Frumoase visuri, dar și… periculoase. De ce periculoase? Fiindcă, fascinate de ecran, studentele de la Jurnalism sunt convinse că acolo vor găsi împlinirea lor profesională. Un lucru am învățat în anii de când fac ziaristică: o carieră de succes în jurnalism este imposibilă fără cunoașterea (foarte bună!) a limbii în care scrii. O prezentatoare TV sau o reporteră TV nu poate deveni jurnalistă de top, dacă nu e în relații intime cu limba română. O jurnalistă TV trebuie să aibă pe noptieră, alături de trusa cu cosmetică, și un DEX. Frumusețea fizică te protejează și te promovează, dar incultura lingvistică nu poate fi ascunsă și-ți joacă festa când ți-e lumea (cariera) mai dragă. Asta e logica meseriei: prostia învinge frumusețea. Asta pe de o parte. Pe de alta, disciplina scrisului înseamnă disciplina gândirii și această disciplină se cultivă, metaforic vorbind, cu pixul, adică cu scrisul. Pixul, adică scrisul, nu microfonul, adică vorbitul, te disciplinează, pixul te învață sintaxa, tot pixul îți formează stilul. Compunerea unui text, refacerea și redactarea lui de mai multe ori, ca să fie scurt, corect și înțeles de toți, ca să poată fi citit ușor, cu interes și cu plăcere – iată primul prag pe care trebuie să-l (de)pășească un începător în drumul anevoios spre obținerea „centurii negre” în proba de jurnalism. După ce ai trecut acest prag, te poți apropia și de microfon.
S-a crezut la un moment dat, odată cu invazia televiziunii, că jurnalismul cu pixul va muri; iată că apariția așa-zisei prese online a readus la viață, masiv, energic și agresiv, jurnalismul cu pixul, chiar dacă se face cu tastatura. Și acest gen de jurnalism reclamă elaborarea de texte, redactarea, stilizarea, într-un cuvânt, ceea ce tradițional se numea „lucrul cu cuvântul”. E adevărat, considerându-se mai „emancipat” decât cel cu pixul, jurnalismul cu tastatura e prea grăbit, de multe ori face abstracție de gramatică și stilistică și consideră ortografia și punctuația niște reminiscențe ale trecutului… Blogosfera ne oferă suficiente exemple de „discriminare” a ortografiei și punctuației. Acest gen de jurnalism se află încă în perioada „copilăriei”, „teribilismul antigramatical” va dispărea cu vremea și recursul la buna cunoaștere a limbii se va produce. Se va produce, fiindcă, și pe net, va fi căutat doar jurnalismul de calitate, însă despre ce fel de jurnalism de calitate poate fi vorba fără buna cunoaștere a limbii?
…Nu poți înota dacă nu te bagi în apă; la fel e și în jurnalism: dacă dorești să atingi performanța de a scrie bine, trebuie să scrii mult. Jurnalistul e ca și vioristul care, dacă nu exersează o zi, începe a cânta fals. Recunosc, cu rușine, că nu cunosc ce se face mai mult la facultățile de Jurnalism – se vorbește, se ascultă sau se scrie? M-am gândit că ar fi bine să le oferim începătorilor în jurnalism o tribună, o rubrică pentru ca ei să facă „proba condeiului”. Ideea mi-a venit după ce am citit o scrisoare venită de la studenta I. Brad, de la USM. M-am gândit că indiferent ce gen de jurnalism vor îmbrățișa după facultate jurnaliștii în devenire, cunoașterea limbii și cultura exprimării vor rămâne o condiție a succesului profesional. Deci, vă îndemnăm, dragi începători, să scrieți. Noua rubrică vă așteaptă. Încercați. Tot ce va fi bun, vom publica. Nu vă sfiiți, e vorba doar de „proba condeiului”. Iar încercarea, precum se știe, vină n-are. (c.t.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
