– Dle Paladi, se știe că evoluați mai mult peste hotarele R. Moldova, în special în România. De ce acasă cântați mai puțin?
– Într-adevăr, de ceva timp mă aflu mai mult în România sau chiar în toată Europa. Nu știu dacă, din fericire sau din păcate, mi-am dorit întotdeauna să cânt pentru publicul de peste Prut. Inițial, voiam să devin artist național și să cânt pe scena mare a Palatului Național. Dar după ce am ajuns acolo, mi-am dorit să mă orientez spre o altă piață și desigur că am ales România. Este foarte greu să te impui pe piața din România, pentru că există foarte mulți, probabil mii de artiști de muzică populară. Eu însă mi-am atins scopul și astăzi sunt unul dintre cei mai solicitați artiști, care interpretează acest gen de muzică.

„La frați nu se pun hotare”

– Ați susținut recent un concert grandios la Sala Palatului din București. Ce înseamnă un astfel de eveniment pentru un artist basarabean?
– Cred că orice artist visează să aibă un spectacol fie la Palatul Național, fie la Sala Palatului, fie la Casă de Cultură din satul său de baștină. Un concert de acest fel necesită foarte mulă implicare, dăruire, dar și foarte mulți bani. În 2013, eu am avut un turneu foarte mare și frumos, ,,Dorul Basarabiei”, care a început la Chișinău și a continuat la Iași, la Sala Palatului din București și în cinci capitale europene: Lisabona, Madrid, Paris, Londra şi Atena. Anul acesta am început un alt turneu, care a demarat tot acasă, în februarie, după care a urmat București și Galați. Pe 24 iunie, voi cânta la Iași, apoi la Cluj, Brașov, Londra, Madrid și Paris.

– Rezultatul merită efortul?
– Acum online-ul este la putere și el înseamnă un câștig mai mare. Un concert postat pe Youtube, de exemplu, astăzi sau peste cinci-zece ani va aduce mai mulți bani decât câteva difuzări la un post de televiziune.

– De ce, la concertul din București, ați ales genericul ,,La frați nu se pun hotare”?
– Așa se numește o piesă pe care o cânt în duet cu Cristian Pomohaci și care are un mesaj profund și patriotic. În ea spunem încă o dată sus și tare că „La frați nu se pun hotare”, deoarece suntem un neam, un sânge și vorbim aceeași limbă română. Mai mult, cred că acest generic se potrivește foarte bine cu Anul Centenarului.

„Concertele de acasă reprezintă doar vreo 10%”

– Ce înseamnă Unirea în viziunea dvs. și ar putea ea să se întâmple în viitorul apropiat?
– Unirea înseamnă ridicarea tuturor hotarelor dintre români. Eu sincer vreau ca ea să aibă loc, dar nu cred că se va întâmpla foarte curând. Mai întâi de toate, cei de la guvernare sunt împotrivă. Oricum, trebuie să ne bucure faptul că, în prezent, își doresc unirea mult mai mulți oameni decât acum zece ani, de pildă.

– Prin târgul nostru se vorbește de ani buni că artiștii sunt oameni săraci. Din ce obțineți dvs. mai mult profit: din concerte sau din ceremoniile la care cântați?
– Dacă doi sau trei ani în urmă, evenimentele mele aveau loc în proporție de 50 la sută în România și 50 la sută în R. Moldova, din acest an concertele de acasă cred că reprezintă doar vreo 10%. Aici cânt doar la spectacole mari de la Palatul Național sau de Festivalul Mărțișorului. Dacă ai un nume și oamenii te iubesc, câștigi bine și la concerte, și la ceremonii.

– Pentru că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg, ați avut parte, în timpul ceremoniilor, de momente amuzante sau neplăcute?
– Într-adevăr, fiecare ceremonie este deosebită și frumoasă în felul ei, începând de la miri și până la lăutarii care fac cheful. Eu cânt la nunți de la 11 ani, alături de tatăl meu. Am prins perioada aia când nunțile se jucau prin corturi, pe timp de iarnă, și răciturile înghețau pe masă. Au fost multe momente hazlii. Țin minte că eram atât de mic, încât nu mă vedeam de după masă și, la un moment dat, s-a apropiat un domn, care mi-a luat microfonul de la gură, ca să vadă dacă chiar eu cânt sau casetofonul. (râde)

,,Am acceptat să cânt pentru politicieni, dar nu amestec arta cu politica”

– Cum credeți, de ce interpreții, care participă la concertele organizate de politicieni, sunt criticaţi?
– Eu am acceptat să cânt pentru politicieni, dar nu amestec arta cu politica. Îmi place să o privesc dintr-o parte. Nu știu dacă şi în acest an voi cânta pentru un partid sau altul, dar sincer aș refuza să particip la concerte în campania electorală din toamnă. Am văzut și în presă că foarte mulți colegi de-ai mei sunt criticați, pentru că au cântat pentru un partid sau altul. Pe de o parte, îi înțeleg. Cei care nu au ieșire spre România cântă aici şi trebuie să-și facă un ban în plus. Totuşi, nu cred că este corect să cânți pentru un partid politic, care are alte viziuni decât societatea.

– Președintele Igor Dodon susține că artiștii ruși Oleg Gazmanov și Denis Maidanov au cântat gratis la concertul organizat de socialiști pe 8 mai. Ați accepta să cântați și dvs. în asemenea condiții?
– Nu cred în ceea ce se spune. Odată ce e vorba despre concerte politice, întotdeauna este remunerare. Eu nu aș accepta niciodată să cânt pentru politică gratis, mai ales pentru Partidul Socialiștilor.

– Dacă Dodon v-ar acorda o diplomă de onoare, ați accepta?
– Domnul președinte Dodon niciodată nu mă va invita ca să-mi dea diplome de onoare. Nu cred că ar avea plăcerea să discute cu mine, pentru că avem viziuni diferite.

„Mi-aș dori să am un business mic, de familie”

– ,,Aici, în fruntea lui, este scris ceva de la Dumnezeu”, spune Nicolae Botgros despre dvs. Cine vă inspiră, de fapt, să faceți muzică populară?
– Pentru mine, Nicolae Botgros și orchestra „Lăutarii” este ca o familie, iar maestrul e ca un tată al meu. Dânsul a influențat în cariera mea și, prin intermediul lui, am cunoscut diferiți oamenii, producători de emisiuni, directori de televiziuni, atât de la noi, cât și din România. Cu ajutorul lui, am văzut o altă lume a artei. De aceea, atât timp cât voi trăi, îi voi fi recunoscător pentru tot ce a făcut și face pentru mine.

– Cum îmbinați cariera muzicală cu familia?
– Este foarte greu să fii artist, pentru că mereu ești plecat de acasă, departe de cei dragi. Mai mult de șase luni pe an sunt plecat, dar când revin, acord tot timpul liber familiei mele, îndeosebi, băiețelului meu, Lucian. Mă strădui să împac cariera cu oamenii dragi, dar tot familia este pe primul loc în viaţa mea.

– Toţi artiştii se confruntă și cu momente grele în carieră. Cum vă influenţează pe dvs. acestea?
– N-aş spune că m-am confruntat cu momente grele în cariera mea. Din contră, am întâlnit foarte mulți oameni care mă ajută și mă susțin. Aici e vorba și de norocul pe care îl am, pentru că mă consider un om norocos. Niciodată nu m-am gândit să renunţ la cântec, chiar dacă mi-aș dori să am şi un business mic, de familie. Oricum, nu poți trece peste ceea ce îți este dat de la Dumnezeu. Muzica este în sângele meu și, dacă nu aș cânta o zi, cred că nu aș putea trăi.

Daniela Petcu,
stagiară