De aceea, când am aflat de venirea unei femei în fruntea Misiunii OSCE în Moldova, mi-am zis „A venit timpul!”, reuşim şi noi să rezolvăm conflictul transnistrean. Diplomat, cu o vastă experienţă în regiunea Asiei Centrale şi a Balcanilor, doamna Ambasadoare Jennifer Brush a precizat înaintea interviului că va răspunde din perspectiva unei mame. Este mamă singură şi foarte curajoasă, călătoreşte împreună cu fiul său în vârstă de nouă ani şi motanul în vârstă de 19 ani. Următorii ani familia Brush îşi va petrece în Moldova: doamna Ambasadoare este ferm decisă să facă o schimbare în ţara noastră.

– Doamnă Ambasadoare, de ce aţi decis să aplicaţi pentru această poziţie?

– Ce m-a atras să vin aici a fost faptul că trebuie găsită o soluţie a conflictului transnistrean, dar şi faptul că Moldova se află între două regiuni pe care le cunosc şi-mi sunt foarte dragi – Asia Centrală şi Balcanii. Deoarece nicio femeie nu a deţinut această poziţie până acum, m-am gândit că pot aduce o abordare diferită în acest conflict. Mă uit la acest conflict ca la un lucru pe care trebuie să-l fac pentru copiii mei. Văd în fiecare zi cum vieţile oamenilor sunt blocate, deoarece acest conflict nu este rezolvat. Cred că cei de aici au ajuns să se împace cu existenţa acestuia şi consideră că vieţile lor nu se vor schimba, dar nu cred că e cazul. Mă adresez mamelor şi femeilor tinere şi le încurajez să-şi asume un rol în reglementarea acestui conflict pentru ca fiecare să înceapă să trăiască aici o viaţă mai prosperă şi stabilă.

– În primul rând, noi trebuie să ne dorim acest lucru…

– Exact. Mai întâi de toate, trebuie voi să vă doriţi acest lucru. Şi nu ţine doar despre rezolvarea conflictului, ci de transformarea vieţilor voastre. Prin transformarea vieţilor voastre, transformaţi Moldova. Moldova întotdeauna a fost la răscruce de civilizaţii, a avut mai multe căi diferite. Astăzi, este o ţară independentă, cu frontiere recunoscute la nivel internaţional, iar acestea nu se vor schimba în niciun caz, indiferent de fanteziile pe care le pot avea unii în privinţa schimbării acestor hotare. Moldova trebuie să-şi asume locul dintre Est şi Vest, moment în care întreaga zonă va deveni deschisă comerţului, afacerilor, liberului schimb de idei, oameni, mărfuri şi servicii.

– Dvs. şi fiul dvs. aveţi deja un loc preferat în Chişinău?

– Pentru fiul meu este terenul de tenis de la Şcoala Sportivă Republicană Specializată de Tenis. Prima jucărie a sa a fost o rachetă de tenis. A început acest sport în Turkmenistan, pe când avea 3 ani. Când am ajuns în Serbia, unde toţi copiii îşi doresc să devină jucători de tenis ca Novak Djokovic, Ana Ivanovic, Jelena Janković, a început să joace mai intens şi a devenit destul de bun. Am înţeles de la instructorul său de aici că în prezent ar fi cel mai bun jucător de 9 ani din Moldova.

Unul din locurile mele preferate este Piaţa Centrală, unde pot cumpăra fructe şi legume proaspete de la producătorii locali. Acest fapt îmi aduce aminte cu drag de statul în care am crescut – Ohio, o regiune agrară din Statele Unite. Ohio, ca şi Moldova, a suferit de secetă în această vară. Eu înţeleg cât de mult suferă oameni de lipsă de ploaie. E un lucru teribil care s-a întâmplat şi consecinţele secetei mă preocupă. Fiind o ţară agrară, sunteţi foarte ataşaţi terenurilor Dumneavoastră fertile şi produselor locale. Vreau să cred că autorităţile de pe ambele maluri ale Nistrului vor coopera pentru a crea mecanisme prin care să poată minimaliza efectele unor astfel de calamităţi naturale.

– Am înţeles că aţi reuşit în cele peste 100 de zile de când vă aflaţi în Moldova să adoptaţi un suflet moldovean în familia dvs…

– Revenind din Tiraspol, în una din vizitele mele, am văzut o căţea cu câţiva pui foarte mici la linia administrativă. Unul din ei s-a apropiat de mine şi i-am făcut o poză pe care am trimis-o fiului meu . Mi-a răspuns că adoră acel câine. Din fericire, în aceeaşi zi, cineva din misiune se întorcea de la Tiraspol şi a reuşit să ia câinele. Este femelă, iar eu am vrut să o numesc Tamojennik, dar fiul meu a zis că o va chema Raquel. Revenind însă în Ohio, la şcoala băiatului meu, i-am întrebat pe colegii săi de clasă dacă ştiu ce înseamnă un conflict, de ce etnie sunt sau ce religie au. În acel moment, toată clasa a ridicat mânile – erau musulmani din Pakistan, evrei din Israel, catolici din Irlanda. Iar o fetiţă din spatele clasei a zis că religia ei este ortodoxă şi vine din Moldova, tatăl ei fiind din Chişinău. Fiul meu nu mi-a povestit niciodată despre această colegă. Atunci am şi aflat că fetiţa se numea Raquel.

– Citind biografia dvs., am avut senzaţia că aţi trăit peste hotare mai mult decât în Statele Unite. Cum v-a influenţat această perioadă?

– Prima lecţiile pe care am învăţat-o în diplomaţie este respectul faţă de oameni şi opiniile lor, fie că sunt sau nu de acord cu ei. Unul dintre exemple ar fi recentele discuţii despre federalizare. Am mai spus-o că, noi, în Statele Unite ale Americii, avem un sistem federal. E destul de dificil să văd atâta critică faţă de acest sistem pentru care noi muncim atât de mult. Dar eu trebuie să înţeleg şi să respect motivele pentru care-l dezaprobaţi.

– Practic, v-aţi început cariera diplomatică destul de devreme, în calitate de elevă de schimb în Serbia. Câţi ani aveaţi?

– Aveam 17 ani, iar Iugoslavia de atunci era o ţară săracă, cu un sistem comunist de guvernare. Locuiam la o fermă şi nu ştiam nici limba, dar acei oameni au împărţit cu mine puţinul ce-l aveau. Chiar dacă în timp am pierdut contactele cu ei, am făcut tot posibilul să ne regăsim. Eu m-am reîntors în Serbia, ştiind că am lăsat unele lucruri neterminate şi am făcut cunoştinţă cu „nepotul” meu, care eventual a venit în America tot printr-un program de schimb. Recomand mamelor să-şi încurajeze copiii să plece să vadă lumea, dar şi să-şi deschidă uşile pentru studenţii străini. Nu ştii niciodată ce dar îţi poate oferi această experienţă.

– Cine sunt modelele care vă inspiră?

– Pe Angela Merkel o consider un rockstar. Este femeia care prin muncă intensă şi inteligenţa nativă a reuşit să devină una dintre cele mai puternice persoane din lume. Şi chiar dacă nu sunt de religie romano-catolică, sunt inspirată şi de Papa Ioan Paul al II-lea, pe care am avut ocazia să-l întâlnesc. Prin efortul său, a reuşit să schimbe o întreagă regiune. Puteai vedea diferenţa pe care un singur om o poate face doar fiind o persoană bună, justă, o persoană cărei pasă.

– Aţi întâmpinat anumite dezavantaje în faptul că sunteţi o femeie într-un domeniu considerat „o lume a bărbaţilor”?

– Când abia îmi începusem cariera, eram înconjurată de bărbaţi. Au fost cazuri când intram într-un birou, iar persoanele considerau că le voi servi cafeaua. Când luam loc la masă, simţeam un fel de disconfort care plutea în aer.

Într-o lume a bărbaţilor, lecţia nefericită este că trebuie să muncim mult mai mult pentru a ne demonstra capacităţile. Eu am fost nevoită să fac multe sacrificii – să renunţ la concedii, să nu mă îmbolnăvesc, să amân momentul pentru a-mi întemeia o familie. Chiar dacă astăzi lucrurile se schimbă pe zi ce trece, cred că bărbaţii trebuie să-şi schimbe atitudinea şi să joace un rol mai constructiv în casă.

– Pentru ce sunteţi recunoscătoare?

– Sunt recunoscătoare pentru existenţa copilului meu. Copiii găsesc nenumărate căi în a-şi pune viaţa în pericol, iar faptul că supravieţuiesc este un miracol. Sunt recunoscătoare şi momentelor în care am putut face o diferenţă. În Turkmenistan, am vrut să publicăm un anunţ despre un program de schimb pentru studenţi. În acel moment, am fost contactată de Ministerul de Externe şi mi-au zis să scoatem fraza în care menţionăm că şi persoanele cu dizabilităţi pot aplica la acest program. Ei nu vroiau să se ştie că în ţara lor există persoane cu dizabilităţi. Eram atât de supărată încât m-am dus la minister şi m-am aşezat jos, spunându-le că nu mă mişc de acolo până când nu-şi schimbă poziţia. Am reuşit să-i conving şi cred că anume curajul personal poate face o diferenţă.

– Presupun că adunaţi multă tensiune la locul de muncă, cum vă relaxaţi?

– Tenisul mă ajută să mă relaxez, deoarece pot lovi mingea cu putere. Îmi place şi să gătesc, chiar am încercat să fac aici propria brânză, iaurt şi chiar îngheţată.

– La sfârşit, vă rugăm să transmiteţi un mesaj femeilor din Moldova.

– Doamnelor, mă gândesc la voi şi fac tot posibilul pentru a uşura puţin viaţa pe care o trăiţi, pentru a oferi copiilor voştri o mai bună perspectivă de viitor. Dar nu pot face acest lucru singură şi am nevoie de ajutorul vostru pentru a construi împreună un viitor mai bun pentru Moldova. 

Reţetă de la Şefa Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadoarea Jennifer Brush

Chili

Ingrediente:
– Sare de masă
– jumătate de cană de fasole brune
– 6 ardei ancho chile fără seminţe, tăiaţi mărunt (ardei Pablano uscat, moderat iute)
– 2-4 ardei chili de Arbol, uscaţi, fără seminţe
– 3 linguri mari de făină de porumb
– 2 linguriţe de oregano uscat
– 2 linguriţe de cumin măcinat
– 2 linguriţe de praf de cacao
– 2,5 pahare de bulion de pasăre
– 2 cepe medii
– 3 ardei Jalapeno mici, fără seminţe, tăiaţi mărunt
– 3 linguri mari de ulei vegetal
– 4 căţei medii de usturoi
– 1 cutie de roşii tăiate
– 2 linguriţe de melasă (sau miere)
– 1,5 kg de carne de vită, tăiată bucăţi
– o sticlă de bere

Încingeţi o lingură mare de ulei într-o cratiţă mare, adăugaţi amestecul cu ceapă, gătiţi 7-9 minute. Adăugaţi usturoi, gătiţi încă un minut. Adăugaţi amestecul cu ardeiul iute, roşiile, şi melasa. Amestecaţi bine. Adăugaţi restul de bulion şi fasole, aduceţi până la fierbere şi încetiniţi focul.
Între timp, săraţi carnea şi prăjiţi bine o jumătate din aceasta. O transferaţi în cratiţă. În tigaie adăugaţi o jumătate de sticlă de bere şi fierbeţi 10 min, apoi turnaţi peste amestecul din cratiţă. Procedaţi la fel cu restul cărnii şi berii. Amestecaţi bine produsul final în cratiţă.
Gătiţi în cuptor timp de 1,5-2 ore, până se pregăteşte carnea. După, lăsaţi chilli fără capac 10 min. Înainte de servire, amestecaţi bine şi adăugaţi sare sau alte condimente după gust.

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia