Jurnalul bibliotecarului

O elevă de la Liceul Elena Alistar a cerut Căsătoria lui Gogol, dar la noi, la bibliotecă, nu era. Văzând cât de tare s-a întristat, l-am sunat pe domnul Vitalie Răileanu, directorul Filialei Ghibu, şi l-am întrebat dacă are cartea, şi o avea. Colega noastră Natalia Meşină a mers glonț la Ghibu, după textul lui Gogol. Peste o oră, Gogol a ajuns în mâinile domnişoarei. A ajuns pe mâini bune.

Marţi
O cititoare vine după lecţii în bibliotecă şi pleacă acasă odată cu noi. A trecut în clasa a şaptea şi de la doi ani a crescut fără mamă, care lucrează în Italia. Pe mama ei o vede doar vara. Încolo, trăieşte doar cu tatăl ei. E mai tot timpul singuratică şi cele mai bune prietene ale ei sunt… cărţile din biblioteca noastră, pe care le împrumută ca să le citească în camera ei, în timp ce mănâncă dulceaţă de gutui.

Miercuri
O doamnă trecută de 50 de ani a venit tocmai din Şerpeni ca să împrumute cărţi din biblioteca noastră pentru fiica ei, şi nu cărţi la nimereală, ci cărţi interesante. Prima dată când a păşit pragul bibliotecii noastre – asta se întâmpla prin iulie – m-a rugat să-i recomand nişte romane captivante pentru fiica ei, elevă în clasa a şasea. Atunci i-am propus un roman de Ionel Teodoreanu şi doamna m-a privit neîncrezătoare: e chiar interesant? Da, doamnă, am asigurat-o eu. Mi-a explicat că fiica ei nu citeşte deloc şi, mai cu seamă, romane. Nu-i place să citească, dar doamna şi-a pus în cap să-i trezească gustul pentru lectură. După o jumate de lună a revenit cu romanul lui Ionel Teodoreanu necitit. Romanul ăla nu a convins-o pe fiică-sa, dar doamna nu voia să se lase bătută şi a insistat să-i recomand altceva. I-am propus un roman de Mati Unt, un scriitor estonian. După care a plecat. Azi am reîntâlnit-o în sala de împrumut. Pleca cu un vraf de cărţi la subsuoară. FIICA EI ÎNCEPUSE SĂ CITEASCĂ şi CHIAR ÎI PLACE şi citeşte pe rupte, până noaptea târziu.

Doamna Maria, căci aşa o cheamă, mi-a amintit de Vitoria Lipan sau de mama lui Grigore Vieru. Mâine-poimâine fata ei o să vină singură la bibliotecă.

Joi
Ieri, o studentă de la Academia de Ştiinţe Economice a solicitat o carte din sala de lectură, o carte de economie, care avea pe copertă o bulină roşie, ceea ce însemna că nu se împrumută acasă. Să i-o împrumutăm sau nu? În timp ce domnişoara studia expoziţia noastră de cărţi, noi am ţinut un mic consiliu: să-i dăm sau nu cartea? Ne-am împărţit în două tabere. Unii erau contra, alţii pro. Cei care erau contra au trecut în revistă toate cazurile de furturi de cărţi. Sau chiar şi de bani. Una dintre bibliotecare şi-a amintit cum un cititor îşi dosea cărţi în hanorac, şi ăla era un cititor-model, foarte prevenitor şi politicos, dar, într-o bună zi, i-a alunecat o carte din buzunarul interior al fâşului. Cei care pledau pro ziceau că ar trebui să avem mai multă încredere în oameni. În cele din urmă, au avut câştig de cauză cei care au decis să-i împrumute cartea şi am riscat pe barba… mea.

Vineri
Încă nu se făcuse ora zece, când în faţa uşii am descoperit-o pe domnişoara de ieri. Ne-a adus cartea aia cu bulină roşie şi am răsuflat uşurat. Da, trebuie să ai încredere în oameni. Dacă ai încredere în oameni, ai şi cititori.
Sâmbătă
Azi nu se lucrează, dar un adolescent a venit după cărţi şi nu l-am putut refuza. Afară ploua şi tânărul se refugiase în bibliotecă. Ploua. Eu citeam în cabinetul meu romanul lui Vakulovski despre biblioteca din Braşov, iar el citea nu ştiu ce carte în sala de lectură. E elev la o şcoală profesională şi stă în căminul de peste drum.

Duminică
Am căutat pe rafturi romanele lui Goma Astra şi Sabina, despre care am aflat citind o monografie a Ancuţei Maria Cosma că sunt despre Biblioteca Astra din Sibiu şi cititorii ei din primii ani ai comunismului când se ardeau cărţi şi când nişte adolescenţi încearcă să le salveze, riscându-şi libertatea. Cei care ieri ardeau cărţi, azi pur şi simplu nu le mai citesc. A salva azi cărţi înseamnă a le citi.

Luni
Unele dintre cele mai frumoase drumuri pe care le-am parcurs pe vremea când eram elev la Flutura, au fost spre biblioteca din Flutura, din incinta clubului, de unde reveneam acasă cu sacoşa burduşită cu cărţi, veneam şi cu câte zece sau cincisprezece cărţi, pe care le citeam dintr-o răsuflare, astfel încât în fiecare săptămână schimbam cărţile. Le schimbam chiar mai des decât hainele pe care le purtam. Şi printre copiii care vin acum pe la bibliotecă unii pleacă acasă cu genţile burduşite cu cărţi.

Marţi
Făcând un tur al bibliotecii, am întâlnit mai mulţi copii care îşi făceau lecţiile în sala de lectură, foarte concentraţi şi relaxaţi, totodată. La noi, la bibliotecă, avem toată libertatea pentru a ne face temele pentru a doua zi, mi-au spus. Am observat că au utilizat sintagma la noi, la bibliotecă, şi m-am simţit mândru şi fericit în acelaşi timp. A te simţi ca acasă la bibliotecă e una dintre misiunile noastre. Tot ieri, am realizat şi primele spoturi video ale bibliotecii noastre, cu aparatul nostru. După care am chemat cititorii ca să le vizioneze şi ei ne-au dat nota maximă.

Miercuri
Pe la amiază, am mers la Biblioteca Ghibu, unde conferenţia doamna Kulikovski. Ai venit să faci act de prezenţă, m-a întrebat o colegă de la altă filială şi apoi m-a îndemnat să o ştergem undeva ca să mâncăm ceva. Dar discursul doamnei Kulikovski m-a prins şi am rămas s-o ascult până la capăt. Ceea ce povestea dumneaei, şi o făcea într-o manieră foarte captivantă, era exact ceea ce aş fi vrut şi eu să realizez la Ştefan cel Mare. Adică să transform biblioteca într-un spaţiu al experienţelor fundamentale, atât existenţiale, cât şi culturale. Datorită doamnei Kulikovski, azi am rămas flămând.