Kakha Bendukidze, fostul ministru georgian al Economiei: „Rupeți cercul vicios. Toți ar trebui să urască corupția”
Fostul ministru de Coordonare al reformelor economice a vorbit despre modul în care Ucraina se situează în urma altor state din regiune și i-a sfătuit pe ucraineni să pună capăt alegerii populiștilor la putere. De altfel, economistul georgian nu a evitat să ofere câteva informații și despre situația din R. Moldova.
„Națiunea noastră împreună cu a voastră se formează în acest moment dificil al istoriei lumii, când în leagănul principal al civilizației din Europa a existat o schimbare de paradigmă. Trebuie să trăim împreună prietenește. În prezent, această ideologie a triumfat în Europa. După cum a spus colegul meu din Suedia, noi, timp de 500 de ani, am aruncat bombe unul în altul, iar acum aruncăm legi. Progresele sunt în față.
Ei spun că ar trebui să ascultăm Europa. Este inutil. Aceasta ar fi ca și cum ai importa maturitatea. Nu putem importa maturitatea, corect? Citesc Marea Enciclopedie Sovietică și devin adult. Așa ceva nu se întâmplă.
Biblia spune: „Cei din urmă vor fi cei dintâi”. Și viceversa. Ucraina a stabilit mai multe recorduri mondiale la capitolul imbecilitate. Ea a fost pe locul al cincilea în URSS în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, conform bogățiilor cetățeanului mediu. Apoi, în multe părți ale fostei Uniuni Sovietice au fost războaie, dar în Ucraina nu au fost, însă în 1994 ea „a alunecat” cu succes pe locul al șaptelea. Și astăzi este a noua.
Azerbaidjan este în creștere, deoarece aceasta are petrol. Georgia a supraviețuit ocupației și războiului. R. Moldova și Tadjikistan au supraviețuit războiului și au crescut mai bine. Și chiar Rusia, unde-i corupția monstruoasă, la fel ca în multe țări, a crescut cel mai bine. Polonia și Ucraina au fost la același nivel de dezvoltare economică în urmă cu doar 24 ani. Uitați-vă unde e Polonia și unde vă aflați voi. Nu vă este rușine?
Întunericul consumă orașul
Există fotografii despre cum arată partea aceasta a terenului uitat între 1992 și 2002. Kievul este singurul punct luminos al Ucrainei, în Polonia e viceversa – e mai multă viață. Precum a spus Mihail Bulgakov: „Întunericul consumă orașul”. Acesta este rezultatul politicii urmărite de către Ucraina. Chiar și Bulgaria este astăzi de 2,2 ori mai bogată. În cazul în care Ucraina va organiza reforme radicale, în zece ani poate prinde din urmă Bulgaria.
Tot timpul îi alegeți pe populiștii, oamenii care vă vor promit cât mai multe posibile. Acest lucru înseamnă că nu sunt aleși cei mai buni cetățenii, dar cei mai răi – ceea ce eu numesc o selecție politică perversă. Toate acestea se întâmplă în cadrul guvernării, care crește, totodată, nivelul de birocrație, tot cei care fac mult zgomot pentru dezvoltarea afacerilor, dar mărește nivelul de corupție. Ei au introdus taxe mari, pentru că este necesar să-și respecte promisiunile populiste. Ei majorează pensiile fără sens și negândit. Toate acestea duc la sărăcirea poporului. Și ca urmare devin tot mai populari alți populiști – cei care promit mai mult.
Deficitul bugetar al Ucrainei în 2013 a fost de 9%. În Georgia, acest lucru nu s-a întâmplat nici chiar atunci când am pierdut războiul cu Rusia. Peste cinci ani, datoria a crescut de la 13 la 45% . Cheltuielilor dvs. de stat sunt de 48% pe an.
Economia dvs. este incompatibilă cu viața, cu existența statului. E o țară sărăcită cu atâtea cheltuieli guvernamentale (48%). În cele mai multe țări bogate de tip european, costurile sunt ridicate, dar acestea sunt transparente.
Dacă va crește economia cu 2-3% pe an, R. Moldova vă va depăși, iar lucrătorii migranți ucraineni vor merge acolo să muncească. Acest lucru nu este un basm, acest lucru s-a întâmplat deja în istorie: acum 100 de ani, locuitorii din Hong Kong au călătorit în Filipine pentru a căuta locuri de muncă și acum în Hong Kong migrează masiv filipinezii.
Pe ce vă cheltuiți voi banii?
Pensii – 17-19% din PIB, educație – 6% , dar raportul preț-calitate este greșit. Sănătatea este una din sursele de înșelăciune. Cheltuiți 3,7% din PIB pentru sănătate și credeți că este gratuit. Dar în cele din urmă costurile reale sunt mai mari. În sectorul energetic, 5% din PIB în fiecare an este cheltuit pe subvenții de energie. Voi plătiți pentru încălzirea caselor mai mult decât pentru îngrijirea sănătății. Și luând în considerare gaura neagră „Naftogaz” și facilitățile fiscale, voi cheltuiți 11% din PIB.
Puteți să calculați toată energia pe care o consumați, nu în bani, dar în megajouli. Câtă energie este necesară pentru a produce un dolar din PIB la paritatea puterii de cumpărare, indiferent de fluctuațiile valutare? S-a dovedit că există țări unde lucrurile stau mai prost decât aici. Turkmenistanul are un mare volum de gaz și este gratuit. Dar tot restul țărilor, chiar cu gazul lor, cum ar fi Rusia, sunt mult mai eficiente din punct de vedere energetic. Georgia este pe primul loc între țările din fosta Uniune Sovietică la capitolul eficiența energetică, pentru că la noi sunt prețuri de piață, nimeni nu este subvenționat. Bulgaria, Lituania, Statele Unite ale Americii, Kârgâzstan, Republica Moldova sunt tot mai eficiente din punct de vedere energetic.
Economia Georgiei este de zece ori mai mică decât cea a Ucrainei. Noi consumăm 1,8 miliarde de metri cubi de gaz. Ucraina ar putea consuma de 20 de ori mai mult, ceea ce ar însemna 36 de miliarde de metri cubi de gaz.
Spitalele, un alt exemplu de lipsă de reformă
Există o concepție greșită că economia înseamnă fabrici, iar spitalele nu au nimic de-a face cu economia. Economia reprezintă toate împreună. Câte paturi au fost și sunt la 1000 de locuitori? Medicina modernă, din motive economice, nu are nevoie de o mulțime de paturi. Anterior, oamenii stăteau cu săptămânile în spitale, acum – câteva zile. Multe țări și-au redus foarte mult numărul de paturi. Cele mai multe reduceri au fost în Noua Zeelandă. Noi, ca urmare a reformei sănătății între anii 2006-2012, am redus numărul paturilor mai mult de două ori.
Există organizații internaționale, unde oamenii cu cravate de mătase măsoară performanța, dintr-un total de 194 de țări din lume. La capitolul corupției, Ucraina ocupă locul 144. Ușurința de a conduce afacerile – locul 112 . Plata impozitelor – 164. Libertatea presei – 131. Indexul de sănătate – 84. Indexul libertății economiei – 155.
„Mai multe legi, mai mulți bandiți”
Să presupunem că doriți să exportați mărfuri din Ucraina. Pentru a face acest lucru, aveți nevoie de șase documente, Georgia – 4. Pentru a pregăti documentele pentru export în Georgia ai nevoie de 9 zile, în Ucraina – 29. Pentru a deschide o companie – 2 zile la noi, la voi – 21. Pentru a înregistra un apartament – 2 zile în Georgia, în Ucraina – 45. Mai multe legi, mai mulți bandiți. Fiecare post ocupat în serviciul public înseamnă minus cinci locuri de muncă în sectorul privat.
Nu am văzut nicio țară într-o stare atât de gravă, așa cum este acum Ucraina. Să lași totul să funcționeze de la sine nu merge. Încă o dată să jefuiești „Naftogaz”, să repeți un alt ciclu populist nu va reuși. Și acest lucru se întâmplă pe fondul unui atac extern puternic, a cărui misiune este de a distruge statalitatea Ucrainei. Există un pericol de prăbușire a țării chiar în acest moment.
Ce s-a întâmplat pe Maidan este un mare miracol. Aparent, această revoluție încă nu s-a încheiat. Ea nu a condus la o schimbare a elitelor, ci a generat doar o schimbare relativă. Există lucruri simple pe care trebuie să le faceți acum – tarifele la energie, dereglementarea, eliminarea birocrației, reducerea aparatului de stat.
Ucraina nu are forțe armate. În forțele armate ale Georgiei au fost de 32 de mii de oameni. Nu este de ajuns. Dar Ucraina este o țară mare. Există câteva națiuni care au experiență în preluarea Moscovei – mongolii, francezii. Și voi, împreună cu lituanienii și polonezii, ați luat-o de două ori. Există o șansă de a lua Moscova, dar nu e nicio armată. Rușine!
La noi rezidă un lucru foarte sovietic, și anume, că ministrul Sănătății trebuie să fie de profesie doctor. Și de ce? În majoritatea țărilor europene, miniștrii nu sunt medici. Dacă ar fi să analizăm în ansamblu, atunci o treime din cârmuitorii sunt economiști, o altă treime – avocați. Restul de 33%, miniștrii au profesiile cele mai neașteptate.
Vladimir Putin – un rus naționalist al depozitului imperialist. Dorința de a fi tatăl națiunii este un lucru normal pentru el. El nu a fost interesat de economie. El vrea să restabilească imperiul în componența căruia să intre Ucraina, să colecteze pământ rusesc, iar acesta este un concept liber. El nu este interesat de Crimeea, el este interesat de Ucraina.
„Nu există rețete simple”
Este necesar de a reduce aparatul de stat și de majorat salariile, deoarece nimeni nu va lucra pentru salarii mici din patriotism pentru țară. Sectorul privat este o sursă de personal pentru stat și vice-versa. E un fel de competiție.
Trebuie să acționați în mod radical. De fapt, nu aveți nevoie de Banca Națională, pentru că este o sursă de confuzie. Trebuie să urmați exemplul estonienilor, lituanienilor și bulgarilor, și anume, să treceți la un consiliu monetar. Aveți o politică monetară foarte proastă a băncii centrale. Ideea e că țările în curs de dezvoltare nu sunt în măsură să manipuleze într-o manieră profitabilă un instrument atât de complex, precum este banca centrală.
Nu există rețete simple. Fonduri guvernamentale, transparență , limitări la maxim a donațiilor, verificări stricte și sancțiuni foarte rigide pentru utilizarea banilor „de stânga”. Sarcina voastră este să rupeți cercul vicios. Toți ar trebui să urască corupția. Dacă nu se întâmplă acest lucru, atunci acest ciclu se va repeta. Și veți fi o țară săracă".
Kakha Bendukidze a fost ministrul georgian al Economiei (iunie-decembrie 2004), ministrul pentru Coordonarea Reformei (decembrie 2004 – ianuarie 2008) și șeful Cancelariei Guvernului din Georgia (februarie 2008 – februarie 2009).
Traducere și adaptare de Victoria Puiu
Sursa: platfor.ma
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!