Interviu

INTERVIU. Nciolae Pojoga: „O fotografie bună presupune o corelare dintre Formă, Conținut și Efect”

– Spune-mi te rog, dragă Nicolae Pojoga, ce principii urmezi în viață?

Greu de spus! Din păcate, multe din principiile mele de viață le pot urma doar după ce am trăit un eșec total, sau am făcut o nedreptate, cu voia sau fără voia mea. Învăț de la cele rele mult mai lesne decât de la cele bune. Are un gust amar acest fel de filosofie, dar te ține treaz o vreme.

– Care sunt regulile de bază pentru o fotografie bună?

Pentru mine contează evenimentul sau ceea ce numim conținutul. În linii mari, există un principiu de care mă țin în criticismul fotografic numit „Triunghiul Gestalt”. Adică o corelare dintre Formă, Conținut și Efect (supranumit și „feedback”). Pare un pic „academic”, dar face pace în dilema fotografiei: artistică/documentară/renumită. În cele din urmă, unul din aspecte prevalează și o fotografie își face loc în istoria genului.

– Ce proiecte din ultimii ani ți-au alimentat energiile profesionale?

„Lumea lui Zaharia” (album de imagini realizate după colecția de 4000 de negative din anii 60, o colecție găsită de tânărul documentarist Victor Gălușcă printre ruinele casei autorului acestor negative, fotograful amator Zaharia Cușnir, din satul Roșieticii-Noi, raionul Florești; albumul „Lumea lui Zaharia” a apărut la Editura Cartier, în două ediții, în 2017 și 2020 – n.n.) și „Album de Război” (apărut la Editura Cartier în 2019, acest album conține 96 de fotografii care ilustrează conflictul armat de pe Nistru (martie – iunie 1992). Ambele proiecte sunt strict documentare, condimentate, însă, de un anumit artistism, plus calitatea de a deveni populare cu timpul sau peste noapte

– Cum educi un tânăr fotograf, cameraman, documentarist – ce-i spui, ce-i ceri să facă?

Așa ceva ține de o relație liberală, dar foarte strânsă, care durează trei-patru ani și mai mult. Ar fi multe de spus, bune și rele, dar nu pot face obiectul unui dialog. Uneori realizez că în educarea unui tânăr artist sau meseriaș în domeniu, cel mai mult profită pedagogul. Înveți enorm învățând pe cineva!

– Evidențiază, te rog, câteva nume ale discipolilor tăi pe care îi crezi de nădejde.

Andrei Moraru, Lucia Lupu, Igor Țurcanu, Nelu Donică și mulți alții, care, la sigur, se vor supăra nefiind pomeniți aici!

– Cum să ne comportăm în vreme de pandemie?

Consultăm medicii, nu facem virusologie „ad hoc” și profităm de șederea acasă pentru a recupera timpul pierdut în afara singurătății.

– Ce evenimente din R. Moldova ne dau speranțe?

Niciunul, afară de cele atmosferice. Plouă, în sfârșit!

– Ai timp de citit? Ce citești?

Am, desigur! Mai rău cu re-cititul care, dintotdeauna, a fost pentru mine un „viciu” secret al luxului vieții și care în tinerețe nu avea limite. Acum citesc Saramago, Harari, Eco, Eusebius, Pastoureau și „Mica enciclopedie a figurilor de stil”. Recitesc Nabokov, Creangă, Gogol și „Mecanica” de L. Landau. Toate – concomitent!

– Unde vei merge la vară?

La țară, fiindcă și rimează „proaspăt” cu „vară”.

– Cum ai descoperit sculptura arahaică pe care ți-ai pus-o drept poză de profil pe pagina Fb (e o sculptură din curtea Muzeului național de Arheologie și Istorie din Chișinău – n.n.)?

Într-o zi asfințea soarele… Mi-a plăcut din prima și fiind din piatră (nu eu – sculptura!) nu o voi trăda niciodată!

– Mulțumesc pentru răspunsuri, sănătate multă și bucurii în fiecare zi!

Interviu de Irina Nechit

P.S. M-a impresionat modul cum își formulează Nicolae Pojoga profesiunea de cedință, într-un interviu acordat recent Ziarului de Gardă (23 aprilie 2020), vă propun spre lecutră aceste rânduri: „Într-o zi, intru sus la redactorul-șef al celebrului „Sfatul Țării” și unde zic: – Măria ta, domnule Nicolae Misail, dă-mi carte și bani de drum până la Nagorno-Karabakh, că e mare gâlceavă pe-acolo și aș putea aduce ceva materie proaspătă la Ziar.

Mi-a dat, am fost, am adus și am dat și la alții din exterior. Am făcut și școală serioasă cu această ocazie, deosebit de riscantă, de altfel. Numele meu a început să figureze pe agendele unor birouri și „desk”-uri serioase ale agențiilor fotografice de prestigiu. Era în noiembrie 1991. În decembrie, au început să tragă și pe la noi.

În martie 1992 – război în toată legea! Nu am niciun chef să mai vorbesc ce și cum a fost. Toate s-au materializat cu ceva important pentru mine. Expoziții, publicații, comunicări în România, Ukraina, Statele Unite. În 2004, a fost proiectat la Casa Cineaștilor documentarul „Război și Pace în Moldova” semnat de regizoarea Elena Donciu, eu fiind în echipă cu misiuni de redactor, consultant, autor de fotografii și figurant în câteva scene. Alte trei expoziții importante: Chișinău (Muzeul Național de Istorie, 2007), Sibiu (capitală culturală europeană, 2007) și Chișinău (Galeria ”Brâncuși”, 2014) m-au făcut să cred în valoarea lucrărilor mele de la războiul din Transnistria. Una cu alta, am avut astfel curajul și infinit de marea susținere a editurii Cartier în persoana ilustrului Gheorghe Erizanu pentru proaspătul „Album de Război” cu care mă mândresc și mă felicit pentru o prefață pe gustul meu.

Cu Zaharia Cușnir a fost absolut SF și ”panaramă”. (…) A fost ceea ce se numește „Epoca Zaharia”. Aproape trei ani de muncă cu negativele, muncă la negru, zi de zi, fără bani și uneori fără mâncare. Împreună cu Elena Donciu. Zaharia mă vizita discret, uneori – brutal, în visele mele, cred că mai și muta lucrurile de prin locuințele noastre. Am ajuns să cunoaștem locurile, figuranții, gândurile și sentimentele lor. Delir! Apoi au urmat nenumărate expediții, documentări, interviuri, filmări. Normal că a ieșit și o carte-album ”Lumea lui Zaharia”, totul cu cheltuiala și truda lui Erizanu cu tot Cartier-ul său. Astfel s-au mai materializat și alte minuni din viața asta (…) Zaharia a trecut și în România, în care a fost copil, student și ostaș în termen. A avut patru mari expoziții la Bucureşti, Cluj, Timișoara și Baia Mare. Toate sub egida Muzeului Țăranului Român”.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.