Ion Pleșca: Nu cred că justiţia este subiectul pe seama căruia trebuie să se facă speculaţii

Anterior, pe parcursul a 25 de ani, a activat în calitate de judecător şi preşedinte la Judecătoria sectorului Botanica din capitală. Este căsătorit, are doi copii. În luna septembrie, preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti i-a acordat distincţia de stat „Ordinul de Onoare”.

– Domnule Pleşca, spre deosebire de perioada când eraţi deputat, din momentul când aţi fost numit în calitate de preşedinte al Curţii de Apel Chişinău, nu aţi avut prea multe apariţii publice. Uneori se creează impresia că evitaţi contactele cu presa.

– Este o impresie greşită. Anterior am fost om politic, aşa că sunt conştient cât de importantă este comunicarea cu presa. În realitate, am acceptat de fiecare dată orice solicitare din partea presei de a comenta o situaţie sau alta. Sigur că există și excepţii când am fost mai rezervat cu presa. Mă refer în special la solicitările de a comenta anumite aspecte din dosarele care se află pe rolul instanţei pe care o conduc. În asemenea cazuri nu am oferit și nici nu voi oferi detalii, deoarece legea nu-mi permite să o fac. În general am o relaţie bună cu presa, cu anumite excepţii, când se acţionează fără bună-credinţă.

– La ce va referiți?

– Mă refer la situaţiile când anumite organe de presă publică informaţii neverificate, scoase din context, sau de-a dreptul neadevărate. Din păcate, eu am avut parte de aşa ceva, chiar din momentul numirii mele în funcţie. Este și explicabil de ce se întâmplă asta. Până în 2009 Curtea de Apel Chişinău a fost un element foarte important în sistemul represiv la acea vreme. Ne amintim cu toţii de vinerile negre, de multiplele hotărâri pronunţate de Curtea de Apel până în 2009, pentru care mai apoi Republica Moldova era condamnată la CEDO. Sigur că exista foarte multă lume care avea interesul ca acel mecanism să fie menţinut în continuare și după schimbările democratice din 2009. Iată de ce numirea mea a nemulţumit mai multă lume.

– În ultimul timp, Curtea de Apel Chişinău este criticată pentru atacurile raider sau în contextul unor dosare penale cu rezonanţă publică…

– Este adevărat că au existat anumite critici, dar pentru a fi obiectivi, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, până la capăt. Curtea de Apel Chişinău nu este instanţa care spune ultimul cuvânt, în marea majoritate a cazurilor. Toate hotărârile Curţii de Apel Chişinău urmează să fie verificate din punct de vedere al legalităţii la Curtea Supremă de Justiţie. Atunci când CSJ va constata că legea nu a fost aplicată corect, eventualele erori urmează a fi corectate. Pană acum, cazurile cu o mai mare rezonanță publică la care vă referiţi nu au ajuns să treacă controlul judiciar la CSJ, aşa că este încă prematur să facem anumite concluzii.

– Cum vedeţi dumneavoastră relaţia dintre presă şi justiţie?

– În democraţiile dezvoltate, presa și justiţia îşi construiesc relaţia, mai întâi de toate, pe principiul onestității, ceea ce ar însemna că judecătorii oferă informaţii presei în limitele permise de normele legale, iar presa reflectă atent și obiectiv dosarele de pe rolul instanţelor. Ambii trebuie să acţioneze sincer şi onest. În această relaţie, reprezentanţii presei acceptă faptul că lor le revine o mare responsabilitate pentru diligența cu care acţionează, deoarece în spatele fiecărui dosar discutat public sunt oameni cu nevoile și durerile lor. Ceea ce pentru presă este doar o ştire, despre care mâine nu-și va mai aminti nimeni, pentru părţile implicate în proces reprezintă o durere, în unele cazuri, chiar o dramă. Iată de ce o reflectare neobiectivă, incompletă sau neprofesionistă a unui dosar din instanţă poate cauza suferinţe morale părţilor implicate. În acelaşi timp, se submină în continuare încrederea publică în actul de justiţie.

– Dacă tot aţi atins problema încrederii în justiţie, cum comentaţi recentele publicaţii în presă despre creditele contractate de feciorul dvs.?

– Nu le comentez nicicum, deoarece nu obişnuiesc să comentez neadevărurile. Consider necesar să fac doar câteva precizări la acest capitol. Feciorul meu împreună cu partenerul său de afaceri, au lansat afacerea lor cu mult timp înainte de a deveni eu preşedinte al Curţii de Apel, încă în perioada când eram în opoziţie. Să ştiţi că nu a fost deloc simplu în acea perioadă să dezvolţi o afacere, dar el a reuşit doar datorită muncii pe care a depus-o. Fiul meu este acţionar minoritar în această companie, deţinând doar 25% din ea. Neavând bani pentru a-şi dezvolta afacerea, ei au împrumutat banii de la bancă. Aşa procedează toţi oamenii de afaceri începători, iar fiul meu nu a fost o excepţie. Creditele în cauză mai sunt garantate prin gajarea întregului patrimoniu al societăţii, dar şi a altor bunuri. Sunt fapte uşor de verificat, însă cei care au organizat această aşa-numită investigaţie, pentru a da impresia existenței a ceva senzaţional, „au omis” să le menţioneze. Dacă le-ar fi menţionat, nu ar mai fi avut despre ce scrie. Sunt convins că în timp se va afla cine şi cu ce scop a lansat aceste insinuări.

– Cum explicaţi faptul că, deşi anumite schimbări democratice s-au produs după 2009, nivelul de încredere în justiţie este în continuare foarte scăzut?

– Este adevărat că încrederea nu e la acel nivel la care ar trebui să fie. Pentru a explica de ce lucrurile stau anume aşa, trebuie să ne lămurim din ce elemente se formează încrederea în justiţie. Dacă am analiza mai profund, am vedea că nu este o problemă atât de simplă.

– Încrederea în justiţie este formată în principal din calitatea hotărârilor pronunţate…

– Este adevărat, însă nu acesta este elementul-cheie. Să încercăm să analizăm statistic, câţi oameni intră în contact cu justiţia? Deşi nu există o statistică exactă la acest capitol, dar din rapoartele pe care le prezintă CSM, ar rezulta că cel mult o treime din cetăţenii maturi ai țării noastre au ajuns să se adreseze în judecată. Din aceştia, o parte are câştig de cauză și nu are cum să nu fie nemulţumită, iar cealaltă parte care pierde un dosar, rămâne cu nemulţumiri. Numărul dosarelor penale la fel nu este atât de mare, încât să explice un nivel de neîncredere publică atât de mare. Eu găsesc explicaţia în altă parte. Este vorba despre atitudinea publică a unor demnitari de stat față de justiţie, de corectitudinea presei în reflectarea activităţii justiţiei. Acest tandem, de fapt, formează opinia publică. Tot la acest capitol vreau să menţionez că deseori se ajunge până la absurd. Recent a fost lansată o pagină web unde persoanele pot să stabilească ratingul judecătorilor prin intermediul unor reţele de socializare. Anterior, asemenea „evaluări” se organizau pe Internet pentru a stabili topul celor mai sexy politicieni, celor mai frumoase femei etc. Deşi aparent este o platformă de asigurare a transparenței, în realitate se discreditează această intenţie. O asemenea anomalie nu veţi întâlni nici într-o ţară civilizată.

– Prim-ministrul Vlad Filat declara recent că „justiţia trebuie protejată, în primul rând, de interesele celor de la putere”…

– Dacă primul ministru s-a referit la aspectul la care m-am referit și eu mai sus, trebuie să-i dau dreptate. În acelaşi timp, am auzit și alte voci care susţin că „majorarea salariilor magistraților ar putea duce la majorarea mitei, și nu la reducerea corupției”. Dacă ar fi să urmăm această logică, pentru eliminarea corupţiei ar fi trebuit să nu plătim deloc salarii judecătorului. Fiţi de acord că sună, cel puţin, neserios. Eu înţeleg că în politică deseori faci declaraţii care să placă celor care te votează, dar nu cred că justiţia este subiectul pe seama căruia trebuie să se facă speculaţii. Din cauza unor asemenea abordări se submină încrederea în justiţie. Niciun demnitar, cu excepţia fostului ministru al Justiţiei, nu a menţionat faptul că, timp de trei ani de zile, Moldova nu este condamnată în fiecare săptămână la CEDO, iar numărul de cereri a scăzut cu o treime. Asta înseamnă că sistemul judecătoresc funcţionează mai bine decât acum trei ani și produce cu o treime mai puţin hotărâri ilegale decât până în 2009. Nimeni nu încearcă să înţeleagă cum arată situaţia când un singur judecător are de examinat câte 30 de dosare pe zi! Anume de aceasta spuneam că trebuie să existe buna-credinţă în toate – atât în laude, cât și în critică. Cei care formează opinia publică: presa, politicienii, analiştii politici, societatea civilă trebuie să înţeleagă că fortificarea încrederii în justiţie trebuie să fie rezultatul unui efort comun, nu doar a judecătorilor. Poţi avea o justiţie foarte bună, dar dacă oamenii nu cred în ea, degeaba o ai.

– În luna iulie Parlamentul a operat mai multe modificări la codurile de procedură penală, civilă și la o serie de legi privind organizarea și funcţionarea justiţiei. Ce credeţi despre aceste modificări?

– O bună parte din aceste modificări erau previzibile, deoarece ele fac parte din programul de guvernare, strategia de reformă judecătorească și planul de acţiuni. În mod clar, multe din aceste modificări trebuiau făcute, deoarece sistemul nu putea face față avalanşei de dosare în continuă creştere. La unele dintre aceste idei am lucrat încă în perioada când eram preşedinte al Comisiei juridice a Parlamentului. Deşi, remarc că unele din aceste modificări nu au fost supuse unor dezbateri mai largi în interiorul sistemului. Poate era cazul să discutăm mai detaliat acest proiect înainte de adoptare în lectura finală? Acum, de fapt, în fața sistemul stă o sarcină deloc simplă – de a pune în aplicare corect noile prevederi procesuale. Mizăm mult pe sprijinul preşedintelui Republicii Moldova dl N. Timofti, care, până a deveni şef al statului, a activat toată viața în justiţie. Eu cred că, prin efort conjugat dintre instanţele de toate nivelurile, reformele pot reuşi.

I. M.