Totuși, spre deosebire de Moldova, România nu a mai avut, după 1989, altă opțiune reală decât Uniunea Europeană și NATO: alternativa rusă era exclusă pentru o țară care a suportat de-a lungul istoriei rapturi teritoriale și „protectorate” sovietice nedorite. Iar această opțiune irevocabilă pentru valorile europene și nord-atlantice a făcut posibilă o minune: a început să vindece din exterior o țară găunoasă, cu politicieni incapabili să o curețe din interior. „Miracolul DNA” care are loc azi în România ar fi fost imposibil dacă poziția geostrategică a țării noastre nu i-ar fi împins pe aliații occidentali să sprijine cu tenacitate o reformă politică și juridică pe care politicienii autohtoni vroiau să o blocheze – în fond, nimeni nu e dispus să se aresteze singur.
Moldova este acum, onest vorbind, în aceeași situație. Oricât de arogant și tranșant ar suna, actualii lideri politici, indiferent de steagul formal sub care evoluează, sunt parte a unui sistem care patronează corupția și compromisurile de peste două decenii. Acești politicieni nu vor putea conduce niciodată o mișcare onestă de purificare a societății moldovenești – ar însemna să se sacrifice pe sine, fiind toți măcar complici, dacă nu făptuitori, în marile dosare ale tranziției de la Chișinău. Sigur că ei vor ridica steagul patriotismului local, sigur că vor descoperi mândria independenței în acțiune („Ce, noi, moldovenii, nu putem singuri – trebuie să ne învețe alții?”) – dar adevărul rece e acesta: Nu, nu puteți singuri. Nici noi nu am putut singuri. Reforma profundă a societății moldovenești se va face doar cu un sprijin masiv din partea opiniei publice și cu implicarea reală și responsabilă a României.
Opinia publică din Moldova e, în mod evident, pregătită pentru schimbare: e epuizată de atâta corupție și atâtea dezamăgiri. Iar vizita președintelui Iohannis la Chișinău a transmis, sper, acest mesaj: că România este, în sfârșit, pregătită să-și asume misiunea istorică în raport cu Moldova; o misiune care nu constă atât în vorbe pripite și goale despre Unire – care nu sunt urmate însă de niciun gest concret de iubire și grijă – cât într-un sprijin solid pentru reformarea unui stat aproape eșuat din vina politicienilor. Unirea va veni oricum – însă după fapte. Concrete, mature, așezate. Nemțești.
Eu cred că vizita lui Iohannis la Chișinău e doar începutul unei responsabilități reale a clasei politice românești în raport cu Moldova. Și sper că vom vedea cât de curând – în câteva luni – politicieni tineri din România obținând cetățenia moldovenească și aducând și aici, peste Prut, ideile și valorile politice care au făcut posibil succesul DNA.
Eu, unul, o voi face.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
