Actualitate

Kremlinul refuză înăsprirea legislaţiei împotriva violenţei domestice, deși Rusia a fost condamnată de CEDO

"Considerăm că legislaţia în vigoare creează toate instrumentele necesare pentru a lupta împotriva acestui flagel, forţele de ordine depun eforturile necesare", a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Numărul femeilor ruse victime ale violenţelor domestice, estimat la peste 16 milioane

În 2017, Rusia a relaxat prevederile legale privind actele de violenţă care se desfăşoară în familie, cu excepţia cazurilor cele mai grave. Această decizie a fost iniţiativă de curentele conservatoare, foarte influente în cercurile puterii, îndeosebi puternica Biserică ortodoxă rusă. Potrivit acesteia din urmă, intervenţia justiţiei în familii duce la distrugerea acestora, fiind "incompatibilă cu valorile spirituale şi morale tradiţionale ale Rusiei".

În absenţa statisticilor oficiale, asociaţiile specializate estimează la peste 16 milioane numărul femeilor ruse victime ale violenţelor domestice, iar în fiecare an au loc cazuri sordide de astfel de acte care fac vâlvă în presă şi relansează dezbaterea.

Rusia, obligată să plătească despăgubiri unei femei căreia soțul i-a tăiat mâinile

Decizia de marţi a CEDO a dispus şi acordarea de despăgubiri unora dintre victime, în special Margaritei Graceva, căreia soţul ei i-a tăiat mâinile. Țara a fost obligată să-i plătească aceasteia pste 370.000 de euro.

Alte trei femei, Natalya Tunikova, Yelena Gershman și Irina Petrakova, urmează să primească, de asemenea, despăgubiri. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că țara nu a reușit să combată violența domestică. Reacţia de joi a Kremlinului pare să contravină şi unei decizii a Curţii Constituţionale ruse din aprilie care a calificat drept neconstituţional faptul că legislaţia rusă nu acordă o protecţie adecvată victimelor şi nu-i pedepseşte mai sever pe recidivişti.

Sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *