Italia: porţiuni de drumuri prăbuşite, sute de persoane evacuate în urma ploilor torenţiale / FOTO

În regiunea Liguria, în apropiere de oraşul Savona, s-a prăbuşit un viaduct din cauza unei alunecări de teren care a dus la închiderea autostrăzii A6 către Torino, capitala regiunii Piemont. „Am văzut ca un fel de gaură neagră”, a declarat luni pentru ziarul La Repubblica agentul de pază Daniele Cassol, care trecea cu maşina prin apropiere: „Am călcat frânele şi am reuşit să opresc la circa 40 de metri înainte de prăpastie”.

Duminică seară, pe autostrada Torino-Piacenza din Piemont a apărut un crater în urma ploilor torenţiale. Drumul a fost redeschis luni, după lucrări de reparaţie.
Cele două incidente au fost comparate cu prăbuşirea autostrăzii Morandi din Genova din august 2018, în urma căreia 43 de persoane şi-au pierdut viaţa, subliniind o dată în plus starea necorespunzătoare a infrastructurii în Italia.
Luni, râul Pad, care străbate cea mai mare parte din nordul Italiei, a ieşit din matcă, iar în Sardinia s-au produs alte perturbări cauzate de intemperii.
Între timp, compania Ferrero, cu sediul în Piemont, care produce crema de ciocolată Nutella, a spus că îşi va relua activitatea după ce riscurile de indundaţii au determinat sistarea producţiei pe durata weekendului.