Kremlinul îi avansează pe jurnaliștii loiali. Mihail Leontiev va deveni vicepreședintele gigantului Rosnefti

Jurnalistul urmează să-şi intre în funcţie din data de 13 ianuarie. Postul deținut ce i-a revenit lui Leontiev a fost deținut de jurnalistul RENTV Vladimir Tiulin, care îndeplineşte şi funcţia de purtător de cuvânt al companiei.
Potrivit unor surse din interiorul companiei petroliere explică avansarea lui Leontiev prin relațiile amicale pe care le are acesta cu președintele Rosnefti, Igor Secin.
Rosnefti este cea mai mare companie petrolieră din Rusia, dar şi din lume, plasându-se pe locul trei după cantitatea de petrol extrasă. Gigantul petrolier a preluat portofoliul deţinut de fosta companie Iukos condusă de, Mihail Hodorkovski, graţiat la finele anului trecut de preşedintele rus, Vladimir Putin. Compania a apărut în anul 1991 pe ruinele fostului minister al Gazului şi Petrolului din URSS. În 2012 compania a avut venituri de peste 100 de miliarde de dolari.
Sursa: Publika.md