Istorie

Iurie Colesnic: UN ASTRONOM ÎN VIAȚA COTIDIANĂ

A văzut lumina zilei la 1 septembrie (14 septembrie st.n.) 1874 la Petricani, suburbie a Chişinăului în familia lui Nicolae Andrei Donici, cameriuncher la curtea împăratului Alexandru II şi al Lemonei Macari din Odesa, căreia în familie i se mai zicea Melania.
Nicolae Andrei Donici era nepotul fabulistului Alexandru Donici.

Copilul născut din căsătoria cu Melania a fost numit Nicolai și a fost botezat la Biserica Sf. Haralambie din Chişinău la 22 septembrie 1874.
Încă din copilărie a rămas orfan. Tatăl lui s-a sinucis, mama a decedat în scurtă vreme după această nenorocire şi de educaţia lui s-a îngrijit sora mamei, Elena era căsătorită cu Lev Osipovici Lâsakovski și nu aveau copii. Ei l-au luat pe copilul orfan și s-au ocupat de educarea lui. Ea l-a încurajat să facă studii bune observând pasiunea lui pentru astronomie i-a dăruit moşia Dubăsarilor ca să-şi realizeze visul, adică de a organiza un laborator astronomic.

La 16 ani a pus temelia observatorului astronomic, la 21 de ani, absolvind cu menţiune universitatea, se consacră cercetărilor astronomice, analizei spectrale a aştrilor, preferând îndeosebi să cerceteze Soarele şi Luna.

A avut posibilitatea să rămână la Universitate, căci i s-a propus acest lucru, el însă a preferat să se întoarcă la mătușa de la Dubăsarii Vechi și să se ocupe de știința preferată nestingherit de nimeni.

Magdalena Stavinschi, directorul Institutului Astronomic al Academiei Române consemna într-un articol: …În 1922, N. Donici, devine membru al Academiei Române. Nu era decât o recunoaştere a unor merite pe care confraţii săi de breaslă i le apreciază mai demult. Astfel, din 1897 „Societate Astronomique de France" îl cooptase printre membrii săi, deşi Donici avea pe atunci abia 23 de ani. Calitatea sa de membru al acestei binecunoscute Societăţi, ca şi cercetările sale astronomice remarcabile determină menţinerea sa frecventă în paginile Buletinului Societăţii. În intervalul 1902–1906 a fost membru al Academiei imperiale din St. Petersburg. În 1912 fusese ales membru de onoare al Institutului de Ştiinţe din Coimbra (Portugalia). De altfel tot înainte de război Donici devenise şi membru al Societăţii Germane „Astronomiche Gesellschaft" (Viaţa Satului, 22 octombrie 1994, supliment).

Debutul l-a făcut într-o revistă germană publicând un articol în 1898. Şi tot din acelaşi an a fost secretar al Cancelariei de Stat de pe lângă Consiliul de Stat.

Construirea unui observator astronomic într-un sat n-a fost o întreprindere uşoară. Tânărul astronom a executat nişte schiţe în baza cărora un mecanic de excepţie de la observatorul Pulkovo, din preajma Sankt Petersburgului, N. Ticenko a construit un spectroheliograf dintre cele mai moderne pentru timpul său. După terminarea primului război mondial, în Europa funcţionau şapte aparate de acest fel, cel al lui Donici fiind cel mai performant.

Revoluţia din 1917 l-a găsit la Dubăsarii Vechi moşia urmă să-i fie expropriată în legătură cu noua lege funciară.

În memoriile prietenului său Grigore Komarov acest caz este reprodus cu lux de amănunte: …Donici nu mai avea cu ce să-şi întreţină observatorul. Atunci Donici a plecat la Paris şi a căutat apărare la Academia de Ştiinţe a Franţei. S-a aflat la Paris peste o jumătate de an şi şi-a rezolvat problema. Academia franceză a decis să-l ajute pe Donici şi în problema lui a convocat o şedinţă specială. Academia a decis să se facă o adresare către regele şi guvernul României rugând să se acorde atenţie cazului lui Donici. În hotărârea Academiei se spune că, fireşte, e dreptul oricărui stat de a proceda cu supuşii săi aşa cum găseşte de cuviinţă dar nu se poate, totuşi, să se nimicească o mare, o serioasă activitate ştiinţifică, cunoscută în întreaga Europă, pe care Donici o întreţinerea observatorului, averea ce-i sau să-i plătească pentru avutul expropriat preţul lui real.


Turnul observatorului astronomic din Dubăsarii Vechi.

Donici a adus în România patru scrisori din partea primei academii ştiinţifice a Europei adresate: regelui Ferdinand al României, mareşalului Averescu, preşedinte al Consiliului de Miniştri şi preşedinţilor senatului şi camerei deputaţilor. Fiecare scrisoare purta semnătura a 37 academicieni. Primul a semnat toate scrisorile principele Ludovic Napoleon. Donici a transmis personal scrisorile.

Regele i-a spus lui Donici: „Moşia vă va fi întoarsă, nu ştiu încă în ce manieră, dar voi face-o. Rog eu mai des Franţa decât francezii mă roagă ceva. Trebuie să îndeplinesc dorinţa Academiei Franceze". (ANM, F.2983, d.1, pag.26)

Regele a găsit soluţia cea mai ingenioasă. Expropriind formal moşia în favoarea Fundaţiilor Regale el a lăsat toată averea proprietarului şi dobânzile care se obţineau în urma bunei gospodăriri erau îndreptate spre finisarea expediţiilor şi spre asigurarea tehnică a observatorului.
Simpatia regală nu l-a ocolit nici în timpurile calvarului din vara anului 1940 când refugiat la Bucureşti a fost numit responsabil de refacerea observatorului Amiralul Urseanu ce se afla în bd. A. Ipătescu.

A colindat lumea în lung şi în lat: America (1928-1932), Africa (1900), Sumatra (1901), Cambodgea (1904) şi mai multe ţări europene. A ajuns în Siberia, în golful Mexic şi chiar a făcut în 1903 o ascensiune pe Montblan de dragul unor rezultate cât mai precise.

Evenimentele din 28 iunie 1940 îl fac să părăsească Basarabia lăsând totul în voia sorţii. Iar destinul n-a fost prea îngăduitor cu el.
Când s-a întors din refugiu, în vara lui 1941, a găsit observatorul distrus. Spectroheliograful, mândria lui, fusese furat. O parte din aparate a fost descoperită întâmplător într-un subsol al Şcolii Eparhiale de fete din Chişinău. Tot ce a fost găsit a dus la observatorul din Bucureşti.

În 1944, la 15 aprilie când Bucureştiul a fost bombardat fără milă, o bombă a căzut în casa în care locuia, distrugându-i toate obiectele, hârtiile şi tot ce mai avea. L-a salvat numai faptul că în acel moment era plecat cu treburi în oraş.

A plecat în Germania şi de acolo a reuşit să ajungă la Paris, unde prietenii francezi l-au aranjat la observatorul astronomic. Copiii şi soţia au plecat în Argentina, el însă n-a dorit să-i urmeze şi după toate probabilităţile s-a stins din viaţă la Nissa, într-un azil de bătrâni, în anul 1960 (?)…

Savant foarte cult, pragmatic era şi un om al paradoxului.

Programul zilei începea la ora 8 dimineața când el în pijama și nebărbierit timp de jumătate de oră împreună cu soția dictau bucătarului Antonio ce vor servi la dejeuner și diner. După care lua micul dejun în laborator unde lucra până la ora unu. După aceasta revenea în casă, cântând uneori arii și canțonete și se ocupa de toaleta sa, duș, bărbierit ș.a. Dar totul foarte încet, căci el prefera să spună „nu-mi place să mă grăbesc”. Al doilea dejun îl lua în jurul orei două și jumătate. Prânzul era servit la orele opt seara și la el, Nicolae Donici nu lua parte fiindcă până la orele 11 lucra în turn sau laborator .Când se urca la balconul unde era servită cina, mâncarea rece îl aștepta pe masă. De fiecare dată unul și același fel: pui fript, salată, orez fiert sau terci de griș și un pahar sau chiar două de vin roșu.

Al doilea om ca importanță după director era soția lui Maria Henrikovna Donici, în prima căsătorie Dunina, născută dintr-un tată englez cu numele Perks. Și ea, și sora ei erau foarte frumoase, vorbeau curent engleza și erau celebre în saloanele din Odesa. S-a căsătorit în fragedă tinerețe cu adjutantul primarului Odesei, Alexandru Dunin, cu care a avut și doi copii, fiica Olga, și fiul Șura. După nașterea băiatului ea a divorțat și în scurtă vreme l-a întâlnit pe Donici, care multă vreme i-a făcut curte și fiind foarte îndrăgostit a convins-o să accepte căsătoria. Ea tânjea după viața de odinioară și toate interesele ei se reduceau la întrebarea „cine și cum a fost primit”. Avea 17 servitori la conac și totul ar fi fost suportabil dacă nu ar fi existat „acest astronom plictisitor și observatorul lui prostesc”, remarca ironică îi aparține lui Constantin Romanov, care a cunoscut-o foarte bine. (C. Romanov, Viața mea și memorii (manuscris) ANRM , f.2983, inv. 1. un.44, pag. 23).

Ginerele său Alexandru Pemmih avea două automobile în garajul curţii de la Dubăsarii Vechi, dar Donici niciodată nu se folosea de ele. Dacă dorea să ajungă la Chişinău poruncea să echipeze trăsura care-l ducea la gara din Bulboaca, iar de acolo lua trenul. Ajuns la gara din Chișinău lua o birjă care-l ducea la hotel. În Chişinău avea un număr permanent închiriat în hotelul Londra unde se odihnea în odaia cu două paturi (Un astfel de număr rezervat permanent avea și la București, la hotelul Capșa). Îşi punea la punct treburile şi peste o zi revenea la Dubăsari, parcurgând acelaşi traseu. Adesea se întâmpla că la o asemenea călătorie începută dis-de-dimineață să se cheltuie o zi întreagă, căci el revenea acasă seara târziu. Pe când cu mașina se putea merge de câteva ori la Chișinău și înapoi.

Avea o intuiţie practică ieşită din comun. La sfatul lui ginerele a început să se ocupe de pescuit, îndeletnicire ce le aducea profituri considerabile. Și tot el l-a îndemnat să construiască o piloramă care aducea și ea un profit frumos.

Avea un caracter vesel şi echilibrat. Avea mare plăcere să asculte şi să spună bancuri, observând şi ironizând pe baza tuturor abaterilor de la normal.

Îi plăcea să primească oaspeți și diverse grupe de vizitatori care veneau special să vadă observatorul astronomic. El povestea cu atâta pasiune despre aștri că oaspeții se pomeneau captivați de această eleganță a expunerii.

Despre lucruri complicate el putea vorbi simplu și accesibil. Explicaţiile lui erau laconice, dar şi foarte exacte, din care cauză deveneau accesibile chiar pentru cei puţin iniţiaţi în materie.

Iubea animalele. Avea la Dubăsarii Vechi șapte câini de rasă diferită de care el se ocupa personal. Urmărea atent ca animalele să fie hrănite la timp, dacă se îmbolnăvea se ocupa de tratament și în fiecare seară repartiza cânii pe la „casele lor”. Dingo, spre exemplu trebuia să doarmă pe palierul scării, Bublinski în laborator, respectiv și ceilalți aveau locurile lor. Iar membrii Asociației de ocrotire a animalelor l-au ales în funcția de președinte și el mulți ani la rând s-a ocupat și de problemele lor.

Vărul lui, compozitorul Constantin Romanov care poposea adesea la Dubăsarii Vechi își amintea mai târziu:„Simpaticul astrofizician avea și două mici slăbiciuni: politica și interpretarea vocală. Despre politică nu pot judeca, căci în ea categoric nu pricep nimic. Cât despre vocal, câte ceva pot spune.

Nicolai Nicolaevici, referindu-se la faptul că el „ doisprezece ani s-a uitat în gura lui Mazini”, așa se exprima el vorbind de foarte cunoscutul în acea vreme tenor italian, astronomul curajos se apuca să interpreteze un repertoriu vocal—arii italiene dintre cele siropoase, romanțe, deși vocea lui, după cum singur mărturisea, răsuna ca o cratiță spartă.”

Apusul vieţii lui Nicolae Donici cronologic poate fi descris astfel. În anii 1945–’47 a întreprins cercetări în Africa de Nord în calitate de cercetător al observatorului francez de la Medon. Ultimul Congres astronomic la care a asistat a fost cel de la Dublin ce şi-a ţinut lucrările în 1955.
În anul 1948 a fost exclus din rândurile membrilor Academiei Române. Revoluţia din decembrie 1989 l-a repus, în 1990, în rândurile membrilor acestei instituţii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.