Subiectul discutat astăzi e de o importanţă majoră pentru Moldova şi vreau să le mulţumesc organizatorilor pentru această idee excelentă, mai ales că nu suntem doar la sfârşitul anului 2011, dar, într-o anumită măsură, putem spune că se încheie şi primii doi ani de când la putere a venit Alianţa pentru Integrare Europeană. Este o şansă de a face o analiză a acestor doi ani, de a recurge la un fel de retrospectivă analitică, pentru a vedea unde ne aflăm astăzi şi ce trebuie să facem în următorii ani, pentru a stabili priorităţile, obiectivele activităţilor pe care Moldova trebuie să le îndeplinească pentru a realiza obiectivele asumate.
UNDE AM FOST? Să vă amintesc mai întâi, pe scurt, cum arăta Moldova în septembrie 2009. De ce insist asupra acestei părţi? Pentru că oamenii obişnuiesc să uite foarte repede ce s-a întâmplat în trecutul apropiat şi să se concentreze asupra problemelor actuale, asupra dificultăţilor şi provocărilor zilei. Dar, ca să înţelegem unde ne aflăm, trebuie să ştim de unde am pornit… Să vă amintesc că în septembrie 2009 Moldova era o ţară izolată regional, dar, în mare parte, şi continental. Relaţiile cu cei doi vecini oscilau de la o criză la alta. Şi nu e vorba doar despre România, ci şi despre vecinul din est, Ucraina, cu care am avut un dialog lipsit de substanţă şi plin cu energie negativă din cauza problemelor care nu au fost rezolvate la timp. Relaţiile cu Rusia au oscilat ca un val, de la dragoste profundă în 2001-2003 până la sentimente contradictorii. O ţară cum este Moldova nu-şi poate permite să aibă asemenea relaţii cu un stat atât de important ca Rusia.
Relaţiile cu Uniunea Europeană, în acel moment, erau suspendate din cauza deciziei Guvernului de atunci, de a introduce regimul de vize pentru cetăţenii români, care sunt cetăţeni europeni. Au fost îngheţate şi relaţiile cu FMI, iar din cauza aceasta – şi suportul financiar al UE. Exact înainte de alegerile din iulie 2009 o misiune a FMI a venit în RM şi a plecat fără niciun acord concret semnat. În linii generale, aceasta era imaginea politicii externe a Moldovei în septembrie 2009.
UNDE NE AFLĂM ACUM? Într-o oarecare măsură, cred că noi am reuşit să atingem scopurile pe care ni le-am propus atunci, în 2009. Uitaţi-vă la relaţiile cu cei doi vecini ai noştri din Vest şi din Est, respectiv România şi Ucraina. Cred – şi aceasta nu e doar opinia mea – că suntem martorii unui dialog constructiv atât cu România, cât şi cu Ucraina. Aceşti doi ani au arătat că suntem capabili să rezolvăm într-un mod civilizat problemele lăsate de guvernele precedente şi să fim siguri că avem parte de circumstanţe pozitive. Bazându-ne pe acest dialog, suntem capabili să ne concentrăm pe subiectele care ne apropie şi nu pe cele care creează conflicte. Acestea fiind spuse, sunt foarte recunoscător autorităţilor de la Bucureşti şi Kiev pentru că dau dovadă de înţelegere, suport şi promptitudine în relaţia cu Chişinăul. Acum, ceea ce avem cu adevărat de făcut este să ne concentrăm asupra proiectelor concrete, să fim siguri că cooperarea transfrontalieră ne ajută într-adevăr să dezvoltăm sectorul economic, să fim siguri că avem proiecte mult mai bune de interconectare în diverse domenii şi, în cele din urmă, să fim siguri că această regiune va deveni una care generează securitate, una mult mai previzibilă.
Relaţiile cu Rusia s-au dezvoltat în ultimii doi ani în cea mai bună direcţie posibilă, care serveşte atât interesele RM, cât şi ale regiunii. Şi spun asta nu pentru că în faţa mea se află domnul ambasador Valeri Kuzmin… Îmi amintesc şi vizita recentă a ministrului Serghei Lavrov la Chişinău, care este în sine un eveniment remarcabil, deoarece demonstrează că relaţiile dintre cei doi miniştri de Externe au devenit mult mai intense şi active. Recunosc, avem şi unele neînţelegeri, dar, în pofida lor, noi am reuşit să asigurăm un dialog moldo-rus civilizat şi constructiv şi simt că prin acest dialog noi am fost capabili să reducem din diferenţele încă existente.
VREM SĂ MODERNIZĂM MOLDOVA. Cât priveşte relaţia cu UE, cu ţările-membre şi cu instituţiile de la Bruxelles, aceasta derivă din scopul principal al politicii noastre interne şi externe – de a moderniza Moldova. Adică, de a o face o ţară europeană previzibilă, iar aceasta nu se poate produce fără o relaţie mai puternică cu UE, dar şi fără ca Moldova să fie eligibilă pentru aderarea la UE. Căci, dacă priveşti la ţările din Europa Centrală, înţelegi că, odată ce ai această perspectivă de aderare clară, motivarea şi determinarea de a trece prin anumite dificultăţi, prin reforme dureroase este mult mai mare. Presiunea societăţii civile, precum şi a partenerilor noştri este în creştere, respectiv, are loc şi o mişcare cu paşi rapizi spre stabilitatea politică legală. De aceea, sunt bucuros că în aceşti doi ani am reuşit să rezolvăm multe din problemele ce existau când am venit la putere.
Ministrul Iurie Leancă împreună cu Stefanie Moser, reprezentanta Fundaţiei „Friedrich Ebert” în România şi R. Moldova (stânga) şi Vasile Nedelciuc, preşedintele Asociaţiei pentru Politică Externă (dreapta), despre priorităţile şi provocările politicii externe a ţării noastre…
CAMPIONI AI PARTENERIATULUI ESTIC. Să nu uităm că Moldova a avut cele mai puţine performanţe în cadrul Parteneriatului Estic (PE), dacă excludem Belarusul, care e ultima din regiune. Astăzi sunt fericit să constat că Moldova este campioană printre ţările PE. Chiar zilele acestea a avut loc o conferinţă cu tema „Moldova: istoria de succes a Parteneriatului Estic”. Sunt bucuros să văd şi rezultatele ratingului elaborat de Forumul Civic al PE, prin care Moldova a fost apreciată ca fiind cea mai bună ţară din regiune. Din nou, acest lucru demonstrează că noi am luat în serios provocările interne de reformare a instituţiilor, de separare a puterilor în stat, de a acorda atenţie problemelor ce ţin de respectarea drepturilor omului, de a elimina cercurile înguste de interes din sectorul economic, de a liberaliza economia – în definitiv, să lucrăm pentru binele ţării şi a cetăţenilor. Dacă privim spre această enormă schimbare în relaţiile noastre cu UE, pe care eu aş numi-o „fără precedent”, dacă privim spre realizările care deja au fost pomenite, dacă luăm în considerare că recent Comisia Europeană a luat decizia de a începe negocierile asupra Zonei de Liber Schimb, ne convingem încă o dată că noi, aici în Moldova, lucrăm nu doar pentru a arăta că suntem europeni, dar şi că gândim şi acţionăm ca şi ei. Noi înţelegem ce înseamnă valori şi standarde europene, dar avem nevoie de certitudinea că vom primi răspunsul aşteptat din partea ţărilor UE. Permiteţi-mi să-mi exprim adâncă recunoştinţă pentru susţinerea oferită tuturor ţărilor UE. Avem un dialog excelent cu Berlin, Varşovia, Praga şi Budapesta. Iar relaţia noastră intensă cu România este extrem de importantă atât în ceea ce priveşte contactele bilaterale, cât şi în contextul relaţiilor cu ţările europene.
ROLUL MINISTERULUI ŞI AL DIPLOMAŢILOR. Vreau să menţionez încă un punct important. E vorba de capacitatea atât a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cât şi a misiunilor sale de a face faţă ambiţiilor propuse. Şi cred că am atins un nivel în care putem aprecia efortul lucrului acestui minister: cum trebuie să activeze, cum trebuie să interacţioneze cu societatea civilă, cu alte instituţii ale statului, precum şi angajarea noului personal, din persoane calificate în domeniul relaţiilor diplomatice şi nu aduse pe criterii politice. Moldova este o ţară mică, cu misiuni diplomatice mici şi convingerea mea sinceră e că nu-şi poate permite să aibă ambasadori numiţi pe criterii politice. Deci, cred că am făcut un progres clar. Chiar numirea recentă a unor noi ambasadori a fost făcută, cel puţin, în proporţie de 90%, pe criterii profesioniste: oameni care au lucrat zeci de ani în cadrul MAEIE sau au fost implicaţi în alte activităţi din domeniul politicii externe.
CARE SUNT PROVOCĂRILE ŞI PRIORITĂŢILE? În relaţia cu UE, cea mai mare provocare ţine de faptul că încă nu am devenit o ţară eligibilă pentru aderare. Moldova, de fapt, este gata pentru aderarea la UE, dar trebuie să fim siguri că vom primi un răspuns pozitiv în acest sens de la toate cele 27 de state membre. De aceea, haideţi să privim către această enormă provocare în mod pozitiv şi dinamic. Doi ani în urmă această temă era una tabu în capitalele europene. Astăzi, au loc dezbateri serioase despre ce e de făcut cu ţările din cadrul Parteneriatului Estic, dacă au ele dreptul să candideze pentru calitatea de a fi membru (articolul 49). Astfel, aceasta e cea mai mare provocare pentru noi – atât pentru politica externă, cât şi pentru cea internă. Multe depind de noi, aşadar… Totodată, să ţinem pumnii şi să-i dorim UE să depăşească această criză financiară, după care să nu uite că, pe lângă problemele de zi cu zi, rămâne viziunea asupra viitorului continentului. După cum spunea premierul ungar la Summitul Parteneriatului Estic din Varşovia, ţările noastre nu sunt parte a problemelor UE, ci sunt parte a soluţiilor acestor probleme. Cred că este o atitudine corectă care va fi împărtăşită de toate capitalele ţărilor UE.
Voi încheia, spunând că noi trebuie să lucrăm cu vecinii noştri, ca să fim siguri că aducem mai multă substanţă în relaţia cu ei, dar şi cu UE, dar şi ca să fim siguri că avem de beneficiat de pe urma acestei excelente relaţii. Trăim într-o vreme destul de dinamică – unii ar numi-o turbulentă chiar -, şi avem nevoie de siguranţă şi de abilitatea de a anticipa anumite lucruri. Aici avem nevoie de eforturi comune cu partenerii din societatea civilă, cu cei mai buni prieteni ai noştri dintre ţările UE, cu ţările din est. Dacă vom reuşi să asigurăm stabilitatea ţării noastre pentru următorii trei ani, cred că în doi-trei ani Moldova va fi capabilă să se prezinte ca o ţară ce a creat cea mai de succes istorie din regiunea Parteneriatului Estic. Vă mulţumesc!
Traducere din engleză Ion Surdu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
