Iurie Colesnic despre „Ștefan cel Mare, Voievod al Moldovei” de Alexandru Boldur – „O monografie excepțională”

TIMPUL și-a propus să scoată la lumină opera lui A. Boldur. Am început cu „Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei”, o carte obligatorie pentru cei care vor să știe cine a fost cu adevărat marele domnitor. Mai jos vă prezentăm un fragment din cartea „Chișinăul nostru necunoscut” de Iurie Colesnic (editura Cartier, 2015) în care Alexandru V. Boldur este scos în prim-plan.

În peisajul savanților basarabeni, care au excelat în istorie, Alexandru V. Boldur este figura cea mai proeminentă. În primul rând, prin studiile făcute, în al doilea rând, prin cariera universitară de excepție, și în al treilea rând, prin opera scrisă.

A scris trei volume de istorie a Basarabiei, care sunt fundamentale și rămân neîntrecute, în primul rând, conceptual. A scris în limba franceză o carte despre relațiile româno-ruse și problema Basarabiei, La Bessarabie et les realtions russo-roumanines (1827), care de asemenea este un fundament deosebit pentru cei care vor să construiască ceva, mă refer la o construcție științifică la un studiu contemporan cu această temă.
A încercat să fie un om politic, dar încercarea lui a eșuat, fiindcă în politică, atunci când ai principii ferme, te menții foarte greu. Nu ești acceptat, căci în raport cu tine, liderii politici se simt incomod.

Din toată opera lui Al. Boldur, eu unul remarc o monografie excepțională dedicată lui Ștefan cel Mare și despre existența căreia bănuiam, dar nu credeam că vreodată va apărea în formă tipărită – este vorba despre memoriile lui Boldur, pe care el le-a intitulat „Viața mea, Lumini și umbre”.

Din momentul când am citit în revista „Viața Basarabiei” niște pagini memorialistice intitulate „Arabescuri revoluționare” și care descriau un mic segment de timp, dar foarte important Vara anului 1917 în Basarabia, am fost convins că, dincolo de această lucrare, trebuie să existe un volum memorialistic, un fel de cronică a întregii vieți și intuiția nu m-a înșelat. Această carte a apărut în anul 2006 la București, la Editura Albatros.

Este o lucrare pe care o putem împărți în două părți mari: una ține de viața lui particulară, în care savantul relatează detaliile vieții sale fără să se sfiască. Cea de-a doua parte este așa-zisul arabesc al personalităților, oamenii cu care el a contactat. Și aici avem o galerie superbă din care ne interesează numele sonore: Nicolae Iorga, Constantin Stere, Ștefan Ciobanu, Pan. Halipa, Dimitrie Bogos, Petre Constantinescu-Iași, Nichifor Crainic, Ioan Hudiță, Ion Minea, Constantin Cigodaru, Andrei Oțetea, Ion Inculeț ș. a.

Și în orice volum memorialistic, dincolo de imaginea pretins oficială, aceste personalități venite în contact direct cu autorul, capătă o altă dimensiune, una prozaică și nu întotdeauna. Istoricul este necruțător ca un cronicar și fixează toate virtuțile și toate slăbiciunile.
Nu cred că el este prea subiectiv, nu am temei să cred una ca aceasta. Fiind un istoric de concepție clasică, el nu-și permitea să dea avansuri, dar nici să treacă cu vederea slăbiciunile colegilor de generație. De aceea, pentru portretizarea acestor oameni, notele memorialistice ale lui Alexandru Boldur sunt foarte utile.

O viață de om a încăput exact în 400 de pagini. Concluzia pe care o trag la finele acestui volum este că românii au fost și rămân niște risipitori în materie de istorie, fiindcă pensionarea lui Boldur la 61 de ani a însemnat excluderea din circuitul didactic a unui profesor de excepție, a unui om care forma o școală în istoria națională a României, iar pensia mică nu-i permitea să lucreze, să-și valorifice întregul lui potențial științific și creator.

Din momentul pensionării din anul 1947 și până la moarte, care a survenit în 18 octombrie 1982 la București, Al. Boldur a reușit să creeze încă zeci de lucrări. Pe unde cu greu le-a tipărit în țară, pe când marea lor majoritate au apărut în Turcia, în Spania, în Grecia, în Rusia și numai nu acasă. Străinii s-au dovedit a fi mult mai interesanți de opera acestui istoric, care trata problemele lor poate nu chiar în lumina cea mai favorabilă, dar ei apreciau profunzimea documentării și obiectivitatea argumentării.

Născut în Chișinău, Alexandru V. Boldur a fost și rămâne a fi un anonim. Ici-acolo pomenit în studiu de specialitate, cu mici apariții publicistice, el practic nu este acceptat nici astăzi în Basarabia. Noi, care considerăm că trăim sub flamura lui Ștefan cel Mare, n-am îndrăznit să reedităm lucrarea Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei 1457-1504 (acest fragment a fost scris până la re-editarea de către TIMPUL a acestei opere – n. red), cum n-am îndrăznit să-i dăm numele lui Alexandru Boldur unui liceu sau chiar biblioteci. El, care a stat la baza fondării „Conservatorului municipal din Chișinău” și care a scris una din cele mai frumoase lucrări, „Muzica în Basarabia” (1940), putea să ajungă pe frontispiciul unei școli de muzică sau chiar al Academiei de Arte. Dar astăzi ne limităm la ceea ce avem și doar remarcăm faptul că Alexandru Boldur postum vine spre noi să ne convingă că Basarabia a avut, are și va avea mari personalități.

Fragment din cartea „Chișinăul nostru necunoscut” de Iurie Colesnic, Editura Cartier.