Actualitate

Istoricii pun la indoiala cei 650 de ani ai statalitatii moldovenesti

Saptamana trecuta, sub egida Academiei de Stiinte din Moldova, a avut loc o conferinta a istoricilor, organizata in contextul anului 2009, declarat in RM drept unul consacrat „sarbatoririi a 650 de ani de la intemeierea Statului Moldovenesc”. Conferinta a intrunit istorici din doua tabere – una aservita PCRM si alta a istoricilor independenti, care au polemizat asupra exactitatii faptelor legate de anul 1359.

Initiativa organizarii conferintei apartine dlui academician Gheorghe Duca, presedintele Academiei de Stiinte a Moldovei (ASM), la putin timp de la dezbaterea publica, initiata de Asociatia Istoricilor din Moldova, care a combatut cu argumente stiintifice miturile istorice ale PCRM, in special cel al „traditiilor statale unice” de la 1359, invocate de oficialitatile comuniste.
Conferinta de la Academie s-a inscris in planul de actiuni dedicat „sarbatoririi celor 650 de ani”, aprobat de guvern. „Este pozitiva decizia sefului statului, in sensul impulsionarii gandirii stiintifice asupra celor mai importante probleme de identitate ale istoriei tarii noastre”, a declarat Ion Jarcutchi, directorul Institutului de Istorie, Stat si Drept.
Dr. Demir Dragnev, membru corespondent al ASM, s-a referit la traditia istorica a constituirii statelor romanesti. „Aparitia Voievodatului Moldova cu centrul la Baia s-a produs in timpul luptelor regelui ungar Ludovic cu tatarii. Campaniile au inceput prin 1343-1344-1347 si s-au incheiat in 1356. Anume in acest interval de timp, pe teritoriile noastre s-a format o unitate statala, vasala Ungariei, in frunte cu Dragos. Fondatorul statului e considerat Dragos, conform unor istorici. Data exacta e greu de presupus, se calculeaza, dupa cronici si domnii. Se ajunge la anul 1457”, a mentionat Demir Dragnev.
„Din punct de vedere stiintific, 1359 nu este anul formarii ?arii Moldova, ci este unul al transformarii acesteia din stat vasal ce depindea de Ungaria, in stat independent pe arena politica a Europei,” a afirmat cercetatorul dr. Dimitrie Grama.
Vladimir ?aranov, care a predat in perioada sovietica istoria Partidului Comunist, a sustinut in limba rusa un discurs despre importanta anului 1940 „in reluarea si consolidarea statalitatii moldovenesti”, si a regretat ca puterea sovietica a pierdut in 1918 Basarabia.
Istoricul Ion Varta a adus critici dure specialistilor care sustin interpretarea istoriei din punctul de vedere al PCRM. „Deportarile, represiunile inseamna consolidarea statalitatii? Povestea cu specificarea anului 1359, ca an al „intemeierii statalitatii moldovenesti", e una mai veche. O prima tentativa de a-i conferi acestui an o atare semnificatie a fost intreprinsa in primavara-vara anului 2004. Si atunci, ca si acum, stradania avusese un pronuntat iz electoral. Dar zelul promotorilor unei atare initiative s-a diminuat treptat, acestia renuntand, in cele din urma, la suita de actiuni la care asistam astazi. Probabil, acum miza electorala este una mai mare pentru partidul de guvernamant decat in anul 2004 si de aceea, in 2009, s-a mers mai departe”, a detaliat Ion Varta.
Pe de alta parte, istoricul Igor Casu sustine ca „aniversarea a 650-a a ?arii Moldovei” se sarbatoreste si la Iasi. Problema e a conotatiei. Dar sa-i acordam semnificatia potrivit careia atunci, prin formarea statului, s-a creat o etnicitate, este inadmisibil din punct de vedere stiintific.”
Asemenea discutii erau necesare inainte ca seful statului sa emita decretul amintit, mai ales ca Institutul de Istorie are medievisti valorosi, a mai spus Ion Varta.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *