În prima zi, la Biblioteca „O. Ghibu” au avut loc lansări de carte şi comunicări ştiințifice despre opera lui Goma. În cea de-a doua zi, la Biblioteca „Ştefan cel Mare” s-a încins o adevărată dezbatere despre noutatea pe care a adus-o Paul Goma în literatura română. Convingerea majorităţii istoricilor şi criticilor literari prezenţi la această masă rotundă a fost că Paul Goma a înnoit literatura română contemporană.
PAUL GOMA-77
35 de ani de la Mişcarea Goma
Vremurile trec, cărţile rămân. Iar amprentele lor – în conştiinţele noastre. În cazul scriitorului Paul Goma, poate mai mult decât în ce-i priveşte pe alţii, întâlnim o constantă transpusă cu consecvenţă în textele (scrìsurile) publice, chiar cu ceea ce unii comentatori au numit voit limitativ – intransigenţă. Neeufemistic spus: lipsa de apetenţă a lui Paul Goma pentru compromis de dragul supravieţuirilor cu orice preţ. Atitudinea etică permiţându-i formularea tranşantă, dezbărată de autocenzură, a unor opinii ce par uneori să intre în contradicţie cu însuşi autorul lor.
Paul Goma nu avea cum să fie receptat corect, în toate datele sale, într-o lume controlată de propriile spaime, abil întreţinute de Securitate. O lume în care albul devenea negru, iar negrul, în situaţiile ce promiteau optimism, se disipa în infinite nuanţe de gri. Ambiguitatea, nu doar sugerată, ci exersată la maximum, falsitatea, mârlănia camuflată în bună creştere, şuntarea adevărului prin orice mijloace, frica iraţională sau conştientă transformată în atu pentru autovictimizare (şi, după 1989, pentru construirea unor biografii de opozanţi), o literatură „rezistentă” prin raportare la criterii ce ne scapă, în realitate sportul naţional al descurcării. O minimă rezistenţă cotidiană adusă din condei drept rezistenţă la comunism.
Nu se poate explica logic, raţional, istoric de ce un om şi scriitor ca Paul Goma a fost şi este atât de minimalizat, marginalizat, supus unui adevărat program de desfiinţare. Se vor întreba unii, cum de fac astfel de afirmaţii, atâta vreme cât, iată, avem în faţă cărţi ale scriitorului, publicate în România. Editarea sa în limba română a avut în 1990 un debut ce părea promiţător. (…) Au apărut apoi diverse alte cărţi la edituri mai cunoscute sau nou-înfiinţate, dar în tiraje mici sau confidenţiale, rău distribuite. Goma nu avea cum să fie receptat corect după 1990, de vreme ce principalii actanţi ai lumii literare şi editoriale sunt încă cei care l-au respins ori au păstrat distanţa faţă de scriitor înainte de 1989. Un fenomen îmbucurător se produce abia de câţiva ani, de când internetul este folosit benefic, putem spune, în cazul lui Goma, deşi în detrimentul mijloacelor clasice de promovare şi cunoaştere. Tinerii sunt tot mai interesaţi să afle din sursă directă cine este Paul Goma. Este nu doar un interes general, ci şi unul profesional. Dovadă sunt tezele de doctorat dedicate operei lui Paul Goma. Să le numim pe Ancuţa Coza şi pe Mariana Pasincovschi. Dar şi interesul pe care îl manifestă constant tinere literate precum Daniela Sitar-Tăut, Aliona Grati sau Nina Corcinschi.
La împlinirea vârstei de 77 de ani, după 35 de ani de la producerea Mişcării pentru drepturile omului, din iarna-primăvara anului 1977, putem concluziona că receptarea lui Paul Goma ca scriitor-opozant anticomunist-om se află cam la acelaşi nivel la care l-a încadrat proiectul Securităţii, cu concursul esenţial al lumii româneşti, fie ea literară sau obişnuită.
(Fragment din comunicarea prezentată în cadrul Mesei rotunde „Procesul literar contemporan. Nevoia de Paul Goma”, Biblioteca „Onisifor Ghibu”, Chişinău, 2 octombrie 2012)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
