Jocul caprei “Ţa, ţa, ţa căpriţă ţa!” – un obicei străvechi la români, păstrat şi-n zi de azi, de Anul Nou
În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor – invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei”. În zilele noastre, jocul a rămas doar un prilej de divertisment, ce îi înveseleşte pe gospodari, le aduce urări bune şi noroc cu prilejul Anului Nou.
Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Viflaim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită ‘brezaia’. Obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Capul caprei este confecţionat din lemn de mesteacăn cioplit în forma cea mai apropiată de reprezentarea naturală, partea de jos a botului fiind lucrată într-un lemn aparte prins cu un cui, astfel încât trăgându-se de sfoara cu care capra de anul noueste prins, botul caprei să poată clămpăni. În partea de sus a capului se fixează coarnele (căpriorii), alteori simple imitaţii de lemn, capul fiind apoi completat cu urechi, ochi de mărgele, ţinte de alamă, totul pentru a reda veridic simbolul pe care îl reprezintă. Capul astfel construit se fixează într-un suport alcătuit dintr-un băţ de lungime variabilă în funcţie de înălţimea interpretului. Corpul caprei este format dintr-un lăicer, lăsându-se loc liber pentru ca interpretul să poată vedea acţiunea pentru a se putea integra jocului. Împodobirea caprei nu are îngrădiri, făcându-se în funcţie de fantezia şi personalitatea fiecărui interpret. Lăicerul este împodobit cu fragmente de oglinzi, coarne cu canafi de lână colorată, beteală, clopoţei.
