E destul să te apropii că imediat ţi se propune o lanternă veche, o păpuşă defectă, un aparat de radio din cele cu galenă, nişte papuci ce ţin de moda veacului trecut, oglinzi, bijuterii şi chiar cosmetică de prin anii tinereţii lor.
„Nu le vând ca să fac parale, sunt obiecte de acasă la care am ţinut mult, le-am folosit cu dragoste, iar acum, când nu mai am nevoie de ele, n-aş vrea să le arunc, aşa cum o fac alţi oameni. Vreau să le ofer celor care poate au nevoie de ele. Nu întotdeauna le dau contra plată. De cele mai multe ori, le dărui, dacă văd că omul e cu adevărat interesat de ceva, dar n-are bani. Simt că ofer acestor lucruri o viaţă nouă, mă bucur că nu vor mai sta prăfuite, ci vor fi de folos cuiva”, îmi mărturiseşte Ludmila Petrovna, una dintre cele câteva bătrâne pe care le văd de câţiva ani, stând în acelaşi loc de pe bulevardul Dacia.
La intrarea în Piaţa Centrală, lângă centrul comercial UNO, dar şi în multe alte locuri ale oraşului, neapărat vei întâlni zeci de asemenea femei în vârstă. Marea lor majoritate sunt sociabile şi bucuroase de nişte „urechi noi”, cărora să li se plângă de greutăţile vieţii sau să le povestească istorii din viaţa lor.
Aflu că Galina Vasilevna a fost pediatru, vecina de-alături – profesoară la Universitatea Tehnică din Moldova, iar cealaltă – ingineră. Toate au ocupat cândva un loc important în societate şi acum, ieşite la pensie, la vârsta de 70-80 de ani, nu acceptă gândul că nu mai trebuie nimănui. Totodată, pensia mică, în valoare de 800 de lei, le obligă să caute un mijloc alternativ de câştig. „De multe ori se întâmplă că nu vând nimic sau, dacă omul cere ceva cu o jumătate de preţ, îi ofer cu mare plăcere, deoarece îmi este greu să le duc acasă, ca a doua zi să le aduc din nou”, îmi spune fosta ingineră.
Dacă la prima vedere se pare că aceste lucruri propuse spre vânzare nu au valoare, pentru unii ele reprezintă un adevărat tezaur. Există destui colecţionari, amatori de obiecte vechi, care sunt oricând gata să le cumpere chiar şi la un preţ majorat, de pildă 500-1000 de lei pentru un album de fotografii de la cumpăna secolelor XIX-XX, precum şi medalii vechi ale veteranilor, timbre poştale, primele ediţii ale unor cărţi importante… Unele dintre aceste doamne, conştientizând acest fapt, nu se sfiiesc să solicite un preţ „frumuşel” pentru o veche maşină de dactilografiat sau pentru un samovar suflat cu argint.
Unii oameni, chiar dacă nu cumpără, trecând pe alături se opresc şi privesc curioşi la aceste lucruri, ca la muzeu. „Îmi place să le admir şi, dacă unele din aceste obiecte îţi stârnesc zâmbetul – pentru că te întrebi: cui îi va trebui, de exemplu, o jucărie spartă -, altele chiar te uimesc prin inedita lor formă, pictură, ornament. E ceva ce nu mai întâlneşti în cotidianul nostru”, îmi mărturiseşte o tânără pe care tocmai am surprins-o examinând un pieptene vechi şi o oglindă de buzunar.
Chiar dacă nu mai sunt în stare să participe activ la viaţa cotidiană, rolul femeilor cu asemenea ocupaţii pe trotuarele oraşului rămâne unul important – un fel de bunicuţe pentru trecătorii cărora le dau un sfat, le spun o istorioară, îi poartă printre suvenirele unor timpuri apuse… Şi ele fac parte din farmecul oraşului nostru…
Alla Axiuc
