În 1436 acesta era moşie boierească pe malurile râului Bâc. Istoricii presupun că, iniţial, aşezarea abia dacă număra 5-10 gospodării ţărăneşti. În 1641, domnitorul Vasile Lupu trece moşia în proprietatea Mănăstirii Sfânta Vineri, din Iaşi. În următoarele două secole aici se stabilesc cu traiul meşteşugari şi negustori. Aşa devine Chişinăul un mic târg, a cărui dezvoltare accelerată începe din 1812, când devine capitală de gubernie. Datorită arhitectului Alexandru Bernardazzi, Chişinăul capătă aspect de oraş.
Apoi a urmat unirea cu România. După 1918, în Chişinău sunt deschise mai multe şcoli, tipografii, biblioteci, teatre. Încep să funcţioneze întreprinderi industriale. Sub regimul sovietic, arhitectul Alexei Şciusev reconstruieşte oraşul, îmbinând stilul comunist cu cel tradiţional rusesc. Chişinăul creşte şi ajunge un important centru administrativ, economic şi cultural.
Chișinăul este supranumit „Orașul din piatră albă”. Respectivul supranume provine din abundența clădirilor deschise la culoare, fiind construite din piatra albă de calcar. Printre altele, primul vers din forma actuală a imnului orașului Chișinău, intitulat Orașul meu (muzică: Eugen Doga, versuri: Gheorghe Vodă), este: Orașul meu din albe flori de piatră. Forma anterioară a primului vers din imn era: Orașul meu cu umeri albi de piatră
sursa: publika.md/timpul.md
