Carte

La ce lucrează scriitorul Iurie Colesnic?

Unul care mă preocupă permanent – Basarabia Necunoscută, iar al doilea este legat direct de primul şi se numeşte Timp şi Istorie. Autori de la „Viaţa Basarabiei”. Basarabia Necunoscută a ajuns la volumul 9, se află pe masa redactorului şi sper în timpul apropiat să-l văd tipărit. Cea de-a doua carte este foarte interesantă prin faptul că am încercat să scriu un fel de istorie a literaturii basarabene pe înţelesul tuturor. Întotdeauna mi-am dorit ca istoriile literare să fie citite mai ceva ca nişte romane captivante, doar ele, în esenţă, înglobează cele mai subtile relaţii literare, cele mai mari drame şi tragedii, sunt oglinda ascunsă a marilor iubiri şi a zdrobitoarelor decepţii. Detest încercarea de a face din istoria literaturii o carte de anatomie literară, când fiecare curent, fiecare autor este privit sub lupă şi cu o indiferenţă şi o superioritate nejustificată este catalogat şi trecut într-o nişă din care nu-l mai poate scoate nimeni. Căci vin alţi critici, care betonează nişte lucruri deja afirmate, şi bieţii autori fie că rămân în anonimat, fie că mor în paginile manualelor şcolare sau universitare unde sistemul de anatomizare este dus până la absurd.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *