar unor segmente, să spun, de porţiuni de opinie publică şi de la noi. Da, discutăm ‘la noi ce se poate întâmpla, vine directorul cu un mesaj alarmist’. Iată că un mesaj aparent general al unui cleric, Bakri, de care vorbeaţi, este dublat până la urmă de un act material în estul Europei, în Bulgaria, zonă care era considerată sigură din punct de vedere al ameninţării teroriste faţă de vestul Europei, până când s-a întâmplat acest lucru. Acest act din Bulgaria ne arată că există mutaţii în zona de ţinte ale terorismului, nu mai suntem ţinte generice, deci conceptuale, suntem şi ţinte practice, în această zonă a Europei. Avertizez, pentru că este datoria mea să avertizez, că nu suntem scutiţi nici noi de acest fenomen, indiferent de ceea ce vor spune unii sau alţii din opinia publică, dar dacă rămânem şi ignoranţi din punct de vedere al mijloacelor pe care le are la dispoziţie un stat pentru a încerca să prevină asemenea fenomene, mai târziu vom şti precis spre cine să arătăm cu degetul, când se va produce un asemenea eveniment, aici. Și îmi pare rău să vorbesc aşa, dar a încerca să minimizezi o asemenea dezbatere… şi vă felicit că reuşiţi şi prin aceste filme documentare să arătaţi ce efecte, ce consecinţe pot să aibă asemenea acţiuni asupra unor state, asupra unor societăţi, asupra până la urmă a unor oameni. Și noi am suferit, din păcate, şi să ne trezim un pic. În Spania, la Madrid, au murit foarte mulţi cetăţeni români. E bine să nu avem mijloacele de a coopera măcar cu servicii externe, pentru a preîntâmpina moartea sau acţiuni asupra vieţi unor cetăţeni români?! Nici măcar epoca dinainte de 1989, când statul era foarte securizat din punct de vedere…

E. Hurezeanu: Sunt, apropo, dictaturile mai sigure decât democraţiile?

G.C. Maior: Noi am avut de… Nu, niciodată. Păi, asta e capacitatea terorismului de a acţiona, indiferent de forţa unui stat, indiferent de capacitatea sa de a se structura, extrem de violent, prin mijloace asimetrice, deci folosind aceste mijloace moderne.

E. Hurezeanu: Da. S-a întâmplat şi în Rusia, care nu e chiar o dictatură, dar e oricum, e un stat…

G.C. Maior: State dictatoriale din zona Golfului, cu guverne puternice, cu sisteme puternice, fără nicio cenzură din punct de vedere al mijloacelor pe care le pot folosi statele, au suferit acţiuni majore, de amploare. Uitaţi-vă, zona Golfului, Arabia Saudită, Siria, etc..

E. Hurezeanu: Sigur. Domnule director, un cinic ar putea să constate…, de altfel, când voi da acest exemplu, el o să vă sune familiar, pentru că e din Philip Bobbitt.

G.C. Maior: Da.

E. Hurezeanu: La un moment dat, el spune: ‘domnilor, staţi puţin, în definitiv, până în 2010, începând din faza modernă sau nouă a terorismului, să spunem din 2001, din 11 septembrie, victimele terorismului în totalitate sunt egale, deci numărul victimelor terorismului, în întreaga lume, nu depăşeşte numărul victimelor lovite de fulger sau înecate în propria cadă de baie. Pe de altă parte, răsturnările în structura statelor, în atitudinea statelor, controlul, să zicem generalizat, Marea Britanie sau în alte părţi, interceptările, sentimentul mai mult creat în societăţile libere, în societăţile democratice atlantice, să zicem, că nu mai eşti de capul tău, că eşti în mâna cuiva, al lui ‘Big Brother’, care a reapărut, ‘Big Brotherul’ din dictaturile comuniste, să zicem, s-a sofisticat şi este aici, cu noi, în Anglia, în Statele Unite, poate şi în România. Merită? Nu cumva răsturnările reactive, prin reacţiile statelor, nu cumva au făcut ca să aruncăm copilul cu tot cu apă din covată? Stiţi cum se spune.

G.C. Maior: Nu contează numărul victimelor. Și o victimă este importantă până la urmă dar, mă rog, asta este o discuţie într-adevăr poate mai abstractă, dar nu abstractă pentru cei care suferă de pe urma ei. Contează şi efectele de care menţionaţi, şi nu doar din partea, să-i spunem, a reactivităţii statului, a adaptării sale la acest mijloc, şi din partea organizaţiilor teroriste care obţin un suflu de teamă, la nivel societal, de incertitudine, de bulversare economică, de, până la urmă, teamă de a călători, de a ieşi în societate. Aceste aspecte sunt cuantificate, la nivelul organizaţiilor teroriste, în raport de efectele unui atentat terorist. Faptul că se pot repeta, faptul că se pot repeta la nivel de surpriză în comunităţi aşezate, liniştite, care nu au mai întâlnit aşa ceva, toate aceste lucruri ne fac să credem, repet, că este important să existe un echilibru între securitatea unui stat democratic şi libertăţile cetăţenilor. Nu sunt libertăţi restrânse din punct de vedere al conceputului esenţial al unui stat democratic, sunt libertăţi care sunt, până la urmă, controlate pentru însăşi conceptul de libertate, într-un anumit fel, ceea ce ar trebui să înţeleagă, şi cred că înţelege, populaţia, mai ales populaţia care a fost afectată, din păcate, de asemenea evenimente.

E. Hurezeanu: Domnule director, este o istorie lungă a terorismului. Ne despărţim la un moment dat de terorism? Există vreo şansă? Sau este răul necesar care ne va însoţi atâta timp cât globalizarea presupune oameni nemulţumiţi, periferici şi sunt antrenate, în interiorul ei, forţe care, aşa cum se spunea mai demult, că scopul puterii este puterea, scopul terorii rămâne teroarea, şi atunci am intrat într-un ciclu pe care nu-l mai vedem oprit? Aşa este?

G.C. Maior: Nu, este într-un fel adevărat ce aţi spus. Este greu să elimini complet un asemenea fenomen. Trebuie să ţinteşti, în schimb, spre aşa ceva. Nu cred că vom reuşi, nu suntem într-o lume idealistă. Întotdeauna vor exista scopuri politice, idealuri, din păcate extremiste, idealuri religioase, fundamentaliste care se doresc a fi atinse prin asemenea mijloace violente. Cred că putem, în schimb, limita acest fenomen, şi aici este rolul nostru.

E. Hurezeanu: Ultima întrebare. Înţelegând aceste lucruri pe care tocmai le-aţi spus, ştiţi că există o soluţie, probabil pseudosoluţie de natură utopică, ne dăm seama de asta, dumneavoastră mai ales, şi ca practician, nu doar ca filozof şi politolog, şi anume rezolvarea cauzelor terorismului la faţa locului, să-i mulţumeşti pe oamenii nemulţumiţi, de unde este recrutat terorismul.

G.C. Maior: Da, uitaţi, au existat şi exemple în istorie prin care ceea ce a însemnat, la un moment dat, o activitate sau o acţiune teroristă intensă, s-a rezolvat prin rezolvarea unor cauze, s-a rezolvat politic, s-a rezolvat prin negociere. De exemplu situaţia din Irlanda de Nord. Chiar dacă nu este…

E. Hurezeanu: Mai sunt…

G.C. Maior: … rezolvată la nivelul politic, totuşi, la nivelul acţiunilor Organizaţiei Republicane Irlandeze sau a Armatei Republicane Irlandeze aceste lucruri s-au stopat şi din punct de vedere oficial. În Spania la fel, s-au purtat negocieri. Da, este important!

E. Hurezeanu: Mai ales că toate erau şi fenomene cumva auxiliare sau care ţineau de Războiul Rece.

G.C. Maior: Nu neapărat!

E. Hurezeanu: În cazul Germaniei, de exemplu, în cazul Italiei.

G.C. Maior: Poate da, în cazul Italiei, în cazul Irlandei nu neapărat ţine de Războiul Rece.

E. Hurezeanu: În cazul Irlandei mai puţin. Pe cine credeţi că poate interesa şi cui poate folosi un astfel de serial cu episoadele cele mai interesante, bine documentate, ale istoriei terorismului? Atenţia cui trebuie să se concentreze aici, de exemplu printre telespectatorii români? De ce i-ar putea interesa asta?

G.C. Maior: Eu cred că ar putea interesa întreaga populaţie. Unu, să vadă o lume în care există pace dar există şi violenţă majoră, şi în care poate fi extrem de periculoasă, în locuri şi cu surprize nebănuite pentru, repet, comunităţi liniştite, comunităţi aparent izolate de asemenea fenomene. Ar interesa şi specialiştii, bineînţeles, istoricii în evoluţia unor fenomene politice, fenomene strategice, fenomene religioase, şi experţi în comunicare, în abordarea acestui fenomen, instituţiile, bineînţeles, care au rol în a asigura populaţia că nu se va întâmpla.

E. Hurezeanu: Aşa, ca să dau dovadă de umor, dar îndoielnic, dincolo de problemele noastre, aici, de natură politică, ce face dreapta, ce face stânga, preşedintele, antiprezidenţiabilii, sunt şi probleme realmente importante şi periculoase, la fel de ameninţătoare sau cu adevărat ameninţătoare, chiar în pacea aparentă care ne permite nouă să nutrim şi, cum să spun, îmbunătăţim tot timpul vulcanul de gâlceavă, vulcanul noroios de la Focşani.

G.C. Maior: Să privim deci la aceste exemple din ţări pe care chiar ne place, unele, să le vizităm: Irlanda, Marea Britanie, Spania, Italia, etc, am văzut o diversitate deosebită, chiar dincolo, în Orientul Mijlociu…

E. Hurezeanu: Da!

G.C. Maior: … din diverse motive. Să fim mulţumiţi că uneori suntem intens preocupaţi, şi este normal să fie aşa, de probleme economice, de dezbateri politice de la noi, şi că nu suntem în focul unei dezbateri post-factum. Aş fi foarte curios cum ar reacţiona atunci opinia publică şi marii experţi, şi este bine să păstraţi pentru arhive aceste emisiuni, pentru a arăta că vor spune ‘dar ce s-a făcut’, în momentul în care noi foarte rar ieşim şi avertizăm, că asta este şi misiunea noastră, în ciuda unei ironii, aşa, mai mult sau mai puţin subtile, adesea destul de rudimentare, care se lansează către oficiali din acest domeniu, nu vorbesc de mine, vorbesc de aceste instituţii. A, da, folosesc acest lucru ca un pretext pentru a-şi…

E. Hurezeanu: Fortifica rândurile.

G.C. Maior: … fortifica…

E. Hurezeanu: … instituţiile austere şi complete.

G.C. Maior: Pe mine mă interesează populaţia, în primul rând, a acestei ţări, să stea, să lucreze în siguranţă şi să nu mai aibă şi această problemă.
 
Sursa: digi24.ro