Politică

Jurnalista Cornelia Cozonac: Scandalurile privind remunerarea unor persoane din instituțiile publice nu pot fi încheiate doar prin restituirea banilor sau desfacerea contractelor, ci necesită anchete pentru a stabili dacă au fost comise ilegalități

Jurnalista Cornelia Cozonac susține că scandalurile privind remunerarea unor persoane din instituțiile publice nu pot fi încheiate doar prin restituirea banilor sau desfacerea contractelor, ci necesită anchete pentru a stabili dacă au fost comise ilegalități.

Potrivit acesteia, în cazul remunerării fără o muncă efectiv prestată, pot exista indicii de delapidare a banilor publici, iar răspunderea ar trebui să revină atât beneficiarilor plăților, cât și celor care au aprobat contractele și documentele de plată.

Referindu-se la cazul consultantului din cadrul Ministerului Culturii, Cozonac afirmă că trebuie clarificat cum a fost angajat un tânăr fără studii de licență, de ce nu a fost organizat un concurs și ce servicii a prestat efectiv. Ea consideră că, dacă activitatea a fost desfășurată în interes de partid, iar salariul a fost achitat din bani publici, situația trebuie verificată de organele competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *