Ion Ştefăniţă: „Suntem marginalizaţi, pentru că nu putem tolera corupţia”

– Dle Ştefăniţă, la finele lui 2010, AIRM a publicat raportul preliminar privind starea monumentelor de importanţă naţională din RM. De ce acest lucru nu s-a făcut mai devreme?

– AIRM a fost creată printr-o hotărâre de Guvern pe 25 septembrie 2006, dar nu avea nici regulament, nici program de activitate. Ministerul Culturii (MC) i-a aprobat regulamentul tocmai în februarie 2009. Adică, timp de trei ani, angajaţii Agenţiei nu făceau altceva decât să-şi ridice salariile. Situaţia s-a schimbat din noiembrie 2009, când am fost numit director al agenţiei. Nu mă laud, la aceasta a contribuit şi schimbarea situaţiei în ţară. Am publicat regulamentul în „Monitorul Oficial”, am fixat un plan de acţiuni până în 2013 şi am decis să acţionăm după principiul „Obiectiv fixat – obiectiv realizat”. Am insistat să fie publicat şi Registrul naţional al monumentelor – o restanţă din 1993. Apoi am inspectat centrul istoric al Chişinăului (187 de cartiere cu 977 de clădiri incluse în Registru), pentru a constata tabloul trist pe care îl avem astăzi: intervenţii neautorizate, mansardări pe edificii monumentale, intervenţii asupra faţadelor sau, mai grav, demolări. Rezultatele au fost publicate în „Cartea Neagră a Patrimoniului Cultural al mun. Chişinău”. La nivel naţional, situaţia e mult mai sumbră. Avem biserici de lemn sau conace boiereşti care se ruinează din cauza indiferenţei şi a lipsei de bani.

– De ce a fost creată Agenţia, dacă nu se ocupa cu nimic?

– Să vă răspundă cei cinci directori de până la mine. Ştiu că anumite bunuri ale Agenţiei au fost folosite în alte scopuri. Mă refer la autoturismul cu care fiul ex-ministrului Cozma călătorea în străinătate, despre care a scris TIMPUL.

– Cum se explică faptul că, odată cu schimbarea guvernării, au fost demolate trei clădiri-monument (str. P. Movilă 10A, B. Bodoni 51 şi Alecsandri 32), a avut loc o tentativă de demolare (str. P. Movilă 27) şi încă nu s-a stins scandalul cu edificiul din str. Mateevici 73?

– În anii 2006-2009, în Chişinău au avut loc 33 de demolări. Dacă acest ritm va continua, din centrul istoric al Chişinăului nu va rămâne nimic. Odată ce ne apropiem de UE, turiştii nu se vor mulţumi doar să ne guste vinurile, vor dori să vadă şi o casă veche, un monument, dar noi ce le vom arăta? Cât nu-i târziu, e strict necesar să investim în conservarea acestor edificii. Altminteri nu vom avea nimic autentic. În plus, există şi problema lipsei specialiştilor capabili de a stabili valoarea unui monument arhitectural. În instituţiile noastre responsabile activează… oameni iresponsabili. Şi nu-i deloc serios arhitectul-şef al Chişinăului atunci când spune că „toate demolările din oraş merg după plan”. Astfel de declaraţii îi încurajează pe demolatori.

– Apropo de arhitectul-şef, Vlad Modârcă. Tot el spunea că „nu orice clădire ce are o uşă şi două ferestre este monument”…

– În Italia, orice piatră care sugerează o perioadă istorică este păstrată. În Franţa, proprietarul unei clădiri insistă de 40 de ani ca aceasta să fie inclusă în Registrul de patrimoniu. La noi, dimpotrivă, toţi luptă ca să ne sărăcească registrul. Dl Modârcă are dreptate doar dacă se referă la edificiile din perimetrul Pieţei Centrale. Acolo, într-adevăr, există case care şi-au pierdut calitatea de monument.

– Dar are dreptate atunci când afirmă că nu avem un registru local al monumentelor?

– Vă asigur că avem un registru local valabil, creat prin decizia Consiliului municipal Chişinău (CMC) din 19 ianuarie 1995. În mai 2009 a fost o tentativă de a-l abroga, dar, la insistenţa societăţii civile, CMC l-a lăsat în vigoare. Ceea ce spune Modârcă sunt vorbe în vânt. Şi nu el decide totul în Chişinău. Am înţeles că se pregăteşte un plan privind elaborarea Registrului şi legilor de protecţie a patrimoniului de importanţă locală şi naţională din Chişinău. Sper că se urmăreşte un scop nobil şi nu ne vom trezi cu excluderea din Registru a anumitor edificii în interese meschine. La elaborarea noului registru trebuie să participe oameni competenţi de la Academie, Institutul de Istorie, Institutul Patrimoniului Cultural, în colaborare cu noi şi cu MC. Din păcate, noi suntem marginalizaţi…

– De ce se creează impresia că autorităţile locale nu colaborează, ci luptă cu cele centrale?

– Eu optez pentru colaborare, dar nu pot tolera corupţia din procesul de perfectare a autorizaţiilor de construcţie şi de demolare, care favorizează dispariţia de pe harta Chişinăului a edificiilor protejate. Colaborarea înseamnă mai întâi de toate stoparea demolărilor, identificarea proiectelor privind revitalizarea centrului istoric şi a fondurilor financiare pentru aceasta.

– Viceprimarul Grozavu susţine că, pentru restaurarea Morii Roşii, de pildă, sunt necesare sume enorme de bani, cu care se pot construi blocuri locative pentru o sută de familii.

– Moara Roşie trebuie păstrată neapărat şi Primăria trebuie să se gândească cum s-o pună în evidenţă, fiind un monument de importanţă naţională din arhitectura industrială de cândva. Noi nu putem finanţa respectivele lucrări, dar există o mulţime de proiecte internaţionale, de care putem beneficia doar dacă participăm la concurs ca şi cofinanţatori. În acest sens, propun crearea Fondului Naţional de Restaurare a Monumentelor, care ar permite cofinanţarea. Realmente, MC are rezervate pentru restaurări doar şase milioane de lei, deşi numai pentru Sala cu Orgă este nevoie de circa 21 mln. lei, iar pentru Casa Herţa – 39 mln. lei.

– Relataţi-ne şi vreun caz fericit. De ce să vorbim doar despre lucruri negre?

– V-aş povesti cu plăcere, dar avem un singur caz de restaurare reuşită. În Chişinău, doar Vila Mimi a fost reabilitată din surse europene, însă deja au apărut fisuri vizibile pe clădire. Şi la Casa Herţa cade tencuiala de pe faţadă…

– De ce dar visăm la finanţări pentru reabilitarea monumentelor dacă, odată obţinuţi banii, îi cheltuim prost?

– Aici este vorba înainte de toate de profesionalismul restauratorilor. Noi nu avem specialişti care să cunoască detaliile arhitecturale, să preţuiască importanţa clădirilor şi calitatea muncii. Agenţia a încheiat acorduri de colaborare cu centre de restaurare din Belgia şi România. Sper că vor lucra altfel.

– Respectă RM convenţiile internaţionale pe care le-a semnat în domeniul ocrotirii monumentelor istorice?

– În 2008, viceprimarul Grozavu a semnat, alături de alţi 19 primari ai oraşelor occidentale, Declaraţia de revitalizare a centrului istoric. Până la urmă şi evenimentul, şi documentul s-au transformat într-o simplă formalitate. Dacă acum se instalează plăcuţe, asta încă nu înseamnă că ele vor salva monumentele. Plăcuţele au un caracter informativ şi tare n-aş vrea să ajungem la ziua în care monumentele să fie demolate cu tot cu aceste plăcuţe.

– Vă mulţumim pentru interviu.