Filmul „În ceaţă”, în regia lui Serghei Loznitsa a fost filmat de operatorul moldovean Oleg Mutu şi ne prezintă o istorie mai atipică a celui de-al Doilea Război Mondial. „În ceaţă” este un film puternic, care prezintă războiul în toată oroarea lui malefică, fără eschivări pompoase sau angajamente politice. Războiul e ceva oribil chiar şi prin drama unui singur om, ce să mai vorbim de un popor întreg. Războiul îşi găseşte eroii şi lingăii care se pot culca sub orice regim, fie el nazist sau bolşevic. „În ceaţă” este un film necesar mai ales pentru minoritatea rusă, minoritate care s-a deprins demult să accepte istoria de-a gata în ceea ce ţine de-al Doilea Război Mondial. Păcat că sala cinematografului era aproape goală, chişinăuienii de diferite etnii au ales vinul şi estrada în acea zi, nu cinematograful.
După film, am decis să fac o plimbare prin oraşul meu mult iubit şi să-l felicit personal. Pentru că iubesc Chişinăul, chiar dacă se află „în ceaţa” nesimţirii şi a destrăbălării urbanistice. Pentru că la ai săi 576 de ani de la fondare, 200 de ani de la „eliberarea” rusească, 60 de ani de la „eliberarea” sovietică şi 20 de ani de independenţă, Chişinăul arată precum un oraş după bombardamente. Singura excepţie este că în ultimii 20 de ani Chişinăul a fost bombardat nu cu bombe, ci cu primari smintiţi şi „gospodari” nesimţiţi, „gospodari” care l-au transformat în depozit de mărfuri, nu în municipiu.
Bun sau rău, curat sau murdar, municipiul Chişinău trebuie iubit. La ai săi 576 de ani îi doresc Chişinăului mai multe spaţii verzi şi mai puţine construcţii neautorizate. Mai multe biblioteci, librării, teatre şi mai puţine baruri, terase şi centre comerciale. Mai multe tomberoane şi mai puţină publicitate stradală de prost gust. Mai multe clădiri istorice şi mai puţini zgârie-nori din sticlă şi plastic. Mai multe trotuare şi mai puţine parcări ilegale. Mai multe troleibuze şi autobuze şi mai puţine „rutiere” cu şoferi nesimţiţi. Mai mulţi oameni şi mai puţine maşini. Pentru că în asta se transformă Chişinăul, într-un oraş al maşinilor parcate ilegal şi al construcţiilor neautorizate. În astfel de condiţii, bineînţeles că o bună parte a chişinăuienilor va tânji după trecutul sovietic, trecut în care Chişinăul chiar era o frumuseţe de oraş. Şi este păcat că astăzi, în aşa-zisa democraţie, Chişinăul s-a transformat într-o tarabă. Mâine ne vom trezi că trăim într-o piaţă imensă, aşa că e timpul să acţionăm şi să salvăm de la pierzanie un oraş care are mai mult de jumătate de mileniu de istorie.
