La 2 noiembrie 1784: Izbucnea marea răscoală țărănească din Transilvania condusă de Horea, Cloșca și Crișan, cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din Evul Mediu

La 2 noiembrie 1784: Izbucnea marea răscoală țărănească din Transilvania condusă de Horea, Cloșca și Crișan, cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din Evul Mediu.

Răscoala ţărănească din Transilvania din 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi.

Răscoala de la 1784 a izbucnit pe 2 noiembrie şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când capii răscoalei au fost capturaţi şi executaţi într-un mod cumplit de către autorităţi.

La începutul secolului al XVIII-lea, se instalase în partea centrală a Transilvaniei administraţia austriacă. Stăpâni ai pământului din zonă rămăseseră în continuare nobilii maghiari, dar peste autoritatea acestora se suprapusese cea austriacă. Iobagii români ajungeau să fie impozitaţi de două ori. Într-o perioadă de numai 60 ani, impozitele impuse iobagilor români au crescut de câteva ori, ajungând la sume importante, foarte greu de suportat de către aceştia.

Dările care îi apăsau erau: zeciuiala din produsele agricole şi animale, plocoanele, cărăuşiile, cazarea funcţionarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deţinea monopolul vânatului, morăritului şi pescuitului, cotropise păduri, păşuni şi multe terenuri agricole ceea ce îi nemulţumea pe ţărani. Au mai fost supuşi unor obligaţii privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului şi al minereului. În plus, iobagii aveau voie să se căsătorească numai cu aprobarea nobililor.

Se adăugau și măsurile abuzive, precum răpirea pășunilor și pădurilor, interzicerea cârciumăritului, ceea ce le îngreuna posibilitatea procurării hranei. O cauză imediată o constituie anularea decretului imperial din 31 ianuarie 1784, prin care se dispunea conscrierea unor sate din ținuturile de graniță și extinderea regimentelor de graniță.Țăranii care se înscriau în regimentele de graniță scăpau de iobăgie și primeau casă și pământ în schimb. Măsura de anulare a conscripției stârnește un val de nemulțumire.

Răscoala izbucnită la 2 noiembrie 1784, în Zarand, cuprinde repede Munții Apuseni, comitatele Hunedoara și Alba, trecând și în comitatele Turda, Cluj, Sibiu și amenințând să cuprindă toată Transilvania. Pe lângă țărani români, la răscoală participă și țărani maghiari din Arad și Trascău, în timp ce țăranii sași din numeroase localități rurale situate între cele două Târnave refuză să mai muncească pentru dijmă.

Programul răscoalei prevedea desființarea nobilimii, fiecare să trăiască din slujba îndeplinită, desființarea iobăgiei și împroprietărirea cu pământ, impunerea tuturor în mod egal la dări, eliberarea țăranilor arestați, eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”.

Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, a fost, alături de Ion Oargă (Cloşca) şi Marcu Giurgiu (Crişan), conducătorul răscoalei ţărăneşti. Horea era un ţăran ager la minte, care făcuse serviciul militar în Austria, unde învăţase limba germană. La izbucnirea răscoalei, Ion Oargă (Cloşca) avea 37 ani şi fusese deja la Viena de trei ori, ducând împreună cu Horea petiţiile adresate de ţărani împăratului Iosif al II-lea. A fost pe toată durata răscoalei cel mai apropiat colaborator şi prieten al lui Horea. Marcu Giurgiu (Crişan) a comandat acţiunile ţăranilor răsculaţi din Zarand, activând apoi la Câmpeni, Abrud şi Cricău. Din tabăra sa a pornit, în numele lui Horea, ultimatumul ţăranilor (11 noiembrie 1784) ce au luptat apoi împotriva trupelor austriece în Zarand, la Brad şi la Hălmagiu.

În fața radicalizării și extinderii mișcării țărănești, autoritățile și nobilimea iau măsuri pentru potolirea răscoalei: se numește un comisar pentru cercetarea cauzelor, sunt trimiși episcopii și se publică patente pentru liniștirea răsculaților; se hotărăsc pedepse pentru „ațâțători”; încep tratative în vederea încheierii de armistiții. Lupte grele se dau între răsculați și trupele nobiliare și imperiale. Pentru a câștiga timp, autoritățile încheie mai multe armistiții cu țăranii răsculați.

În decembrie 1784, țăranii răsculați suferă o grea înfrângere la Mihăileni, ceea ce îl determină pe Horea să înceteze lupta, la 14 decembrie. Nobilimea și armata imperială condamnă la moarte sute de țărani. Horea și Cloșca sunt prinși la 27 decembrie 1784, iar Crișan la 31 ianuarie 1785. Primii doi au fost trași pe roată, la 28 februarie 1785, pe platoul „La furci” din Alba Iulia, iar Crișan s-a spânzurat în închisoare.

După înfrângerea răscoalei, la 22 august 1785, a fost publicată o patentă imperială, care a desființat legarea de glie a iobagilor și servitutea personală. Țăranii au căpătat dreptul de a se muta de pe un domeniu pe altul, de a învăța meserii, de a-și vinde bunurile.

Iobăgia nu a fost însă desființată. Patenta nu a putut fi aplicată în întregime, mai ales că după moartea împăratului austriac Iosif al II-lea, nobilimea a solicitat repunerea sa în drepturile de care se bucurase anterior.

Evenimentele din Transilvania au avut un larg răsunet în toată Europa, în presa vremii, publicistică, beletristică. În Franța, Jean Pierre Brissot, viitor conducător al grupării girondine în revoluția franceză, într-o scrisoare adresată lui Iosif al II-lea, declara că românii „au avut dreptul să se revolte căci nu aveau nici proprietate, nici libertate, care erau la bunul plac al stăpânilor lor”.